,,Este incredibil cât de jos am ajuns…un popor prizonier al unei demenţe care îşi are rădăcina în ură.”

Pe pagina sa de Facebook, președintele Tribunalului Timiș își exprimă o scurtă opinie asupra evoluției românilor, ca nație și ca persoane. Din postare răzbate dezamăgirea sa față de decăderea poporului român, decădere care, în opinia domniei sale, s-ar datora ambițiilor politice pe care le nutrește orice om de rând, a supunerii în fața celor ,,mari și a comportamentului dictatorial față de cei ,,mici”.

Comparația cu personajul Tănase Scatiu subliniază înclinația poporului spre parvenire, lipsa de cultură și indică politica ca fiind un mijloc de a parveni.

Postarea este și o critică indirectă a celor ajunși în funcții de conducere, pe care-i caracterizează ca fiind meschini, nepregătiți, nuli profesional, ajunși prin forţa împrejurărilor în funcţii de decizie și care au convingerea că li se cuvine totul.

Finalul și începutul postării sunt despre resemnare: ,,nu a mai rămas nimic de făcut”, ,,ne merităm soarta.”

Mesajul judecătoarei:

,,Imensa revărsare de ură ne arată că nu a mai rămas nimic de făcut.
Încrâncenaţi şi demenţi, ne ucidem pentru o siglă de partid.
În 30 de ani ne-am perfecţionat în minciună şi slugărnicie.
În războaie care nu sunt ale noastre.
Este incredibil cât de jos am ajuns…un popor prizonier al unei demenţe care îşi are rădăcina în ură.
Românul nu s-a născut poet.
Românul s-a născut vătaf.
Modelul lui, chiar dacă nu ştie, este Tănase Scatiu, arendaşul bogat, boierul care se căsătoreşte doar pentru a parveni şi a intra în politică; un personaj odios pe toate planurile, un agramat prin excelenţă, dar cu stofă de negustor.
Acum nu mai avem nici măcar stofă de negustor.
Românul se naşte, parcă, doar pentru a fi şef.
Nu contează cum şi de ce, el trebuie să iasă în faţă, să domine, să dea cu pumnul în masă.
Să urle cu ochii ieşiţi din orbite.
Românul ajuns şef nu are nici mamă, nici tată.
Unica lui plăcere este să umilească tot ce mişcă: colegi, subordonaţi, tot ce ar putea gravita în jurul lui.
În orice instituţie publică te-ai duce, îl întâlneşti.
Meschin, nepregătit, nul profesional, ajuns prin forţa împrejurărilor într-o funcţie de decizie, are convingerea că i se cuvine totul.
În ultimii ani a învăţat să vorbească despre management şi scara lui Maslow.
Să se îmbrace cât de cât decent şi, surprinzător, să fie plăcut mirositor…ceea ce, să recunoaştem, e un mare pas înainte…
Dar, în spatele imaginii de faţadă, se află acelaşi individ meschin, gata oricând să spele pe jos cu subalternii si să-şi pupincurească şefii.
Să nedreptăţească. Să umilească.
Pe lângă apucăturile de dictator, are calitatea de a fi cel mai umil servitor în faţa mai marilor săi.
Ca naţiune, nu ne vom dezvolta câtă vreme modelul nostru de lider este, încă, vătaful.
Vătaful orbit de ură, dornic de răzbunare.
Vătaful care stă în poziţie de drepţi pentru a-şi negocia sinecura.
Ne merităm soarta”.

Comments

comentarii