fbpx

Suspendarea pedepsei unui bărbat ce a incitat la violență împotriva polițiștilor în stare de urgență: ”Faptele au fost doar urmarea unei situații generalizate la care a fost expusă întreaga societate”

Spre sfârșitul anului 2020, un bucureștean era condamnat, în primă instanță, la 1 an închisoare cu executare petru ultraj asupra unui polițist și instigare publică pe Facebook la violență împtriva polițiștilor. Sentința Judecătoriei Sector 5 nu a rămas așa, iar Curtea de Apel București a dispus suspendarea executării pedepsei, motivând, printre altele, că ”faptele comise de inculpatul B.M.C. au fost doar urmarea unei situații generalizate la care a fost expusă întreaga societate”. Situația generalizată se referă restricțiile din perioada stării de urgență, când inculpatul a refuzat să se legitimeze, pe stradă, la solicitarea unor polițiști.

În rechizitoriul dosarului se arată: ”La data de 20.04.2020, într-o altă transmisiune live făcută pe rețeaua de socializare Facebook, inculpatul B.M.C  a incitat la ură și a instigat publicul să săvârșească infracțiuni cu violență față de organele de poliție, proferând injurii, conținutul și tonul susținerilor fiind fără tăgadă instigatoare la violență (”…. în Poliția Română… nu îmi pare rău de amendă…și dacă puteam să îi sparg pe ăia îi spărgeam să moară familia mea…”i-am spus lu ala în secție, dă-ți mă astea jos și hai să ne batem unul la unul și dacă mă bați …dacă nu vă las să mă călcați în picioare, de ce nu s-a bătut?”…”vreau să mă bat cu mascații”… ”haideți să ne dam întâlnire să ne batem unul la unul”… ”să ieșim toți din casă, să ieșim toți …., strâng eu 70-50, să mai vină și alții din alte părți, să-i spargem, …., să le dăm foc la mașini și să vezi cum se potolește toată treaba asta”...”să …. dacă plătesc amenda aia vreodată în viața mea, nici dacă mor, mai bine mă duc la pușcărie câteva luni, decât să le plătesc eu lor că am ieșit din casă”.

În data de 22.04.2020, inculpatul  a făcut o nouă transmisiune live pe rețeaua de socializare Facebook, ocazie cu care acesta a precizat faptul că: ”eu am spus de aia care au dat în tovarășii mei că dacă îi prind pe stradă unul la unul, civili, le sparg ficații, da și îmi asum, civil pe stradă, să ne batem”… ”eu vorbesc civil, unul la unul, pe stradă, mă întâlnesc cu ei la magazin, în benzinărie, unde mă întâlnesc îi prind civil să ne batem”… ”vă înjur până nu mai știți de voi, ce să-mi faceți, să-mi dați o amendă, să-mi faceți un dosar penal, mă … pe dosarul vostru penal, mai îmi fac zece dosare penale și care-i problema și dacă mă duc la pușcărie care-i problema, doar nu mi-ați da douăzeci de ani, cât … puteți să-mi dați pentru o înjurătură”.

Tot cu prilejul aceleiași transmisiuni live, inculpatul  a incitat publicul la ură față de organele de poliție și l-a îndemnat să săvârșească infracțiuni de violență față de organele de poliție, acesta precizând: ”meritați bătuți, meritați omorâți, să … familia mea”…”dar nu ai cu cine că țara asta e prea proastă”…” că dacă s-ar strange câțiva mai mulți, când vă prinde pe stradă într-o mașină câte doi-trei să sară câte 20 de inși pe voi să vă ia cu topoare, cu bâte, cu pietre, cu tot ce nimeresc, să vă spargă …, să ieșiți pe stradă, când ieșiți la patrulat pe stradă să ieșiți numai cu jandarmii după voi, cu dubele de jandarmi să patrulați pe străzi, să nu mai ieșiți voi singuri în Logan doi-trei inși, să ieșiți cu dubele de mascați la patrulare, așa vă trebuie”…”să … familia mea dacă nu așa trebuie, când veniți voi cu Loganul câte doi-trei inși în el, dintr-o scară de bloc să sară 15-20 de inși, cu pari, să vă spargă și pe voi și pe mașini, să vă dea foc”…”așa vă trebuie să vă ia să vă spargă, să vă ia dintr-o scară de bloc de faceți voi pă…șerifii ăia din Texas, să ia să vă spargăăăăă…și foc la mașină și tot.., așa vă trebuie, că altceva nu sa faceți, voi decât să bateți, voi profitați că aveți hainele alea pe voi că aveți imunitate și știți să bateți, nu mai știți să vorbiți frumos”.

