Soția unui bărbat împușcat mortal de un polițist a primit despăgubiri la CEDO după 13 ani din cauza tărăgănării anchetei

Statul român a fost obligat de CEDO să-i plătească soției bărbatului împușcat de polițist 65.000 euro ca daune morale și 8.630 euro cheltuieli de judecată. Bărbatul împușcat a fost confundat cu un infractor fugar periculos. Ancheta morții lui a durat 11 ani, motiv pentru care CEDO a condamnat România.

Cazul se referă la o operaţiune a poliţiei în Brăila, considerată haotică de reclamanta Ana-Bianca Pârvu. În cadrul operațiunii din 26 septembrie 2009, poliţişti, unii din localitate, alţii veniţi de la Bucureşti, au înconjurat la un semafor maşina condusă de Sorin Pârvu, pe care îl confundaseră cu un fugar periculos căutat pentru omor şi tâlhărie. A fost împuşcat în cap și a decedat la spital la scurt timp după aceea.

Potrivit hotărârii CEDO din 30 august, ”în speță, s-a stabilit de către autoritățile interne că împușcătura letală a fost trasă asupra domnului Pârvu odată cu oprirea vehiculului acestuia, iar polițiștii care erau percepuți a fi în pericol de a fi loviți de mașină au reușit să evite un impact. Drept urmare, Curtea are serioase îndoieli că în acel moment exista un pericol direct pentru polițiști. Însăși instanța națională, în decizia sa definitivă, a susținut că acțiunea de împușcare în cap a domnului Pârvu a fost în cele din urmă accidentală, deși armarea pistolului, ca acțiune prealabilă, s-a făcut în legitimă apărare. În acest sens, decizia internă finală a indicat clar că „ulterior, atunci când și-a pierdut echilibrul din cauza mișcării înapoi a ușii din spate din stânga deschisă a Fordului care i-a lovit cotul stâng, pistolul armat fusese descărcat. neintenționat”

De asemenea, Curtea are îndoieli serioase cu privire la constatările autorităților interne cu privire la caracterul accidental al împușcăturii. Avizul emis la 15 iulie 2016, respectiv la șapte ani de la începerea anchetei cu privire la tragicul eveniment care a dus la moartea domnului Pârvu, de către organul superior Institutului Național de Medicină Legală pare să susțină această concluzie . Curtea reține, însă, că anchetatorii nu au solicitat expertiza unui neurolog pentru a stabili dacă o lovitură la cot precum cea descrisă în prezenta cauză ar fi putut duce la împușcarea mortală – în ciuda faptului că acest act de anchetă a fost dispusă de Curtea de Apel Galați prin deciziile din 21 decembrie 2011 și 5 februarie 2014 și de Tribunalul Brăila prin decizia din 26 februarie 2016.

În acest context, Curtea reamintește că, atunci când se confruntă cu versiuni divergente ale faptelor referitoare la realitatea legitimei apărări sau a unei împușcături accidentale, sau a ambelor combinate, în general, nu este ținută de constatările jurisdicțiilor interne și poate efectuează propria apreciere a faptelor, pe baza probelor în fața sa (mutatis mutandis, Iambor împotriva României (nr. 1), nr. 64536/01, § 166, 24 iunie 2008, și Gheorghe Cobzaru, citat mai sus, § 54). Pe baza probelor în fața sa și, în special, a deficiențelor anchetei interne în special în fazele sale inițiale , Curtea nu este nici convinsă de argumentele invocate de Guvern cu privire la D.G. „convingerea sinceră” că armarea armei de foc era absolut necesară pentru autoapărare în situația specifică și nici prin explicarea naturii în cele din urmă accidentale a împușcăturii.

