Acasă » Tag Archives: Facultatea (pagina 2)

Tag Archives: Facultatea

INTERVIU. Anca Georoceanu, avocat, doctor în drept fiscal și decan la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

Anca Georoceanu este printre puținii decani ai facultăților de drept care sunt și practicieni. Predă și profesează un domeniu al dreptului complicat, dar tot mai căutat în ultima vreme: dreptul fiscal. Provine dintr-o familie de juriști, mama fiindu-i maestru la începuturile în avocatură, iar tatăl este cunoscutul profesor Mircea Minea, judecător la Curtea Constituțională. Deși este extrem de ocupată, fiind împărțită între facultate și avocatură, Anca Georoceanu și-a făcut puțin timp pentru a răspunde întrebărilor Clujust.ro despre carieră, avocatură, drept fiscal și facultatea pe care o conduce de la începutul acestui an. Cum ați ales cariera juridică? A avut o …

Citește mai mult

Al 25-lea an universitar la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj a început cu o rugăciune

Festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Drept Cluj din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” Cluj a început cu o rugăciune și un discurs al preotului Bogdan Ivanov, care predă cursul de Etică și morală în anul I.  Le-au mai vorbit ”bobocilor” decanul Anca Georoceanu, prodecanul Rodica Apan, dar și o studentă de anul I și o absolventă, acum masterandă la aceeași facultate. După intonarea Gaudeamus-ului, a luat cuvântul preotul Bogdan Ivanov, cunoscut ca purtător de cuvânt al Mitropoliei Clujului, care a spus o rugăciune și a dat binecuvântarea, după care le-a vorbit celor prezenți. Orice început …

Citește mai mult

Profesorul Dan Chirică explică de ce este atât de exigent la examene

Profesorul Dan Chirică de la Facultatea de Drept UBB Cluj, vestit pentru numărul mare de studenți care nu trec examenele de la materiile pe care le predă – contracte speciale și succesiuni – explică într-un interviu pentru Universul Juridic de ce este atât de exigent. ”Exigența o practic, ca să zic așa, în ideea de a pregăti pe studenți cât mai bine pentru ceea ce urmează ei să facă în viața practică, în profesia lor. Pentru că dacă nu sunt pregătiți pentru viitoarea carieră în mod real, atunci vor avea probleme acolo. Și vor crea probleme și pentru cei care …

Citește mai mult

Decanul Florin Streteanu către absolvenții din 2016: ”Nu suntem ingineri juriști”

Decanul Facultății de Drept UBB Cluj, Florin Streteanu, le-a spus absolvenților din acest an, la cursul festiv, că nu sunt ingineri juriști care se pregătesc pentru a face doar o muncă mecanică de aplicare a legii și i-a îndemnat să nu uite niciodată că în spatele fiecărui dosar se află oameni. Și seminaristul de suflet al promoției 2016, Doris Șerban, a pus accentul pe umanism. ”A devenit deja o tradiție ca la început de iulie să ne întâlnim într-un loc altminteri dedicat sportului, fie că e vorba de stadion, fie că e vorba de sala polivalentă, nu pentru a celebra o …

Citește mai mult

Festivitatea de absolvire de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj. Discursuri și FOTO

Festivitatea de absolvire a generației 2012-2016 de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, înființată acum 25 de ani, a avut loc în sala mare a Teatrul Național Cluj. Studenții au intrat pe scenă pe muzica genericului de început al celebrului serial Game of Thrones. Sala a fost plină de părinți, rude și prieteni emoționați. Mai întâi, cei doi absolvenți care au avut rolul de prezentatori le-au adresat câteva cuvinte profesorilor: ”Vă mulțumim că, pe lângă toate învățăturile juridice, ne-ați îndrumat să ne găsim vocația, ne-ați ajutat să descoperim ce este curajul, etica și diplomația, pentru a fi integri și …

Citește mai mult

Un student nevăzător a absolvit Dreptul la ”Cantemir” și vrea să devină avocat în penal

Mihai Bogdan Mureșan are 22 de ani și este nevăzător din naștere. Asta nu l-a împiedicat, ba l-a ambiționat să urmeze cursurile Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj. Acum se pregătește de licență și vrea să devină avocat în penal. ”Vreau să aduc ceva nou”, spune tânărul. Originar din Bistrița, tânărul Mihai Bogdan Mureșan a fost elev la Liceul pentru deficienți de vedere din Cluj-Napoca, după care prima opțiune a lui a fost Dreptul. A frecventat cursurile facultății la zi și se pregătește pentru examenul de licență. Lucrarea de licența este pe procedură penală, sub îndrumarea conferențiarului și judecătorului penalist …

Citește mai mult

A-5-a ediție a Conferinței Internaționale ”Eficiența normelor de drept”. Momente emoționante. FOTO

Momente emoționante în prima zi a Conferinței Internaționale ”Eficiența normelor de drept” organizată de Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj: conferențiarul Elena Fodor, denumită sufletul conferinței, a primit medalie și diplomă de excelență din partea Asociației pentru Națiunile Unite din România, s-a ținut moment de reculegere în memoria fostului profesor Matei Basarab, iar invitatul special la un workshop a fost marele profesor Ion Turcu. A cincea ediție a Conferinței Internaționale “Eficiența normelor de drept” se desfășoară anul acesta în jurul întrebării sugestive ”Știința dreptului – în avangarda sau ariergarda fenomenelor sociale, poltice și economice?” ”Mă bucur de o prezență numeroasă …

Citește mai mult

Un medic a anulat în instanță decizia de concediere de la UMF Cluj. Apoi și-a dat demisia

Lecție de onoare dată de un medic estetician Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj: A câștigat în instanță litigiul de muncă după ce a fost ”executat” de decanul Facultățiii de Medicină, Anca Buzoianu, iar apoi, când să fie reîncadrat, și-a dat demisia. Medicul Adrian Avram a fost concediat, în 2012, din funcția de șef lucrări la catedra de medicină legală din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie, ca urmare a unui raport al comisiei de disciplină condusă de decanul Anca Buzoianu. Ulterior, Avram a contestat concedierea la Tribunalul Hunedoara, deoarece este domiciliat în Deva. Prima instanță i-a respins acțiunea, …

Citește mai mult

Concursurile naționale de procese simulate de penal și fiscal, câștigate de studenți din Cluj

Week-end-ul trecut au avut loc două concursuri naționale de procese simulate, unul pe drept penal, la Curtea de Apel Cluj, și unul pe fiscal la Facultatea de Drept a Universității București, ambele câștigate de echipe de studenți din Cluj. Primul a fost organizat de asociația studenților Elsa Cluj-Napoca, iar al doilea de Elsa București. Studenții de la Facultatea de Drept a UBB Cluj și-au luat revanșa pentru rezultatele slabe de la Hexagonul facultăților de drept din acest an. La Curtea de Apel Cluj s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Concursului Național de Procese Simulate de Drept Penal „Traian Pop” , unde …

Citește mai mult

Facultatea de Drept UBB Cluj, doar pe locul 5 la Hexagonul Facultăților de Drept 2016

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai s-a clasat pentru prima dată înafara podiumului la Hexagonul Facultăților de Drept, care anul acesta a avut loc la Iași. Clujul a luat locul 1 doar la proba sportivă de baschet și ultimul loc la cea de drept constituțional. În această dimineață a avut loc festivitatea de premiere de la Hexagonul Facultăților de Drept. Din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate pentru clujeni. Echipele din Cluj au luat locul 2 la proba de drept penal, locul 3 la drept civil și 6 la drep constituțional. La probele sportive, studenții din Cluj au ocupat …

Citește mai mult