Cei trei martori denunțători din dosarul șefului AJOFM Cluj, Daniel Don, s-au dus ață la DNA Cluj după ce au văzut la televizor că sunt percheziții la instituție. Cel puțin asta este varianta procurorilor DNA, potrivit unor surse judiciare. Martorii au unele probleme de credibilitate.
Potrivit Codului penal, persoanele care denunță o faptă penală la care au participat nu sunt pedepsite dacă o denunță înainte ca procurorii să o descopere, așa cum prevăd articolele următoare din Codul penal:
Art. 51 (1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii.
Art 290 (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Art 292 (2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
În dosarul lui Danie Don, există trei martori denunțători, Ciprian Boșca – expert șef POSDRU, Daniel Cenan – juristul AJOFM Cluj și șoferul lui Don, Aurel Motioc. Cei trei au fost audiați în data de 13 noiembrie 2015, în ziua în care procurorii au derulat mai multe percheziții acasă la Daniel Don și la sediul AJOFM. Dosarul a fost deschis la finalul lunii martie 2015. Dintre cei trei, doar șoferul este acuzat de complicitate la fapta de luare de mită de care este acuzat Don.
În momentul în care avocații lui Don, în sala de judecată, cu ocazia propunerii de arestare preventivă, au ridicat problema audierii celor trei după percheziții și calitatea lor de denunțători, procurorul DNA Cluj ar fi replicat că cei trei au văzut că sunt percheziții la televizor și, ca buni cetățeni care vor să respecte legea, s-au prezentat singuri la sediul DNA Cluj pentru a ajuta ancheta. Cei trei au însă unele probleme de credibilitate.
Potrivit Evz.ro, la dosar a fost depus un document medical din care rezultă că unul dintre martori, este în evidența medicilor cu probleme de anxietate, având un comportament necontrolat la stres, pentru care primește tratament medicamentos. Un alt martor, dintre cei trei, a pierdut în ultimii ani peste un milion de lei noi la jocurile de noroc, fiind un împătimit al cazinourilor și al sălilor de păcănele. Un alt treilea martor, a cumpărat în ultimii ani mai multe apartamente iar după ce a fost declanșată ancheta de către procurorii DNA a pus aceste apartamente pe numele soacrei sale, de frică să nu rămână fără el. Toți cei trei martori, erau angajați experți în mai multe proiecte europene, și aveau un salar lunar de de 30.000 de lei.
Surse judiciare au precizat pentru Clujust.ro că cel cu probleme psihice este șoferul, cel împătimit al jocurilor de noroc și care și-a jucat banii câștigați este juristul Cenan, iar imobiliarul este expertul în proiecte europene, Boșca.