fbpx

Un complet din Oradea condus de Udroiu desființează Nota Parchetului General privind aplicarea Deciziei CCR 358/2022

”Curtea apreciază ca fiind eronată analiza efectuată în Nota Parchetului General”, se arată în motivarea deciziei completului Curții de Apel Oradea, prezidat de cunoscutul autor de cărți de drept penal Mihail Udroiu, într-o speță în care s-a dispus încetarea procesului față de un inculpat acuzat de amenințare pentru că a intervenit prescripția ca urmare a Deciziei CCR nr.358/2022. Judecătorii scriu în motivare de ”erorile de rationament rezultate din citari parțiale şi selective, astfel cum sunt cele care apar in Nota Parchetului General”

Extrase din Decizia penală nr.350/A/2022 a Curții de Apel Oradea (publicată în premieră de Luju.ro):

”Fiind o institutie de drept penal, se vor aplica in privinta prescriptiei raspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atat in ceea ce priveste termenele, cat si in ceea ce priveste cauzele de intrerupere sau suspendare.

In acest sens, in doctrina relevanta (V. Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, Partea Generala, vol. 3 , Editia a II-a, Editura academiei Romane si Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2003, pagina 347) se afirma urmatoarele: „Cum institutia prescriptiei apartine dreptului penal substantial, va fi aplicabil in cazul acestor situatii tranzitorii principiul legii mai favorabile, atat in ceea ce priveste termenul de prescriptie, cat si al actelor intrerupatoare de prescriptie. In Codul penal anterior (Codul penal Carol al II-lea), aplicarea legii mai favorabile era expres prevazuta; o atare prevedere nu este necesara, fiindca regula mitior lex este aplicabila tuturor reglementarilor din Codul penal; daca totusi codul penal anterior continea o prevedere in acest sens a fost din cauza ca in sistemul legislatiei penale de la 1864 prescriptia era reglementata in Codul de procedura penala si deci supusa regulii tempus regit actum; or, pentru a evita orice influenta a sistemului anterior, s-a socotit util sa se prevada expres ca in materie de prescriptie se aplica legea cea mai favorabila. Pentru stabilirea legii mai favorabile se va compara incadrarea faptei potrivit unei legi si termenul de prescriptie respectiv potrivit aceleiasi legi cu incadrarea faptei potrivit celeilalte legi si cu termenul de prescriptie din aceasta lege; va fi aplicabila legea care va oferi rezultatul mai favorabil”. tot astfel, in G.C. Raescu, H. asnavorian, tr. Pop, V. Dongoroz s.a., Codul penal “Regele Carol II”, adnotat, vol. I Partea generala, Editura Socec & Co S.a.R., Bucuresti, 1937, p. 12, profesorul Vintila Dongoroz arata ca „prescriptiunea actiunei penale sau a pedepselor este diferit reglementata prin legi succesive, se aplica legea care prevede prescriptia cea mai scurta, apreciind, totodata, ca prescriptia este o institutie de drept substantial, careia ii este aplicabil principiul legii penale mai favorabile”.

In acest cadru, Curtea opineaza ca, pentru mentinerea rigorii stiintifice, se impune citarea corecta a opiniilor doctrinare, pentru a se evita erorile de rationament rezultate din citari partiale şi selective, astfel cum sunt cele care apar in Nota Parchetului General nr. 1470 /C/1364/III-13/2022 din 10.06.2022 privind criterii unitare de aplicare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.358/2022 si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2022.”

”Referitor la natura si efectele solutiilor pronuntate de Curtea Constitutionala cu privire la dispozitiile art. 155 alin. (1) Cod penal

Prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.155 alin. (1) din Codul penal (publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativă care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea „oricarui act de procedură in cauză”, din cuprinsul dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstitutională, deoarece respectivele dispozitii legale „31. (…) sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma «oricarui act de procedură» din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia să cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale”.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal (publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstitutionale in ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanta de contencios constitutional a retinut ca „55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sanctioneaza «solutia legislativa» pe care textul de lege criticat o continea, astfel ca, (…), aceasta nu va putea fi incadrata in categoria deciziilor interpretative/cu rezerva de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) imprumuta natura juridica a unei decizii simple/extreme, intrucat, constatand neconstitutionalitatea faptului ca intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale se realiza prin indeplinirea «oricarui act de procedura in cauza», Curtea a sanctionat unica solutie legislativa pe care dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau (s.n.)”.

Curtea opineaza ca imperativul respectarii efectului general obligatoriu al actelor de jurisdictie constitutionala, consfintit de prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, reprezinta, fara indoiala, edificiul ordinii juridice constitutionale specifice statului de drept. aceasta este caracterizata in mod idiomatic de suprematia legii fundamentale – si preeminenta dreptului – sanctionata in primul rand prin obligativitatea fata de toate persoanele (erga omnes) a Deciziilor Curtii Constitutionale, in raport cu toate puterile etatice, inclusiv fata de puterea judecatoreasca.

Curtea Constitutionala a statuat ca „puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si Deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta (t. toader, M. Safta, Contencios constitutional, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2020, Editia a II-a, revizuita si actualizata, p. 372). „Intrucat toate considerentele unei decizii sprijina dispozitivul acesteia, Curtea Constitutionala constata ca autoritatea de lucru judecat si caracterul obligatoriu al solutiei se rasfrange asupra tuturor considerentelor deciziei” (Decizia Curtii Constitutionale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017).

In acest context, pentru a elimina orice potentiala controversa referitoare la obligativitatea erga omnes a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 – daca ar mai exista subsecvent publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 –, in special din perspectiva incidentei acesteia cu privire la situatiile juridice tranzitorii la momentul publicarii, Curtea apreciaza necesar sa analizeze natura juridica a declaratiei de neconstitutionalitate din cuprinsul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, aceasta fiind apta sa influenteze geometria efectelor respectivului act de jurisdictie constitutionala.

In considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022, instanta de contencios constitutional a optat sa abordeze acest topic – natura juridica a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 – prin raportare la „criteriile traditionale/clasice”, gravitand in sfera dihotomiei dintre deciziile simple/extreme si cele interpretative, pe care le echivaleaza deciziilor cu rezervă de interpretare, statuand ca aceasta „55. (…) nu va putea fi incadrata in categoria deciziilor interpretative/cu rezerva de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) imprumuta natura juridica a unei decizii simple/extreme (…)”.

In acest context, pentru un plus de claritate conceptuala, Curtea considera ca se impune efectuarea unui succint examen taxonomic al actelor de jurisdictie prin care se realizeaza controlul de constitutionalitate.

In literatura de specialitate s-a aratat ca, in sistemul de drept italian, regasim „cea mai larga varietate de decizii (…) prin care se declara neconstitutionalitatea unei prevederi legale”, pronuntate de o jurisdictie constitutionala (a.R. Brewer-Carías in a.R. Brewer-Carías, Constitutional Courts as Positive Legislators. a comparative Law Study, Cambridge Universtiy Press, New York, 2011, p. 79). astfel fiind, in contextul traditiilor si reperelor comune pe care sistemul nostru le impartaseste cu sistemul de drept italian, inclusiv din perspectiva unei arhitecturi identice a controlului concentrat de constitutionalitate al actelor legislative, Curtea apreciaza ca analiza taxonomiei actelor de jurisdictie constitutionala din sistemul italian poate avea o contributie euristica majora benefica evolutiei jurisprudentei. intr-un atare sens, nu trebuie omis ca, in doctrina noastra, s-a sustinut ca „sub aspectul diversitatii (…) practica instantei constitutionale romane este similara celei italiene” (T. Toader, M. Safta, op. cit., p. 405).

Astfel fiind, trebuie aratat ca, in sfera deciziilor de admitere – declarative de neconstitutionalitate –, doctrina distinge intre urmatoarele specii: deciziile simple, deciziile interpretative de admitere stricto sensu si deciziile manipulative, care includ si unele decizii interpretative lato sensu de admitere „partiala” (G. amoroso, G. Parodi, Il Giudizio Constituzionale, Seconda edizione, Giuffrè Francis Lefebvre, Milano, 2020, p. 480, 481 si 486).

Deciziile interpretative de admitere stricto sensu sunt cele prin intermediul carora, dintre interpretarile posibile ale normei si/sau dispozitiei legale atacate, este eliminata, prin declaratia de neconstitutionalitate, acea interpretare contrara legii fundamentale, in vreme ce „interpretarea constitutionala a normei ramane in umbra (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 482-483). aceasta tipologie corespunde deciziilor cu rezerva neutralizanta pronuntate de Consiliul Constitutional francez (D. Rousseau, P.-Y. Gahdoun, J. Bonnet, Droit du Contentieux Constitutionnel, editia a 12-a , LGDJ, Paris, 2020, p. 421).

Conform unei clasificari extinse, deciziile manipulative reunesc deciziile aditive, substitutive, precum si deciziile de admitere „partiala” textuale, respectiv non-textuale (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 486). Generic, deciziile manipulative sunt caracterizate prin aceea ca, „desi lasa nealterat textul prevederii legale declarate neconstitutionale [mai exact, in legatura cu care este formulata declaratia de neconstitutionalitate – n.n.] transforma semnificatia normativa, fie reducand sfera de aplicare a normei, fie extinzand-o, situatie in care introduc sau creeaza o norma noua [in cazul deciziilor aditive si substitutive – n.n.]”.

Deciziile aditive declara nelegitimitatea constitutionala a unei dispozitii in partea in care nu prevede ceea ce este indicat in dispozitiv, sanctionand astfel o omisiune legislativa, in vreme ce deciziile substitutive declara neconstitutionalitatea in partea in care norma prevede altceva decat ceea ce actul de jurisdictie constitutionala identifica in mod expres in dispozitiv (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 492-493).

Deciziile substitutive sunt, la randul lor, textuale, respectiv non-textuale, dupa cum norma – solutia normativa – formulata in dispozitiv, destinata sa ia locul celei neconstitutionale, identifica sau nu, dupa caz, fragmentul enuntului legislativ substituit la nivelul textului dispozitiei legale afectate de viciul de constitutionalitate (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 494).

Notiunile de decizii interpretative si decizii manipulative sunt astfel in parte diferite, prima categorie referindu-se la subiectul deciziei, respectiv o norma obtinuta pe calea interpretarii enuntului legislativ, iar nu o prevedere legala sau un segment al acesteia – acest sens acopera atat deciziile interpretative de admitere stricto sensu, cat si deciziile de admitere „partiala” non-textuale – in vreme ce a doua categorie vizeaza un efect peculiar al deciziei ce consta in alterarea sau manipularea semnificatiei dispozitiei legale contestate, care in plan textual ramane nealterata (G. Parodi, the Italian Constitutional Court as Positive Legislator, in a.R. Brewer-Carías, op. cit., p. 610).

Spre deosebire de deciziile interpretative de admitere stricto sensu, deciziile de admitere „partiala” non-textuale, denumite uneori si decizii de ablatie, sunt acea specie a deciziilor interpretative lato sensu prin intermediul carora se declara neconstitutionalitatea uneia dintre normele – solutiile normative – cumulativ exprimate in cadrul dispozitiei legale afectate de nelegitimitate constitutionala, reducand astfel sfera acesteia de aplicare, fara sa ii reduca insa si textul (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 486-487). Ele sunt manipulative doar in limitele in care produc o limitare a sferei de aplicare a enuntului legislativ (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 487).

Deciziile de admitere „partiala” textuale sunt acelea care produc o mutilare a dispozitiei legislative la nivel textual alterandu-i totodata semnificatia, sub rezerva ca textul care supravietuieste sa nu aiba o semnificatie normativa autonoma (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 486 si 488). Din aceasta perspectiva, deciziile de admitere „partiala” textuale produc efecte similare deciziilor simple cu privire la intreaga dispozitie legislativa (G. amoroso, G. Parodi, op. cit., p. 489).

Avand in vedere explicatiile anterioare si tinand seama de considerentele Deciziei nr. 358/2022, Curtea opineaza ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2018 are natura juridica a unei decizii simple/extreme.

Deopotriva, trebuie avut in vedere si faptul ca, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 86 din 6.02.2020), Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a aratat ca „problema de drept asupra careia instantele s-au pronuntat in mod diferit excedeaza competentei instantei supreme, Curtea Constitutionala fiind singura care poate statua asupra efectelor deciziilor pronuntate”.

In acest cadru, mai intai, Curtea opineaza ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2018 nu poate fi calificata drept o decizie interpretativa de admitere stricto sensu, deoarece nu identifica o multitudine de interpretari potentiale ale normei unice reglementate in cuprinsul dispozitiilor art. 155 alin. (1) C. pen., urmata de eliminarea acelei interpretari contrare legii fundamentale, ca efect al declaratiei de neconstitutionalitate. altfel spus, este cert ca respectivul act de jurisdictie constitutionala nu a statuat nicio rezerva de interpretare neutralizanta, care sa elimine interpretarea contrara Constitutiei apta sa „reconstruiasca” norma intr-un sens generator de efecte juridice substantiale compatibile cu exigentele constitutionale, ci, dimpotriva, a sanctionat insasi norma – „solutia legislativa” –, fiind lipsit de relevanta ca a lasat nealterat textul dispozitiei normative.

In al doilea rand, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 nu permit posibilitatea calificarii Deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativa) aditiva, deoarece instanta de contencios constitutional nu a sanctionat vreo omisiune legislativa, ci o solutie legislativa existenta la nivelul dreptului pozitiv.In al treilea rand, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificarii Deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativa) substitutiva, lipsind in dispozitivul acesteia solutia normativa destinata sa substituie, cu sau fara alterarea textului dispozitiei legale, norma declarata neconstitutionala. In acest sens este esential de subliniat ca, desi „68. (…) in paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidentiat faptul ca solutia legislativa din Codul penal din 1969 indeplinea exigentele de claritate si previzibilitate, (…) Curtea observa insa ca indicarea solutiei legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ si in niciun caz nu i se poate atribui o natura absoluta, in sensul obligarii adoptarii de catre legiuitor a unei norme identice cu cea continuta de Codul penal din 1969. astfel, Curtea subliniaza ca, desi a sanctionat solutia legislativa prevazuta de art. 155 alin. (1) din Codul penal, deoarece aceasta prevedea ca se poate intrerupe cursul prescriptiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenta acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunica suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului sa fie privite ca acte care sunt apte sa intrerupa cursul prescriptiei raspunderii penale, stabilirea acestora intrand in competenta legiuitorului, cu conditia esentiala ca acestea sa indeplineasca exigentele mentionate de catre instanta de contencios constitutional”.

In al patrulea rand, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificarii Deciziei nr. 297/2018 drept o decizie (manipulativa) de admitere „partiala” non-textuala (decizie de ablatie) pentru simplul argument ca textul art. 155 alin. (1) C. pen. contine o singura solutie normativa, iar nu o dualitate dintre care una sa fie afectata de nelegitimitate constitutionala. altfel spus, in contextul unicitatii solutiei legislative nu se poate discuta de plano despre reducerea sferei de aplicare a dispozitiei legale afectate de nelegitimitate constitutionala, ci chiar de anihilarea sa integrala in contextul declararii neconstitutionale a solutiei legislative insasi.

In al cincilea rand, din considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 nu se poate trage concluzia ca Decizia nr. 297/2018 era o decizie (manipulativa) de admitere „partiala” textuala, de vreme ce declaratia de neconstitutionalitate vizeaza solutia legislativa in ansamblul sau, iar nu un fragment al dispozitiei legale atacate, prin care aceasta este reglementata. altfel spus, Curtea Constitutionala nu a statuat ca sintagma „oricărui act de procedură in cauză” ar fi contrara legii fundamentale, declaratia de neconstitutionalitate privind solutia legislativă care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei răspunderii penale prin indeplinirea „oricărui act de procedură in cauză”.

Asadar, observam ca asimilarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 cu deciziile simple/extreme s-a efectuat din perspectiva efectelor pe care aceasta le produce, de vreme ce „Curtea a sanctionat unica solutie legislativa pe care dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau”, astfel incat, fara sa existe o alta solutie legislativa – norma – in planul respectivului text normativ, care ar pune altminteri problema reducerii sferei sale de aplicare, acesta din urma nu este idoneu sa genereze vreun efect substantial, deoarece „73. (…), in absenta interventiei active a legiuitorului, (…), prin reglementarea expresa a cazurilor apte sa intrerupa cursul termenului prescriptiei raspunderii penale, fondul activ al legislatiei nu contine vreun caz care sa permita intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale”.

Astfel fiind, fata de considerentele obligatorii ale Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022, Curtea opineaza ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2018 este o decizie simpla non-textuala care altereaza activitatea substantiala a normei unice pe care textul o contine, in sensul ca, pana la data modificarii prevederilor art. 155 alin. (1) Cod penal prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale, deoarece unica solutie legislativa pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa in vigoare la data de 1 februarie 2014 intra sub puterea general obligatorie a declaratiei de neconstitutionalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdictie constitutionala.

In consecinta, Curtea apreciaza ca fiind eronata analiza efectuata in Nota Parchetului General nr. 1470 /C/1364/III-13/2022 din 10.06.2022 privind criterii unitare de aplicare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, prin care se ajunge la concluzia ca actele de procedura indeplinite in perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 si-au produs efectele de intrerupere a cursului termenului de prescriptie.” (….)

”Aplicarea in cauzele pendinte a dispozitiilor art. 155 alin. (1) Cod penal, in forma in vigoare pana la data modificarii sale prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, conform Deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si nr. 358/2022, ca dispozitie ce face parte dintr-o lege penala mai favorabila pana la solutionarea definitiva a cauzei

Asa cum am aratat anterior, dispozitiile art. 155 alin. (1) Cod penal au natura unei legi penale substantiale suspuse principiului aplicarii legii penale mai favorabile, care se poate face in temeiul art. 5 alin. (2) din Codul penal si in cazul actelor normative declarate neconstitutionale.

Curtea retine ca in literatura de specialitate s-a aratat ca „aplicarea legii penale mai favorabile in cazul infractiunilor in curs de judecata presupune fie un caz de retroactivitate atunci cand legea mai favorabila este legea noua, fie un caz de ultraactivitate, in situatia in care legea mai favorabila este legea veche”, in ambele ipoteze determinarea urmand a se efectua in concret printr-o operatiune (imaginara) de comparare a efectelor pe care aplicarea legilor penale succesive le genereaza in cauza penala cu privire la situatia persoanei acuzate (Fl. Streteanu, D. Nitu, Drept Penal. Partea generala, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014, vol. I, p. 128 si 134). Unul dintre criteriile prin care se determina in concret legea penala mai favorabila pana la solutionarea definitiva a cauzei este cel al conditiilor de tragere la raspundere penala. In aplicatiunea concreta a respectivului criteriu, doctrina relevanta statueaza ca „va fi mai favorabila legea care (…) prevede un termen de prescriptie mai scurt sau permite implinirea mai rapida a termenului de prescriptie (spre exemplu, nu prevede o anumita cauza de intrerupere)” (Fl. Streteanu, D. Nitu, op. cit., p. 135).

Prin urmare, fara a fi calificate ele insele ca mitior lex, Deciziile Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si nr. 358/2022 configureaza, prin efectele pe care le produc la nivelul normei inscrise in cadrul art. 155 alin. (1) Cod penal, un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile pana la solutionarea definitiva a cauzei, constand dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care inlatura raspunderea penala (prescriptia raspunderii penale). astfel fiind, legea penala care a reglementat in cuprinsul art. 155 alin. (1) Cod penal solutia normativa declarata neconstitutionala, de la intrarea sa in vigoare (1 februarie 2014) si pana la modificarea dispozitiei legale prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penala substantiala in concret mai favorabila persoanei acuzate pana la solutionarea definitiva a cauzei, aplicabila astfel in mod global raportului de conflict.

Astfel fiind, pentru evitarea oricarui dubiu de interpretare, Curtea subliniaza ca prevederile art. 155 alin. (1) Cod penal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice intreruptive de prescriptie dupa intrarea lor in vigoare in cauzele pendinte guvernate de legea penala mai favorabila persoanei acuzate, care include norma declarata neconstitutionala prin actele de jurisdictie constitutionala sus iterate. aceasta va ultraactiva, in aplicatiunea art. 5 Cod penal, guvernand regimul juridic al intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale si cu privire la actele subsecvente intrarii in vigoare a Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022.

Prin urmare, Curtea apreciaza ca fiind eronata analiza efectuata in Nota Parchetului General nr. 1470/C/1364/III-13/2022 din 10.06.2022 privind criterii unitare de aplicare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2022, prin care se ajunge la concluzia ca interventia legislativa operata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2022 lipseste de efecte dispozitivul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022, astfel ca nu se poate avea in vedere un efect independent si retroactiv al considerentelor aceleiasi decizii.”

Decizia completă (anonimizată)

Sursa document – rejust.ro

Comments

comentarii

Un fost ministru al Sănătăţii atrage atenţia că Spitalul Regional Cluj este în pericol de a nu se construi din bani europeni din cauza întârzierilor prea mari la acest proiect.... Citește mai mult
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), s-a dezlănţuit la adresa primarului Emil Boc numindu-l mincinos, incompetent, paralel cu proiectele mari de infrastructură. Drulă este de părere că domnia lui Boc se apropie de sfârşit. „Un lucru e limpede, «Emile, vremea ta apune». Acum arăţi la fel de PSD-ist ca... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!