Tag Archives: reclamanti

România, condamnată la CEDO în 11 cazuri pentru condițiile de detenție. Un caz e din Cluj

România a fost condamnată recent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 11 cazuri reunite, cu privire la condițiile de detenție. Statul trebuie să le plătească inculpaților peste 70.000 de euro. Unul e din Cluj. România a fost condamnată, prin hotărârea din 2 martie a CEDO, la peste 70.000 de euro pentru condițiile din aresturile preventive și din penitenciare.  Curtea a hotărât că în cazurile celor 11 reclamanți, care au fost reunite, s-a încălcat Articolul 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, potrivit căruia ”Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” Printre cele …

Citește mai mult

Familia Cordoș și-a pierdut apartamentul, care trebuia eliberat în ziua când a fost săltată doamna

Familia senatorului PSD Alexandru Cordoș și-a pierdut apartamentul, după un proces îndelungat, și trebuia să-l elibereze chiar în ziua în care Mihaiela Cordoș a fost dusă la DNA Cluj. Între timp, apartamentul a fost eliberat, iar familia Cordoș locuiește în casa de vacanță din Feleacu, pe care procurorii au pus sechestru. Senatorul Cordoș și familia lui au locuit până nu demult într-un apartament pe strada Profesor Ciortea din cartierul Grigorescu. Ca orice politician care se respectă, apartamentul era cumpărat de la Primărie. Pentru respectivul apartament, în 2006 a fost depusă acțiune pe legea 10/2001 la Tribunal de către reclamanții Gheorghiță și …

Citește mai mult

Vecinii vor să închidă grădina de vară Boema sau să-i reducă programul

O familie care locuiește lângă celebra grădină de vară Boema se judecă la Tribunal pentru anularea acordului de funcționare al localului. Vremea teraselor a venit, însă administratorii societății Grădina de Vară Boema SRL au încă grija proceselor cu vecinii pe cap. După ce s-au judecat doi ani pentru a amendat primită în 2013 pentru că terasa a funcționat fără autorizație, acum, când au acord de funcționare de la Primărie, se judecă pentru a-l păstra. Asta deoarece familia Pop, din imobilul vecin, a cerut la secția de contencios a Tribunalului anularea acordurilor de funcțioare emise de Primărie în 21 noiembrie 2013 și …

Citește mai mult