Înalta Curte a dat câștig de cauză definitiv companiei Toyota România care a dat în judecată Direcția de Permise și Înmatriculări pentru a o obliga să comunice datele personale ale proprietarilor unor modele Toyota cu probleme la airbag, pe care trebuie să-i cheme în service. Judecătorii arată că pericolul în care sunt puse persoanele justifică interesul legitim pentru comunicarea datelor, ca excepție la GDPR.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta Toyota Romania S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună obligarea pârâtei să îi comunice în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, datele personale ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor TOYOTA şi LEXUS incluse în campania de rechemare în service “TAKATA” prevăzute în Anexa nr. 4 la acțiune, în vederea identificării şi contactării acestora pentru efectuarea campaniilor de rechemare în service iniţiate de către producătorul TOYOTA şi LEXUS, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Arată în motivare că atunci când sunt identificate potenţiale neregularităţi de ordin tehnic în procesul de fabricare, Toyota Motor Europe informează reprezentanţii producătorului înregistraţi în ţările europene cu privire la iniţierea unei campanii de rechemare în service a anumitor modele. Scopul campaniilor de rechemare în service este acela de a se remedia de urgenţă neregularităţile de ordin tehnic identificate, pentru protejarea vieţii şi a integrităţii corporale a şoferului, pasagerilor, pietonilor şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Autovehiculele vizate de campanie sunt echipate cu airbag frontal sofer/pasager (Takata-designated SPI, SPI-2, PSPI-6) care conţine un material pirotehnic care poate absorbi umiditatea. Conform unui raport emis de producătorul Takata, materialul pirotehnic s-ar putea degrada, în condiţiile expunerii prelungite la temperaturi şi umiditate ridicate. In cazul unui accident în care se declanşează airbag-ul frontal şofer/ pasager, materialul pirotehnic neconform poate produce spargerea capsei pirotehnice şi declanşarea anormală a airbagului. Spargerea capsei pirotehnice poate duce la împrăştierea fragmentelor metalice în interiorul habitaclului, crescând astfel riscul rănirii sau chiar decesul pasagerilor. Consecinţele pe care le poate avea o explozie necontrolatra a unui airbag pun in pericol sanatatea si viata şoferului si a pasagerilor, existând situaţii in care, la alte mărci auto ale căror vehicule sunt echipate cu airbag-uri Takata, au fost înregistrate decese.
Arată reclamanta că între momentul comercializării autovehiculelor de către Toyota Romania S.R.L. şi momentul iniţierii campaniilor de rechemare în service, automobilele pot fi înstrăinate chiar de mai multe ori şi, astfel, primul cumpărător al autovehiculului (aflat în evidenţele Toyota Romania S.R.L.) nu se mai identifică cu proprietarul actual al autovehiculului.
De asemenea, ca urmare a comerţului liber la nivel mondial, autovehiculele pot fi dobândite de către cetăţenii români liber din UE sau alte state din afara ei şi pot fi înmatriculate pe teritoriul, TOYOTA ROMANIA nedeţinând date despre aceştia.
Singura deținătoare a datelor de identificare ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor înmatriculate în România este pârâta DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, sprijinul acestei autorități fiind necesar pentru aflarea datelor de identificare şi de contact ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campanile de rechemare în service în vederea informării acestora despre campanie şi adresării solicitării de a prezenta autovehiculul la cel mai apropiat Atelier Autorizat Toyota pentru remedieri gratuite.
Menționează reclamanta că pentru contactarea proprietarilor actuali sunt necesare următoarele date: seria de sasiu; proprietar: nume, prenume / nume entitate juridica (societate comerciala / asociaţie / fundaţie / persoana fizica autorizata, etc), adresa completa / sediul, număr telefon, adresa email
Deși a transmis pârâtei de nenumărate ori solicitări de același gen, în sensul comunicării datelor de identificare ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campaniile de rechemare în service, autoritatea a refuzat punerea la dispoziție a acestor date întrucât sunt date cu caracter personal.
În primă instanță, Curtea de apel București a hotărât: ”Obliga parata la comunicarea catre reclamanta a datelor de identificare nume, prenume/ denumire si domiciliu/ sediu – ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse in campania de rechemare in service 5KET 040 Takata, care nu au putut fi notificati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, astfel cum rezulta aceste informatii din baza de date actualizata a paratei, ele urmand a fi identificate in functie de tipul masinii si numerele de identificare mentionate in documentul intitulat”
Extras din motivarea instanței: ”În ceea ce privește refuzul întemeiat pe inaplicabilitatea art. 6 lit. f din Regulamentul GDPR, Curtea va constata că o primă opinie în sensul aplicării textului a fost deja exprimată de Autoritatea Națională pentru Supravegherea Datelor cu Caracter personal (fila 30 vol.1), prin care s-a arătat că ”dezvăluirea de către DRPCIV a datelor personale ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor Toyota și Lexus, incluse în campanii de rechemare în service desfășurate de Toyota Romania SRL se poate realiza în condițiile prev de art. 6 lit. f din regulamentul (UE) 2016/679, cu respectarea principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal statuate de același regulament.
Va observa așadar Curtea că autoritatea competentă din România și-a exprimat părerea în sensul aplicabilității art. 6 lit. f din regulament, condiționat însă de respectarea principiilor Regulamentului.
La rândul său, instanța va reține că potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulament, care consacră o serie de principii privind prelucrarea datelor,”datele cu caracter personal trebuie să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport de scopurile în care sunt prelucrate (”reducerea la minim a datelor”)”.
Din coroborarea celor două texte ale Regulamentului, Curtea la rândul său va concluziona că în mod eronat autoritatea pârâtă a apreciat că dispozițiile art. 6 lit. f din Regulament nu îi sunt aplicabile deoarece ”litera f din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice, în îndeplinirea atribuțiilor lor”, textul la care s-a făcut referire nefiind incident speței.
Se observă că în cauză nu se discută prelucrarea de date cu caracter personal de către autoritatea publică în îndeplinirea unor atribuții ale acesteia, ci este vorba despre o solicitare de prelucrare provenind din partea unui terț, care invocă faptul că această prelucrare este în scopul intereselor legitime ale acestuia.
Autoritatea avea așadar obligația ca, aflându-se în ipoteza de la lit. f., să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, respectiv dacă reclamanta justifică un interes legitim iar în legătură cu prelucrarea solicitată nu prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal.
De asemenea, autoritatea solicitată avea obligația de a verifica dacă prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane.
Or, din acest punct de vedere, Curtea va observa că în cauză cererea reclamantei îndeplinește, în parte, condițiile legale pentru a se încuviința prelucrarea datelor cu caracter personal.
Se observă din înscrisurile de la dosarul cauzei că reclamanta a făcut parțial dovada interesului legitim în prelucrarea acestor date, în condițiile în care în cadrul campaniei de informare notificată potrivit legii la ANPC, aceasta a arătat că va transmite scrisori recomandate proprietarilor de autovehicule identificați după datele din propria bază de date, pentru a-i rechema pe aceștia în service, pentru verificări, astfel că era necesar a se respecta întocmai această obligație
De asemenea, se observă că în calitate de persoană care comercializează pe teritoriul României produse afectate de o deficiență tehnică, de natură a pune în pericol viața utilizatorului, reclamanta este ținută să întreprindă toate eforturile pentru a remedia problema ce i-a fost semnalată de producător, acest lucru implicând contactarea directă a proprietarilor de autovehicule.
Nu în ultimul rând, Curtea va mai reține că înscrisurile din dosar fac dovadă asupra pericolului potențial la care sunt supuși pasagerii autovehiculelor, în ipoteza în care problemele tehnice la airbagurile șofer și pasager nu sunt remediate, sens în care se poate aprecia în mod rezonabil că prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane.(lit. d a Regulamentului)
Pe cale de consecință, constată instanța că reclamanta a făcut dovada că solicitarea sa de comunicare a datelor cu caracter personal se încadrează atât în ipoteza de la art. 6 lit.d cât și în ipoteza de la art. 6 lit. f din Regulamentul UE 2016/679, prelucrarea fiind solicitată cu justificarea interesului legitim al terțului, în scopul protejării intereselor vitale ale persoanelor vizate de prelucrare și al altor persoane, aceasta fiind așadar adecvată, relevantă și limitată la ceea ce este necesar în raport de scopul pentru care s-a solicitat această prelucrare.
Cu toate acestea, va observa Curtea că nu toate scrisorile recomandate transmise în legătură cu autovehiculele indicate în cererea adresată pârâtei au fost restituite reclamantei, sens în care reclamanta a depus, al solicitarea instanței, un extras conținând doar acele date ale autovehiculelor cu privire la care aceste scrisori au fost restituite, ca urmare a imposibilității de contactare a proprietarilor, existând diferențe între datele relevate de acesta și datele menționate în cererea adresată autorității.
În aceste condiții, va observa instanța că în privința solicitării de prelucrare a datelor referitoare la acei proprietari pentru care scrisorile de informare nu au fost restituite, prezumându-se că acestea au ajuns în posesia lor, reclamanta nu a făcut dovada interesului legitim prevăzut de art. 6 lit. f din Regulament și nici dovada îndeplinirii condițiilor art. 6 lit. d. Astfel, prin faptul că scrisorile au fost recepționate de destinatari se face dovada că reclamanta se află ea însăși în posesia datelor cu caracter personal solicitate, iar proprietarii nu au dorit să dea curs cererilor de rechemare în service, asumându-și astfel consecințele.
O prelucrare a acestor date ale proprietarilor care, deși au fost legal informați pe toate căile – scrisoare recomandată, mass media, publicitate pe site-ul reclamantei – au ales să nu se prezinte în service, depășește în opinia instanței ceea ce este necesar în raport de scopurile pentru care s-a solicitat prelucrarea, fiind astfel încălcate principiile reglementate de art. 5 din regulament, în special principiul de la lit.c al acestui articol.
Pentru aceste considerente, Curtea va observa că în privința refuzului autorității pârâte de comunicare a datelor cu caracter personal ale acelor proprietari care nu au putut fi înștiințați prin scrisoare recomandată asupra defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor pe care le dețin în proprietate, acesta este un refuz justificat în sensul art. 2 alin 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, Curtea în temeiul art. 18 alin 1 din același act normativ, va dispune obligarea pârâtei să comunice reclamantei datele de identificare – nume, prenume/ denumire şi domiciliu/ sediu – ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campania de rechemare în service 5KET – 040 „Takata”, care nu au putut fi notificaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum rezultă aceste informaţii din baza de date actualizată a pârâtei, ele urmând a fi identificate în funcţie de tipul maşinii şi numerele de identificare menţionate în documentul intitulat „Lista destinatarilor pentru care plicurile s-au întors ca urmare a mutării acestora de la domiciliu. Plicuri aferente campaniei tehnice 5KET- Takata – trimise în iunie 2016”, poziţiile 1 -282 (document ataşat la dosarul cauzei la filele 178 -180, vol.II).”
Soluția ÎCCJ pe scurt: ”Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinţei nr. 513 din 29 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. ”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