În sfârșit, în ceea ce privește desfășurarea operațiunii în sine, Curtea este frapată și de faptul, reținut de Tribunalul Brăila prin decizia din 26 februarie 2016 , că în timp ce participau polițiști special pregătiți, a căror misiune urma să-l imobilizeze pe suspect, polițistul D.G., autorul împușcăturii mortale, care nu făcea parte din acel echipaj de poliție specializat, a intervenit aparent în afara propriei misiuni care s-a limitat la identificarea suspectului. În acest sens, Curtea consideră că acest aspect important nu a fost abordat în mod adecvat de anchetator.”

CEDO critică dur ancheta autorităților române

”Curtea constată că, pentru a evalua eficacitatea anchetei privind uciderea domnului Pârvu, trebuie să examineze ancheta asupra incidentului din 26 septembrie 2009 în ansamblu.

Curtea este mai întâi surprinsă de faptul că, în urma incidentului, a fost deschisă imediat o urmărire penală împotriva victimei pentru săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui agent al statului, o decizie a procurorului conținând foarte puține detalii de fapt . Deși o anchetă cu privire la moartea soțului reclamantei a fost deschisă și la scurt timp după incident, și anume la 28 septembrie 2009, abia la 11 iunie 2010, la aproape nouă luni de la împușcarea domnului Pârvu în timpul unei operațiuni de poliție planificate, un procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ a decis deschiderea unei urmăriri penale în privința polițistului, D.G., care îl împușcase mortal în cap pe domnul Pârvu. Guvernul nu a oferit nicio explicație pentru această discrepanță de tratament din partea procurorului însărcinat cu ancheta incidentului din 26 septembrie 2009.

În continuare, Curtea reține că au fost efectuate autopsie și analize de laborator și au fost solicitate rapoarte medicale. Cu toate acestea, raportul de autopsie efectuat de un expert de stat includea o secțiune preliminară intitulată „Istoricul cazului” care cuprindea încă de la început versiunea împușcăturii accidentale a polițistului care l-a împușcat pe domnul Pârvu . Mai mult, Curtea reține că abia în august 2015, la șase ani de la incident și mai multe hotărâri ale procurorului și hotărâri judecătorești ulterioare din cauză, a fost înlocuită mai întâi ipoteza unei împușcături accidentale cu cea a autoapărării polițiștilor. , care în cele din urmă a devenit un argument combinat de acțiune în legitimă apărare care a dus la o împușcare accidentală

Curtea observă că au existat omisiuni izbitoare în desfășurarea anchetei, toate identificate de instanțele interne competente, în special de Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila

În plus, ancheta penală privind rănirea mortală prin împușcare a domnului Pârvu a durat mai mult de unsprezece ani, dosarul fiind retrimis procurorului de patru ori din cauza unor omisiuni semnificative în anchetă.

În sfârșit, Curtea nu poate trece cu vederea faptul că autoritățile de investigații au abordat doar superficial problema planificării și controlului operațiunii. În special, nu au oferit o explicație rezonabilă pentru care, în contextul prezenței forțelor special instruite la locul incidentului, în exercitarea unei misiuni de imobilizare a persoanelor potențial periculoase, a fost necesară intervenția D.G. și în conformitate cu prevederile legale, sau dacă au fost planificate în prealabil măsuri speciale pentru a asigura identificarea corectă a suspectului care urmează a fi arestat, sau pentru a face față situației specifice a unei posibile incertitudini sau erori în ceea ce privește identificarea suspectului. Mai mult, Curtea reține că la peste șase ani de la tragicul incident, din 26 februarie 2016, Tribunalul Brăila a stabilit că procedurile operaționale ale poliției erau cuprinse într-un document secret, la care procurorului nu i s-a dat acces .

În consecință, având în vedere procedura în ansamblu și, în special, lipsa unei trimiteri rezonabile a anchetei  și a lipsei de minuțiozitate a acesteia , nu se poate afirma că autoritățile și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația procedurală în temeiul articolului 2 din Convenție de a efectua o anchetă eficientă cu privire la împușcarea domnului Pârvu.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că a existat și o încălcare a articolului 2 din Convenție sub aspectul său procedural.”, se arată în hotărârea CEDO.

 

Comments

comentarii