Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » Șofer Uber din Cluj: ”Am venit acasă din străinătate…să ajung să fiu vânat de poliție”. Compania: ”Controale de rutină”

Șofer Uber din Cluj: ”Am venit acasă din străinătate…să ajung să fiu vânat de poliție”. Compania: ”Controale de rutină”

Un șofer colaborator Uber a scris o sesizare către Primăria Cluj-Napoca în care se plânge că este vânat de Poliție și întreabă dacă serviciul este legal sau nu? Reprezentanții companiei au precizat că nu se poate spune că șoferii Uber sunt vânați de poliție și că ”a fost vorba de controale de rutina in timpul Untold”

Șoferul a scris sesizarea în aplicația specială a Primăriei Cluj-Napoca, referindu-se la zilele de 3-4 august: ”Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti daca serviciul Uber este legal sau nu in Cluj?! Politia, JOI SI VINERI, a oprit mai multe masini Uber si au facut procese verbale…eu nu mai inteleg nimic!! O sa va trimit o poza cu unul dintre procesele verbale care s-a facut si bineinteles cu promisiunea ca la urmatoarea abatere se retrag numerele si se da amenda!! M-ar ajuta foarte mult un raspuns ferm si la obiect!! Nu sunt cersetor, am venit acasa din strainatate, cu speranta ca se poate face ceva si acasa, la Cluj….dar sa ajung sa fiu vanat de politie, si chiar nu inteleg pt ce?!, nu asta mi-am dorit!! Uber a fost o optiune, dar nu sunt legat de ei, nu vreau sa fac ceva, daca nu e legal!! Dar toata lumea minte, poate ma ajutati dvs. sa inteleg ce am de facut!! Va multumesc!!”

Imediat după lansarea Uber la Cluj, anul trecut, patru șoferi primeau amenzi uriașe de la Poliție. Sancțiunile au început apoi să cădă însă în instanță.

Amintim că primarul Emil Boc a declarat din august 2016 că Uber nu are nevoie de autorizație de la Primăria Cluj-Napoca. Doar taximetriștii au autorizații de la primărie. De altfel, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj există un litigiu privind concurența neloială intentat de taximetriști. Până, acum, o instanță de la Curtea de Apel Cluj a scris în motivarea deciziei prin care s-a respins ordonanța președințială cerută de taximetriști că Uber nu prestează activități de transport, ci gestionează o platformă tehnologică.

I-am întrebat pe reprezentanții Uber dacă sunt soferii Uber vanati de politie?

”In niciun caz nu putem spune acest lucru. Din informatiile noastre, a fost vorba de controale de rutina in timpul UNTOLD, in urma carora au rezultat cateva procese verbale de constatare. Nu au fost amenzi. Am comunicat deja cu soferii nostri parteneri din Cluj despre asta si i-am asigurat inca o data ca se pot baza pe toata sustinerea noastra, indiferent de situatie.”, ne-au răspuns cei de la Uber.

Aceștia au precizat că, în primul an de la lansare Uber la Cluj, șoferii au primit mai putin de 10 sanctiuni și că toate amenzile au fost contestate, iar majoritatea celor care s-au judecat pana acum au fost castigate de șoferi.

În ce privește demersurile pentru adoptarea unei legislații privind ridesharing-ul în România, reprezentanții Uber spun: ”Vedem o deschidere tot mai mare din partea autoritatilor. Suntem in contact reprezentantii Guvernului si salutam promisiunea lor de a gasi o solutie si de a defini serviciile ca UBER diferit de cele de taxi. Ne-am intalnit in mai multe randuri in ultima perioada si am prezentat modele de reglementare din alte tari, precum Statele Unite, Marea Britanie, Portugalia, Lituania sau Estonia. Desigur, Uber este o companie privata, nu putem sa facem legi, dar putem sa ne asiguram in primul rand ca suntem transparenti in legatura cu modelul nostru de business si deschisi sa colaboram pentru a gasi cea mai buna solutie pentru oras si pentru consumatori. Se fac pasi concreti si credem ca Romania va fi prima tara din regiune care va reglementa serviciile inovative ca UBER. E o veste extrem de buna pentru cei peste 300,000 de oameni care folosesc Uber in Romania .”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!