Curtea de Apel Cluj a respins actiunea consilierului judetean Steluta Racolța împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care era declarată incompatibil. Racolța mai poate face recurs.
Solutia pe scurt: ”Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Racolța Steluța Carmen în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2015”
ANI a acuzat-o pe Racolța de incompatibilitate căci firma pe care o deține RSC COnsulting a avut contracte de formare profesională cu regii are Consiliului Judetean. ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean, întrucât, societatea comercială la care aceasta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat patru contracte de formare profesională în valoare totală de 32.400 lei, cu instituții sau regii autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Județean Cluj ori cu societățile comerciale înființate de consiliul județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”, a precizat ANI