Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului

Renate Weber a fost revocată, astăzi, de Parlament din funcția de Avocat al Poporului, cu 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”.

”Avocatul Poporului, Renate Weber, a acţionat cu depăşirea competenţelor legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei”, se arată în solicitarea de revocare din funcţie a acesteia, formulată de PNL, USR şi UDMR.

Cele trei partide din coaliţie reclamă faptul că Renate Weber nu a transmis Parlamentului şi Guvernului raportul special şi recomandările privind problemele de sistem constatate în cazul crimelor de la Caracal, încălcând atribuţia prevăzută la articolul 5 din legea de funcţionare, şi nu şi-a îndeplinit, prin activitatea derulată în 2020, rolul şi obligaţiile legale în domeniul apărării, protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei.

Ea a subliniat că hotărârea Parlamentului prin care rapoartele Avocatului Poporului au fost respinse nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar Iulia Scântei a atras atenţia că hotărârea privind aceste rapoartele de respingere nu se publică în Monitor.

Renate Weber a mai spus că nu a prezentat rapoarte tematice Parlamentului pentru că nu există „o obligaţie legală” în acest sens, doar dacă Parlamentul le cere, Legislativul nesolicitându-le.

Întrebată dacă are ce să îşi reproşeze după mandatul pe care l-a îndeplinit ca Avocat al Poporului, Weber a răspuns: „Nu. Chiar nu! Ba mai erau vreo două lucruri pe care aş mai fi putut să le fac… Chiar mă duc acasă, mă privesc în oglindă şi cred că am funcţionat cu demnitate în această funcţie. E adevărat, pentru mine, drepturile şi libertăţile sunt ceva sfânt şi nu o să abdic niciodată de la ele, că nu am făcut asta niciodată în viaţa mea. Şi nu mă refer la drepturile şi libertăţile mele, ci ale celorlalţi”.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns