fbpx

Un avocat propune alegeri anticipate pentru conducerea Baroului Cluj. Vezi argumentele lui!

Avocatul Ionel Marc a publicat pe mai multe grupuri ale avocaților de pe Facebook un text în care propune convocarea adunării generale extraordinare a Baroului Cluj pentru alegerea unei noi conduceri ”prin depunerea candidaturii de către avocați care pot să identifice soluții pentru exercitarea cu onoare și demnitate a profesiei de avocat.”

”Unde este activitatea aplicată a organelor de conducere ale baroului în condițiile stării de alertă?

Domnișoara Denisa a relaxat măsurile, a renunțat la obligativitatea asortării mănușilor roz și a botoșeilor albaștri la mască și a declarat permis accesul publicului la instanțe.

De ce pentru acest regres de la încălcarea drepturilor legale a fost necesară luarea individuală de atitudine din partea unei colege avocat, cea care a arătat ridicolul la care a fost adusă ținuta avocatului?

De ce a fost necesar, de asemenea, ca un alt coleg avocat să sesizeze nulitatea absolută a hotărârilor judecătorești pronunțate în absența publicului?

De ce un ziar local (a se citi Clujust – n.red) are mai multă consecvență în clamarea ne-respectării drepturilor omului și în promovarea mesajelor despre derapaje față de profesia de avocat decât consecvența legală cerută prin art. 55 alin. 2 lit. b din Legea nr. 51/1995 consiliului ca organ local de reprezentare a avocaților?

În afara unor cereri milogite către autorități și a unei atitudini, nu de diplomație, ci de subordonare, nu am observat din partea Consiliului Baroului Cluj afirmarea verticalității și independenței profesiei de avocat față de orice ingerință, indiferent din partea cui s-ar manifesta.

De când conducerea magistraților din Palatul de Justiție are autoritatea de a privatiza serviciul public de justiție organizând purtarea proceselor în familie, strict între părțile din dosar?

De când avocații sunt mai purtători de virus decât ceilalți parteneri ai justiției și trebuie expuși bătăii de joc a organelor de pază, care să le verifice împuternicirile și să le scaneze corpurile, aliniați în coloane pe treptele instanței de judecată ?

De când calitatea de avocat, din cea de partener indispensabil al justiției, conform art. 38 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, devine de vizitator al justiției, în sensul interpretabil din art. 13 lit. b din Legea nr. 55/2020?

Propun, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 analiza necesității ca, la cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului, consiliul să convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii pentru alegerea noului Consiliu al baroului, prin depunerea candidaturii de către avocați care pot să identifice soluții pentru exercitarea cu onoare și demnitate a profesiei de avocat.

De asemenea, care să dea interpretarea necesară prevederilor legii noastre speciale, de la art. 1 -2 ale Legii nr. 51/1995:

– Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei.

– În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic.

– Avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.

Nu avem nevoie de o nouă normalitate, este normală exercitarea profesiei de avocat cu respectarea garanțiilor de onoare, demnitate și independență stabilite prin lege.”, a postat avocatul Ionel Marc din Baroul Cluj pe Facebook.

Precizăm că până la alegerile pentru noul Consiliu al Baroului Cluj mai sunt aproape doi ani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina