Secretarul general al Colegiului Consilierilor Juridici București atacă avocații stagiari: ”învață pe pielea altuia”

Clujust a intrat în posesia unui ”raport- analiză” de 46 de pagini, întocmit de secretarul general al Colegiului Consilierilor Juridici București, Lucian Florescu, în care acesta atacă avocatura și, în mod virulent, avocații stagiari: ”Sunt sancționabile nu numai legal, ci și moral toate procedurile prin care stagiarii acorda asistență juridică”, susține consilierul juridic.

Contactat de Clujust, secretarul general al CCJ București, Lucian Florescu, a precizat că își asumă Raportul -analiză intitulat ”DEPRESIA SISTEMULUI DE APĂRARE JUDICIARĂ A STATULUI ROMÂN” și că fost trimis conducerii UNBR și decanilor barourilor din țară. ”La început s-au enervat”, ne-a spus Florescu despre reacțiile primite.

Am selectat mai jos părți din raport, în special în care se face referire la stagiari.

”Stabilitatea statului român ar fi fost efectivă dacă cele două profesii ar fi fost educate și constrânse să rămână in matca profesiei dependente și a destinatarilor legali, respectiv instituțiile statului și persoana juridică în cazul consilierilor juridici, iar avocatura în destinația predilectă a apărării intereselor legitime ale omului și a apărării judiciare din oficiu, în condiții egale de tratament profesional și organizatoric.

(…)

Înțelesul concret al noțiunii de ”stagiari” este acela că aceștia sunt minori din perspectiva capacității de exercițiu profesionale, nu pot emite acte de dispoziție profesională în nume propriu și nici nu răspund profesional, deci nu pot fi avocați.

În toate statele moderne, stagiatura este acoperită de programe obligatorii de internship finanțate prin parteneriate publice-private sau de orientare profesională supravegheate de sistemul judiciar în ansamblu nu numai de avocatură și sunt state (Germania în Europa sau state federale din S.U.A.) unde calitatea de avocat stagiar nu este condiționată de deținerea unei diplome de drept, eligibili pentru această calitate fiind și studenții din anii terminali.

Situația de mai sus nu reprezintă o pledoarie pentru o nerestricționare a accesului în avocatură condiționat de deținerea unei diplome, ci dimpotrivă o subliniere a lipsei legăturii între aceasta și noțiunea de capacitate de exercițiu profesională restrânsă efectivă, așa cum greșit și subiectiv financiar a fost introdusă de barouri.

Compromisul între finanțarea indirectă a organizațiilor și rezultatul profesional a făcut să apară o dublare formală a ”efortului examinatoric” suprapusă obținerii licenței în științe juridice sub denumirea aparent filtrabilă de admitere în barou.

Apare o interpretare incoerentă și slab sesizabilă între accesul în barou și accesul în profesia de avocat amestecate spre confuzie, iar concomitent s-au desprins câteva consecințe practice deosebit de grave la nivelul apărării judiciare:

– gestionarea de acte procedurale în nume profesional propriu, încă din prima zi de formare profesională, inclusiv a reprezentării judiciare la nivelul instanțelor de fond, de către stagiari.

– o incapacitate funcțională practică a îndrumătorilor profesional, de a-și asuma răspunderea pentru faptele ucenicilor (stagiarilor) și inexistența concretă a cazurilor de răspundere civilă profesională pe relația profesională institutor/ucenic;

Observație:

Această simulație cu expunere profesională pe stagiari, mai ales în cazul așa-numitelor ”oficii” (asistența judiciară din oficiu) și a reprezentării la nivel de fond în cadrul instanțelor judecătorești, adică partea preliminară și cea mai importantă a asistenței judiciare, are ca rezultat creșterea previzibilă și exponențială a erorii de diagnostic juridic și o scădere a încrederii cetățenești în sistemele specializate de consultanță, asistență și reprezentare juridică.

Au fost preluate concepte de stagiu/internship din statele avansate din perspectiva organizării profesionale, monopolizate ilicit ”în interiorul profesiei” (pentru obținere monopolizată de rezultate financiare), concomitent cu cedarea riscurile profesionale în ”exteriorul profesiei”, respectiv clienților.

