Tânăr căutat în baza a 3 mandate de arestare emise în 3 țări, prins în Florești într-o mașină furată

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, în baza unei sesizări, au depistat în comuna Florești, un tânăr de 28 de ani, pe numele căruia au fost semnalate  3 mandate de arestare, unul emis de autoritățile române și două emise de autoritățile din Austria, respectiv Ungaria.

”În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 08.45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Cetății, din comuna Florești, un bărbat se află într-un autoturism, care nu îi aparține.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la locul indicat unde l-au găsit pe acesta într-un autoturism, care se afla parcat pe strada respectivă.

Având în vedere faptul că nu era cooperant și vorbea incoerent, polițiștii l-au condus la secția de poliție pentru a-i putea stabili identitatea.

Din verificările derulate, polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbat și au constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către autoritățile române și 2 mandate europene de arestare  emise de autoritățile din Austria și Ungaria.”, a transmis IPJ Cluj

Tânărul a fost condamnat în România, la 6 ani de închisoare, pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals. Ulterior, autoritățile din Austria și Ungaria au emis două mandate de arestare preventivă pentru trafic de migranți.

Cel în cauză a fost predat în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, acesta a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns