”Se pare ca in reteaua traficantilor de fructe de padure s-au insinuat si trei veverite, doi jderi si un urs mai tantalau caruia i-au fost interceptate mormaielile.”, dezvăluie avocatul Lucian Cristea despre razia de acum câteva zile în opinia de mai jos, ce trebuie tratată ca un pamflet, în caz că informațiile nu sunt adevărate. Deși…cine știe…

In padurea cu alune au pornit la vanatoare trei cohorte de arici…Asta metaforic vorbind…De fapt erau politisti, jandarmi si ceva civili inarmati si dotati cu tehnica specifica, deghizati cu tot echipamentul in arici, tepii lor putand camufla antenele de satalit. Operatiunea s-a desfasurat in mare taina fiind pregatita minutios si competent, in colaborare benefica si ajutor dezinteresat cu NATO, FBI, BMW, CITROEN, CIA, SRI si RADIO EREVAN…Miza era foarte foarte mare: insasi planeta Pamant, la un pas de colaps total, banci de prestigiu, economia mondiala si guverne pline de pensionari urmand a fi spulberate.
Teroristi mondiali si inspaimantatori cu celule infiltrate in virginele paduri mioritice si au pus in gand (luand exemplul necrutator al copilasilor de cor al bisericii din Vaslui) sa violeze hotarat si fanatic gingasia si neprihanirea fragutelor, a zmeurei si afinelor din strategicii munti Carpati. Miselescul plan le-a fost insa dejucat de toate fortele de bine enumerate mai sus…Ah, am uitat sa mentionez ca la actiunea de asemenea amploare a participat si Dacia Duster, in premiera, intrucat Range Rover si Nissan erau in concediu…si oricum nu ar face fata craterelor din fostele paduri ale Apusenilor.
Se pare ca in reteaua traficantilor de fructe de padure s-au insinuat si trei veverite, doi jderi si un urs mai tantalau caruia i-au fost interceptate mormaielile. Toti vor fi pusi sub control judiciar, neavand voie sa si paraseasca scorburile si barlogul. Au fost desemnati si aparatori din oficiu in persoana a sase papagali competenti.
O actiune de o asemene anvergura a presupus probabil luni sau chiar ani de filaje, interceptari, agenti sub acoperire travestiti in brazi si stejari (cati or mai fi ramas in picioare scapand de taiere pentru a fi transformati in hirtia necesara la kilometrii de dosare ale urmaririi penale), apoi probele stiintifice (tufele ierburile si frunzele de pe care s-au prelevat urmele papilare) sau toate ciorile si bondarii audiati in calitate de martori….Nu ca flecurile de dosare si anchete (alea de pe Marte evident) cu paduri intregi disparute in gaurile de vierme ale abisului din Univers.
Intreg echipamentul super performant al suspectilor ticalosi, compus din galetute din plastic, pahare de unica folosinta si pieptani tot din plastic pentru recoltat fragute si afinute a fost confiscat, facandu-se astfel venit la Stat o suma cu foarte multe zerouri.
In fine, urmare a reusitei a crescut septelul de ursi in zona (a ramas papa bun, bun prin zmeuris) si s-a lasat si cu avansari pana la grad de adjutant si chestor.
(fragment din epopeea in curs aparitie: „Un militar civil isi risca viata in transee cu fragute”)
de Lucian Cristea