Dovad statistică este că în ultimii 30 de ani, în pofida unui număr impresionant de situații de malpraxis judiciar, nu avem nici-un caz notabil de răspundere a maestrului (institutor/îndrumător profesional) pentru fapta ucenicului (stagiar) versus ”eroare de diagnostic juridic”.

Concluzie:

Garanția practică a diagnosticul juridic din viața de zi cu zi, a sfatului juridic urmat de insucces lipsește de conținut organizarea profesiei de avocat.

Autoritățile de reglementare, prin simpatie, s-au transformat în ”organizatori de evenimente” prin cumpărare de bilet de acces, iar testele profesionale nu aduc nimic nou în cariera profesională juridică în afara unui aleatoriu potențial al eligibilității profesionale.

Admiterea prin ”metoda extemporalelor greoaie” și transferul de responsabilitate profesională prin acordarea de capacități de exercițiu profesionale așa-zis restrânse în baza unui titlu profesional aparent dar care generează falsul profesional, reprezintă una dintre cele mai mari și mai grave ”greșeli intelectuale” din sistemul judiciar.

Sunt sancționabile nu numai legal, ci și moral toate procedurile prin care stagiarii acorda asistență juridică sau judiciară, ca modul de formare, adică ”învață pe pielea altuia”.

Regulamentele care se aplică minorilor profesionali privind munca forțată, simularea sau obținerea de rezultate minime prin contracte de îndrumare profesionale, sclavagismul intelectual ca metodă de obținere de rezultate financiare pentru sine sau pentru îndrumători, fac din autoritățile de reglementare profesională – barouri, forme de organizare responsabile moral pentru volumele impresionante de ”erori de diagnostic juridic greșit cedate clienților”.

Contextul în care avocatura își așază noțiunea de avocat salariat. Contractul de salarizare în interiorul profesiei”.

O parte a avocaților stagiari și un număr important de avocați definitivi, exercită profesia de o manieră dependentă.

Pontează, au program zilnic normat, onorarii (salarii) fixe și NU au clientelă proprie.

Adică au comportament, mental funcțional și o reglementare nespecifică, dar nu cea de consilier juridic cum legea o indică ci cea de avocat salarizat.

Denumirea relației contractuale este CONTRACT DE SALARIZARE ÎN INTERIORUL PROFESIEI și are în modelul de contract un articol precizator:

*prezentul contract NU este un contract de muncă și NU se supune legislației muncii.

Prima ”lecție” pe care o învață avocații stagiari aici, este aceea că nu contează principiul legal care guvernează un contract, e suficient să acorzi o denumire mai lungă și să faci ”o erată” dintr-un articol contractual și înțelesul convenabil prin jocul cuvintelor, este rezultatul unui contract.

Desigur că aflăm totodată că salarizat este antonimul cuvântului salariat nu sinonimul și că barourile pot fi ITM-ul contractelor de salarizare ”în interiorul profesiei”.

Jumătate din conținutul acestui contract explică ce nu este, ce nu i se aplică sau ce nu înseamnă ceea ce un jurist obișnuit a învățat că este, se aplică sau înseamnă citind ”Procesul” lui Kafka.

(…)

Prin grija organizației profesionale, lecția a 2-a pe care o învață stagiarii aici este că poți încălca un principiu legal dacă un număr suficient de oameni o fac, pentru că acesta devine un fenomen social și este tratat ca atare.

Este foarte complicat să comentezi ridicolul, dar nici nu poți să nu-i dai importanță.

Această manieră de a redacta un model de contract aplicabil pe scară largă într-o profesie ”de interes public”, nu ridiculizează doar profesia de consilier juridic obligată să ignore ursuzul legal și să îl aplice ”corespunzător” ci și pe avocații obișnuiți deopotrivă care sunt guvernați în baza derizoriului intelectual. În văzul tuturor.

Din simpatie cu acest epifenomen apreciem acest contract ca fiind ”un contract de muncă clandestin” care nu încalcă numai legea, dar și bunele moravuri ale sistemului de apărare judiciară.

(…)

Observăm totodată că barourile, care în mod obișnuit sunt extrem de zgomotoase când ”persoane” cu studii de drept acordă consultanță juridică ”în orice domenii”, tac vinovat în cazul excepțional al unităților administrativ-teritoriale și consilii județene, unde lucrează mii de asemenea ”persoane” și nu mai consideră aceste activități ca fiind ”avocatură clandestină”.

Argumentul concret al acestei tăceri este posibil acela că legiuitorul a acordat avocaturii printr-un singur aliniat, în contradictoriu cu legi speciale importante a ansamblului organizării statale, o parte esențială a clientelei pe care avocatura nu o are, împărțind-o prin corupția înțelesului legii, între ”persoane” nereglementate cu studii de drept și…desigur avocați.

(…)

Este de sesizat mai degrabă o miză personală a parlamentarilor când este vorba de profesia de avocat, o întreținere vocațională a ”reușitelor avocaturii” de a introduce virgule sau cuvinte cheie în diverse legi care să producă profit acestei profesii, un ”quid pro quo” al interesului profesiei, întreținând percepția că tot ce este deștept și bun se află în avocatură și ce este slab, prost și nepregătit este în direcțiile juridice statale și profesia de consilier juridic.

Acest context este favorizat de organizarea Parlamentului României care a acordat iregular Comisiilor Juridice, statut aparent de Oficiu Juridic, adică o formă departamentală ce acordă un fel neprecizat de viză de legalitate proiectelor de lege, dar fără răspunderea profesională a acestei activități.

(…)

Numărul impresionant de legi neconstituționale promovate de parlament, ar fi întrecut cu mult de ”legi ilegale” dacă pe lângă Curtea Constituțională ar exista o ”Curte a Ilegalităților Legale”.

Tipul acesta de construcție decizională face să nu mai avem o reală prevenție de legalitate ci o rezolvare prin operație chirurgicală a unor situații juridice complexe ce au produs deja consecințe juridice, cu un instrumentar pe care Curtea Constituțională nu îl are, aceasta operând juridic post-traumatic, ca în vreme de război.

(…)

Foști pensionari (unii chiar prea tineri) ai sistemului judiciar, ministerului de interne, ai armatei sau serviciilor speciale, foști inspectori, comisari sau referenți de specialitate și-au găsit resursa de supraviețuire profesională la limita necomunicării profesionale regulare dintre cele două profesii.

Îndrăznim să avansăm concluzia că numărul persoanelor aflate în ipotezele amintite depășește cu mult numărul avocaților și consilierilor juridici aflați în evidențele celor două organizații, iar tendința este ascendentă.

Ne-am oferit posibilitatea să denumim aceste persoane ”apatrizi profesional”, iar dacă este de cercetat o soluție pentru consultanța cu răspuns reglementat, avocatură sau consiglieri juridici în general, acest fenomen ar trebui să primească un tratament și o atenție deosebită.

Concluzionând că aceste grupuri de persoane nu au ajuns întâmplător sau prin proprie voință în zona gri sau neagră a consultanței juridice și că aceștia, numiți atât de ușor ca făcând parte din ”avocatura clandestină” a sistemului judiciar, au capacitatea eligibil-profesională să îmbrace uniforma transparenței profesionale sau fiscale, cu o singură condiție: să fie cercetați profesional pe baza experiențelor acumulate, specializate și nu pe baza capacității de a contribui limitat în timp la fondul de pensii al avocaturii.

Apare automat evidența că statul sau celelalte corpuri profesionale, trebuie să își reconsidere procedurile de eligibilitate la nivelul acestor categorii profesionale și chiar să-i dea afară în bloc din sistemul judiciar .

Există și varianta a doua, ipoteza măruntă altminteri, că accesul în barou are mai degrabă o componentă de finanțare a unei organizații profesionale, orientată către o afacere cu ”concursuri de admitere”.

Așteptăm cu interes reacții din partea UNBR sau a Barourilor.

Raportul complet AICI

 

Comments

comentarii