fbpx

S-a reincriminat deținerea de etnobotanice și s-au mărit pedepsele pentru trafic de droguri

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat, în 18 decembrie, un proiect de Lege prin care s-a reincriminat deținerea de etnobotanice și s-au mărit pedepsele pentru trafic de droguri.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare a fot adoptat cu 294 voturi pentru.

”Parlamentul a reincriminat deținerea de etnobotanice. VeDem Just salută această lege a cărui nevoie a semnalat-o încă din septembrie 2018 după ce, urmare a unei decizii a ICCJ, deținerea de asemenea substanțe în vederea consumului propriu nu a mai fost considerată infracțiune http://bit.do/vedemjust.

Azi, 18.12.2019, Camera Deputaților – în calitate de cameră decizională – a decis adoptarea unui proiect de lege prin care deținerea de etnobotanice este din nou pedepsită penal, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Prin aceeași lege s-au mai operat următoarele modificări:
– cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, cumpărarea, deținerea de droguri de risc (ex. canabis) pentru trafic erau pedepsite în 2-7 ani închisoare, de acum va fi 3-10 ani închisoare;
– cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, cumpărarea, deținerea de droguri de mare risc (ex. cocaină, ecstasy) pentru trafic erau pedepsite în 5-12 ani închisoare, de acum va fi 5-15 ani închisoare;
– importul și exportul de droguri de risc erau pedepsite cu 3-10 închisoare, de acum vor fi pedepsite cu 5-15 ani închisoare;
– importul și exportul de droguri de risc erau pedepsite cu 7-15 închisoare, de acum vor fi pedepsite cu 10-20 ani închisoare;
– orice operațiuni (cultivare, amestecare, oferire, cumpărare, vânzare, transport) știind că e vorba de etnobotanice erau pedepsite în 6 luni-3 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 2-7 ani închisoare;
– orice operațiuni trebuind să știi că e vorba de etnobotanice erau pedepsite în 3 luni-2 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare;
– publicitatea pentru etnobotanice era sancționată cu închisoare 1 lună-1 an sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare.

Menționăm că dacă se cultivă, cumpără sau deține droguri de risc pentru consum propriu a rămas sancțiunea actuală de 3 luni-2 ani închisoare sau amendă; pentru droguri de mare risc a rămas pedeapsa actuală de închisoare 6 luni-3 ani.”, au anunțat reprezentanții asociației VeDem Just.

Toate modificările mai jos:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina