În rejudecare, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința în celebrul dosar fiscal Salomie și Oltean, care a dat naștere hotărârii CJUE cu același nume, folosită în alte cazuri de pe rolul instanțelor.
Procesul de contencios administrativ și fiscal a început în 2011, iar în 2013 Tribunalul a respins acțiunea. La Curtea de Apel Cluj, în 2014, instanța a hotărât sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a emis hotărârea în iulie 2015. Ulterior, Curtea a decis casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare. Ieri, Tribunalul s-a pronunțat.
Solutia pe scurt:
”Admite cererea formulata. Anuleaza Decizia de solutionare a contestatiei nr. 123/27.07.2010, Decizia de impunere nr.8030/09.04.2010 si Raportul Inspectiei fiscale 8030/09.04.2010. Stabileste obligatiile fiscale ale reclamantului conform raportului de expertiza.
Stabileste ca reclamantul avea obligatia depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA pâna la data ade 10.09.2008, urmând sa devina platitor de TVA începând cu 01.10.2008.
Stabileste ca pentru un numar de 18 contracte de vânzare-cumparare, sunt întrunite conditiile de aplicare a cotei de 5% TVA, iar pentru celelalte 11 contracte se aplica cota de 19% TVA. Stabileste baza impozabila cu TVA de 19% inclusa în pretul vânzare-cumparare 59.268 lei. Stabileste baza impozabila cu TVA de 5% inclusa în pretul vânzare-cumparare, 170.823 lei.
Stabileste ca reclamantul are un drept de deducere aferent operatiunilor derulate, în anii 2007, 2008 si 2009 în suma totala de 126.668 lei. Stabileste ca TVA de colectat este în valoare de 17.597 lei.
Stabileste ca reclamantul este îndreptatit sa recupereze suma totala de 147.876 lei, din care 109.071 lei TVA rezultata în urma dreptului de deducere si 38.805 lei, suma achitata de catre reclamant. Obliga institutia pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de jduecata 5.456,32 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronuntata în sedinta publica azi 07 iulie 2017.”
Hotărârea CJUE în cauza Salomie și Oltean a fost citată în prima sentință de anulare a TVA-ului imobiliar pentru persoane fizice. Recursul la această sentință încă nu a fost judecat la Înalta Curte.
Prima sentință de anulare a TVA-ului imobiliar pentru persoane fizice