Extras din motivarea Curții de Apel București: ”În speță, se constată reținerea în sarcina inculpatului B.M-C a următoarei situații de fapt, și anume, că la data de 07.04.2020, în jurul orei 17:30, în zona Prelungirea Ferentari, Zețari, Brăniștari, inculpatul se afla pe stradă împreună cu numiții V.I., S.F.A și S.I și au fost interpelați de către agentul șef de poliție B.B și plt. maj. M.C.D.

Deoarece, inculpatul B.M-C împreună cu ceilalți trei, au refuzat să se legitimeze, având o atitudine sfidătoare față de organele de poliție și au fugit, însă ulterior inculpatul a fost prins cu ajutorul unui echipaj de jandarmi, și deoarece acesta a continuat să refuze legitimarea și să aibă o atitudine recalcitrantă, a fost încătușat și condus la sediul Secției 24 de Poliție, în vederea stabilirii identității.

La sediul Secției 24 Poliție, în timp ce agentul șef de poliție B.B întocmea procesul verbal de sancționare contravențională a inculpatului B.M-C _, acesta din urmă, l-a amenințat cu acte de violență, susținând că el a practicat kickboxing, că dorește să se bată parte în parte cu agentul șef B.B și că o să-l bată dacă se întâlnește cu el în civil, acțiune ce i-a cauzat agentului de poliție o stare de temere.

În urma unui incident din data de 08.04.2020, în jurul orei 16:15 de pe Str…..  București, timp de aproximativ două săptămâni, inculpatul B.M-C a făcut aproape zilnic mai multe sesiuni video pe rețeaua de socializare Facebook, filmări în care a amenințat cu acte de violență polițiștii (vizându-l pe agentul șef de poliție B.B) din cadrul Secției 24 de Poliție care l-au încătușat și sancționat contravențional, atât pe el, cât și pe prietenii lui, totodată incitând la ură și instigând publicul să săvârșească infracțiuni cu violență față de organele de poliție, realizând astfel conținutul constitutiv al infracțiunilor de ultraj prev. de art. 257 alin.1 și alin.4 C.pen., două acte materiale, instigare publică, prev. de art. 368 alin.1 C.pen., două acte materiale și incitare la ură și discriminare prev. de art. 369 C.pen., două acte materiale.

Astfel, modalitatea de comitere a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, modul de comitere a acestora (inculpatul a amenințat în mod direct un lucrător de poliție, a incitat prin intermediul unei rețele online la ură și a instigat în același mod publicul să săvârșească infracțiuni cu violență față de organele de poliție), aspectele care au rezultat din fișa de cazier judiciar a acestuia, inculpatul fiind la primul contact cu legea penală, ceea ce nu denotă o perseverență infracțională din partea acestuia, iar inculpatul BM.C este la primul contact cu legea penală, faptele sale nu au avut urmări grave, persoana vătămată neconstituindu-se parte civilă, iar simplul fapt al existenței acestui dosar de cercetare penală împotriva sa, având un puternic impact emoțional, caracterul educațional și preventiv al normei penale, fiind pe deplin îndeplinit.

Totodată, Curtea mai reține că inculpatul a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, acesta recunoscând totuși săvârșirea faptei în mod indirect și circumstanțiat, atât în fața instanței de fond cât și în fața Curții și a participat în mod activ la desfășurarea activităților de urmărire penală. În cursul judecății, în apel, a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, însă, așa cum în mod justificat a reținut instanța de fond, în raport cu activitatea sa infracțională desfășurată în modalitatea reținută în sentința apelată, se reține o superficialitate a inculpatului din prezenta cauză în înțelegerea gradului de pericol social în cazul comiterii unor astfel de fapte, în final, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, găsindu-și susținere în probatoriul administrat.

În concluzie, Curtea consideră ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul pedepsei rezultante aplicată inculpatului B.M-C , pentru comiterea infracțiunii de ultraj prev. de art. 257 alin.1 și alin.4 C.pen., două acte materiale, instigare publică, prev. de art. 368 alin.1 C.pen., două acte materiale și incitare la ură și discriminare prev. de art. 369 C.pen., două acte materiale. sub acest aspect sentința fiind legală și temeinică.

În ce privește individualizarea executării pedepsei aplicată inculpatului, este de arătat pentru început, că pentru corecta aplicare a dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei este necesar să se examineze în mod temeinic nu numai condițiile privitoare la lipsa antecedentelor penale, ci si toate celelalte elemente obiective si subiective, in funcție de care trebuie să se facă aprecierea că pe viitor condamnatul va avea o comportare bună chiar fără executarea pedepsei.

Omisiunea de a cerceta astfel de elemente, ca si aprecierea lor eronată, pot duce fie la lăsarea în libertate a unor persoane periculoase, care nefiind supuse unor măsuri efective de reeducare – nu numai că nu se vor îndrepta, ci vor putea comite noi infracțiuni, fie la o privare inutilă de libertate.

De aceea, sunt neîntemeiate acele hotărâri judecătorești care, pentru a suspenda executarea pedepsei, pun accentul numai pe gravitatea obiectivă redusă a infracțiunii sau numai pe lipsa de antecedente penale ale infractorului, fără a analiza în ansamblu toate elementele obiective și subiective si, în raport de acestea, posibilitățile de reintegrare socială ale infractorilor.

Prin urmare, inculpatul nu are un drept la suspendarea executării pedepsei, ci doar vocația de a beneficia de aceasta modalitate de individualizare. Astfel, instanța nu este obligata sa dispună aceasta soluție, însă are obligația de a analiza toate circumstanțele referitoare la faptă si cu privire la inculpat si în urma acestui examen riguros sa pronunțe o soluție care sa asigure atingerea scopului pedepsei.

În al doilea rând, în prezenta cauză, în ceea ce privește persoana inculpatului B.M-C _ este de arătat, că nu este cunoscut cu antecedente penale și chiar dacă nu a recunoscut faptele în mod expres în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, a acceptat în mod indirect că a comis faptele reținute în sarcina sa. De asemenea, se va avea în vedere și faptul că persoana vătămată nu a s-a constituit parte civilă în cauză.

În continuare, Curtea va avea în vedere și că inculpatul, este o persoană integrată în societate, are un loc de muncă stabil – este șofer pe tir, și există posibilitatea să fie trimis în curse în afara granițelor României, este căsătorit și are un copil minor în întreținere.

De asemenea, așa cum rezultă din dosarul cauzei, faptele comise de inculpatul BM.C. au fost doar urmarea unei situații generalizate la care a fost expusă întreaga societate și pe care inculpatul a conștientizat-o pe deplin, rezultând în final o atitudine corectă din punct de vedere social, ceea ce va diminua urmările faptelor sale, și înseamnă ca a conștientizat tot timpul greșeala săvârșită iar aceste aspecte, coroborate cu vârsta acestuia si lipsa antecedentelor penale, pot crea Curții convingerea că simpla derulare a procedurii judiciare petrecută împotriva sa este suficientă pentru a atinge scopul reeducării sale.

În final, văzând și circumstanțele săvârșirii faptei de către inculpatul B.M-C , conform probatoriului administrat, Curtea apreciază totuși, că se poate presupune în mod rezonabil, așa cum cere art. 91 alin. 1 lit. d) C.pen., că doar aplicarea pedepsei este suficientă, și chiar fără executarea acesteia, și că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, motiv pentru care se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.”

Comments

comentarii

Luni au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe Splaiul Independenței, după crearea unui culoar dedicat transportului în comun.... Citește mai mult
Municipiul Cluj-Napoca a fost din nou lovit de o ploaie puternică în după-amiaza zilei de luni.... Citește mai mult
Alexandru Chipciu a fost exclus din lot de Marius Șumudică înainte de CFR Cluj - Young Boys Berna în Liga Campionilor.... Citește mai mult
Ploaia și vijelia de duminică seara au creat probleme în mai multe zone din județul Cluj. Vântul a „luat pe sus” acoperișul unei case din Mihai Viteazu, producând o avarie la rețeaua de gaze.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!