fbpx

Sentință în premieră: S-a menținut amenda de la radar, dar s-a înlăturat suspendarea dreptului de a conduce pe 90 de zile

Instanța a modificat procesul verbal de contravenție, doar în ceea ce privește suspendarea dreptului de a conduce, cu menținerea amenzii pentru viteză. Este o premieră în cazul șoferilor sancționați pentru viteză ezcesivă, mai fiind sentințe cu înlăturarea măsurii complementare, dar în cazul altor contravenții precum depășire nergulamentară.

O soluție extrem de curajoasă de înlăturare a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile a fost pronunțată de către o instanță, în premieră, în condițiile în care, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut cu titlu de sancțiune complementară, fără vreo apreciere a necesității și oportunității aplicării acestei măsuri.

Instanța reține că, în pofida caracterului absolut și automat al modului de aplicare al sancțiunii complemenetare, totuși, verificarea oportunității și necesității aplicării unei asemenea măsuri nu poate fi sustrasă controlului instanței de judecată.

Reproducem părțile din hotărâre relevante pentru soluția pronunțată:

”În fapt, prin procesul-verbal de contravenție nr. PVLX 0216863  încheiat la data de 28.01.2020 de Poliția Orașului Horezu s-a reținut că în data de 28.01.2020, petentul a condus autoturismul marca VW cu nr. de în matriculare ……, pe DJ 646 Tomșani, direcția spre Băbeni, și a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de 103km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h (+53km). De asemenea, nu a purtat centură de siguranță.

Prin procesul- verbal s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 121 (1) din H.G. nr. 1391/2006, art. 36 (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 435 lei, două puncte de penalizare și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioada de 90 de zile conform art. 102 (3) lit. e, art 111 (1) lit. c și art. 99 (2) din OUG nr. 195/2002R.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal , examinând conținutul acestuia prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta este legal, neidentificându-se niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală antemenționată.

În urma vizionării înregistrării video depuse la dosar, instanța reține, dincolo de orice îndoială, că în cauză a fost făcută dovada situației de fapt reținute de agentul constatator, procesul-verbal contestat întrunind în cauză și cerința temeiniciei.

Așadar, instanța apreciază că petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate petentului, potrivit art. 21 (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la criteriile prevăzute de textul de lege: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată.

Este întrunită cerința proporționalității sancțiunilor aplicate cu pericolul social al faptei săvârșite, pericol evaluat conform criteriilor prevăzute la art. 21 (3) din O.G. nr. 2/2001. Acest tip de fapte prezintă în general un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce consecințe grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 111 alin. 1 lit. c) O.U.G. nr. 195/2002 conduce la concluzia că suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut cu titlu de sancțiune complementară, fără vreo apreciere a necesității și oportunității aplicării acestei măsuri.

Totuși, verificarea oportunității și necesității aplicării unei asemenea măsuri nu poate fi sustrasă controlului instanței de judecată, raportat la prevederile jurisprudenței convenționale conturate în jurul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impune respectarea unei proporționalități între circumstanțele săvârșirii faptei și sancțiunea aplicată. Dacă nu s-ar putea aprecia oportunitatea sancțiunii complementare și s-ar interpreta textul de lege cu un formalism excesiv, însuși dreptul de acces la justiție al petentului ar fi negat, iar accesul ar fi doar unul teoretic și iluzoriu.

În hotărârea CEDO din data de 23 septembrie 1998 pronunțată în cauza MALIGE c.  Franței, p. 39-40, Curtea Europeană a arătat că și în privința unei sancțiuni complementare este aplicabil paragraful 1 al art. 6 din Convenție, subliniindu-se importanța dreptului de a conduce un autovehicul, pentru viața cotidiană și pentru exercițiul unei activități profesionale.

În continuare, la paragraful 45 Curtea arată că ori de câte ori o sancțiune are caracter penal, trebuie să existe posibilitatea revizuirii acesteia de către o instanță care satisface exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenție. Astfel, aplicarea automată a sancțiunii complementare nu este per se incompatibilă cu prevederile Convenției, însă, în cazul în care contravenientul apreciază că sancțiunea este disproporționată și se adresează instanței judecătorești, această instanță trebuie să aibă plenitudine de jurisdicție și în aprecierea proporționalității sancțiunilor.

Art. 6 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil și, implicit, dreptul de acces la o instanță care să poată analiza în mod corespunzător cererea petentului, sub toate aspectele sale. Aplicarea automată a sancțiunii complementare, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a cererii petentului în ceea ce privește sancțiunea complementară, ar constitui o ingerință disproporționată în acest drept, motiv pentru care este necesară respectarea principiului legalității sancțiunii și a proporționalității acesteia prin raportare la criteriile enumerate la art. 21 alin 3 din O.G. 2/2001.

În aprecierea proporționalității sancțiunii complementare trebuie avute în vedere criteriile generale de individualizare a sancțiunilor și trebuie să se țină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei contravenționale sau trăsăturile care îl caracterizează pe contravenient.

Așadar, aplicarea de drept a sancțiunii complementare în toate cazurile de acest gen, independent de natura sau gravitatea faptei comise și de situația personală, este incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenție, fiind necesar ca în cadrul verificării temeiniciei să poată fi verificată proporționalitatea oricărei sancțiuni, iar instanța este astfel ținută de principiul proporționalității consecințelor juridice pe care trebuie să le suporte persoana, cu situația care le-a generat.

Prin urmare, principiul proporționalității este respectat atât timp există o legătură evidentă și suficientă între sancțiune și faptă, precum și situația concretă a persoanei vizate, motiv pentru care, art. 111 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 în temeiul cărora i s-a aplicat petentului sancțiunea complementară trebuie interpretat din perspectiva art. 6 din Convenție, în sensul că trebuie verificată oportunitatea aplicării sancțiunii complementare.

Instanța reține că scopul acestei sancțiuni constă în înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, însă analizând fapta contravențională a petentului prin prisma criteriilor indicate în textul de lege mai sus enunțat, respectiv art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001, reiese că în concret, gradul de pericol social este ameliorat prin raportare la modalitatea de comitere a faptei și a istoricului sancțiunilor, astfel că se presupune că de obicei petentul are un comportament prudent în trafic.

Împrejurarea că petentul a mai fost anterior sancționat nu conduce în mod automat la stabilirea unui grad ridicat de pericol social al contravenției săvârșite, în condițiile în care la aprecierea gravității unei fapte nu trebuie avute în vedere doar circumstanțele personale ale contravenientului ci se impune a fi luate în considerare toate criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.

Mai mult, instanța consideră că sancțiunea complementară nu trebuie să constituie o îngrădire a dreptului petentului de a-și desfășura viața cotidiană sau de a-și exercita activitățile profesionale.

Prin urmare, dând eficiență criteriului circumstanțelor de comitere a faptei și criteriului circumstanțelor personale ale petentului, instanța apreciază că nu se justifică aplicarea în sarcina petentului a sancțiunii complementare a suspendării temporare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, care va fi înlăturată.

Însă, restul sancțiunilor aplicate petentului se impun a fi menținute, respectiv aplicarea amenzii și a punctelor de penalizare, întrucât nu poate fi minimalizat pericolul social concret al faptelor, petentul trebuind să dea dovadă de mai multă prudență pe viitor în modul de conducere al autoturismului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională în sensul că va modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule aplicată petentului prin acest act.

De asemenea, va menține celelalte sancțiuni aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție mai sus indicat.”, se arată în sentința Judecătoriei Horezu.

Sentința nu este definitivă.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns