fbpx

Regii retrocedărilor cumpărate din Cluj: asociatul a doi consilieri PNL (ex-PDL) și un mogul al energiei regenerabile

Cei doi oameni care au cumpărat drepturile de retrocedare și au primit de la ANRP cele mai mari despăgubiri din Cluj sunt un afacerist imobiliar asociat cu doi consilieri din partidul lui Boc și un investitor care face microhidrocentrale în arii protejate.

crinuta dumitreanMarius Barbu și Victor Adrian Șchiopu sunt două nume care deocamdată nu vă spun nimic și care figurează pe primele poziții într-un top al sumelor primite de cesionari, adică cumpărători de drepturi litigioase de retrocedare, de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) în vremea când instituția era condusă de Crinuța Dumitrean (foto), fostă miss Bistrița, pusă în funcție de fostul premier Emil Boc. Recent, Crinuța a fost arestată preventiv pentru abuz în serviciu. Mai exact, ar fi supraevaluat unele proprietăți.

Să revenim la băieții deștepți din Cluj. Marius Barbu. care de fapt e domiciliat în București, a primit 93,6 milioane de lei, iar Adrian Șchiopu 29,7 milioane lei. Informațiile apar într-o listă adusă la Prefectura Cluj de către actualul președinte ANRP George Băeșu la ultima dezbatere cu reclamanți din zonă.

lista cesionari retrocedari cluj
Lista cesionarilor din Cluj a fost adusă la Prefectură de președintele ANRP George Băeșu

fcc imobiliareMarius Barbu s-a asociat, în luna septembrie a acestui an, cu firma Klausenburg Immoverwaltung SRL din Cluj-Napoca, administrată de nimeni altul decât consilierul local Adrian Popa, acum PNL după desființarea PDL, dar migrator în 2009 de la PNL la partidul lui Emil Boc. Barbu și firma cu nume greu de pronunțat s-au asociat în FCC Imobiliar SRL pentru a dezvolta un proiect imobiliar de locuințe colective cu 6 apartamente cu regim de înălțime două etaje+mansardă în cartierul Borhanci, pe aleea Albăstrelelor. Proiectul este denumit Harmony House.

Popa nu este singurul asociat cunoscut din Cluj al câștigătorului jack-pot-ului de la ANRP. În FCC Imobiliare, cu un procent de 47 % a fost asociat avocatul Ciprian Păun, fost consilier local PDL. Iar în societatea Klausenburg Immoverwaltung sunt asociați Ciprian Păun (40%), Adrian Popa (20%), consilierul local PNL (ex-PDL) Ovidiu Tudean (20%) și Adam Laszlo, fost director al Casei de Cultură a Studenților, susținut de fostul PDL.

asociati klausenburg immoverwaltung

 

Adrian Popa
Adrian Popa
Ciprian Păun
Ciprian Păun
Ovidiu Turdean
Ovidiu Turdean
Adam Laszlo
Adam Laszlo

Contactat de CLUJUST, consilierul Adrian Popa a spus că este asociat cu Marius Barbu pentru proiectul imobiliar din Borhanci, dar că cel prin care l-a cunoscut este Ciprian Păun. Acesta din urmă ne-a spus că îl știe pe Barbu de când l-a reprezentat ca avocat într-un proces comercial și că asta s-a întâmplat după decizia de la ANRP. Cei doi sunt asociați în FCC Imobiliare din 2012, când a avut loc majorarea capitalului social prin emiterea unui nr. de 4.143.179 actiuni, in valoare nominala de 1 leu fiecare, in total 4.143.179 lei. ”Aceste actiuni reprezinta: 2.150.000 lei aport in numerar, subscris de actionarul Barbu Marius, ce va fi varsat in termen de 30 de zile de la semnarea prezentei hotarari si 1.993.179 aport in natura, adus de actionarul Păun Ciprian Adrian, reprezentand contravaloarea imobilului teren si constructii, situat din punct de vedere administrativ in mun. Cluj-Napoca, str. Ploiesti nr. 47, judetul Cluj, format din teren cu categoria de folosinta altele, in suprafata totala de 708 mp”, potrivit Monitorului Oficial.

Am încercat să stăm de vorbă și cu Marius Barbu. ”De unde aveți numărul meu de telefon? Sunt într-o ședință”, a spus acesta, după care a închis și nu a mai răspuns. Apropiații lui spun că suma de 89 de milioane de lei s-a transformat în acțiuni la Fondul Proprietatea, pe care a primit apoi circa 6 milioane de lei.

microhidrocentrala campeniAdrian Șchiopu, al doilea în topul cumpărătorilor de retrocedări, este un om de afaceri din Cluj, implicat în mai multe firme în domeniul jocurilor de noroc și al energiei regenerabile. Cea mai importantă companie este ATS Energy, care este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa energiilor regenerabile din Transilvania. A fost înfiinţată în anul 2007 – anul implementării strategiei naţionale energetice. Asociaţii acestei companii sunt IMWind Immobillien – WindKraft Verwaltungs  und Beteilingungs GmbH din Austria şi o triadă de oameni de afaceri din Cluj: Dorin Săcară, Sorin Bădău şi Adrian Şchiopu. O altă firmă în care sunt doar Adrian Șchiopu și Karpat Zsolt este Bistra Hidro SRL, care în martie 2014 a inaugurat  lângă Câmpeni , pe Valea Bistrii, o microhidrocentrală cu o putere de 900 KW care produce energie electrică.

Problema cu ATS Energy este că investește și în arii protejate, așa cum a arătat pe site-ul iest.ro jurnalista Bianca Felseghi, Un astfel de caz se întâmplă pe Someșul Rece, râu inclus în patrimoniul natural. Cursul superior al râului Someşul Rece a fost inclus, însă, în 2006 în aria protejată de situl Natura 2000. ATS Energy a obţinut în 2009, un acord de mediu prin care i se recunoaşte dreptul de a construi pe Someşul Rece cinci astfel de construcţii.

“Râul Someşul Rece e unul foarte iubit de pescari. E într-adevăr un râu frumos de munte. Dar nu asta e chestiunea: în momentul în care aceste microhidrocentrale vor fi construite, debitul apei care va merge în majoritate prin ţevile amplasate subteran, va deveni prea mic pentru anumite specii de peşti. Întreg biosistemul va fi afectat, pentru că sunt şi insecte care se înmulţesc pe marginea apei”, spunea anul trecut spune Mihai Vasilescu, secretarul Federaţiei Române de Pescuit la Muscă Artificială (FRPMA).

foto Raul Stef, iest.ro
foto Raul Stef, iest.ro

În acordul de mediu din 2009 al ATS se spune că vizate pentru amenajare sunt 18,5 kilometri din cursul râului, urmând ca aportul energetic inclus în sistemul naţional să fie de 3,015 MW pe oră. Spre comparaţie, asta înseamnă aproximativ consumul de energie electrică al unui apartament într-un an.

Într-un document aprobat de Guvernul României, “Strategia energetică a României, pentru perioada 2007-2020, actualizată pentru perioada 2011-2020″ se arată că unul dintre cele 28 de obiective ale dezvoltării sectorului energetic naţional reprezintă “promovarea producerii energiei din resurse regenerabile, astfel încât ponderea energiei electrice produse din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică să fie de 35% în 2015 şi 38% în 2020; din consumul intern brut de energie, 24% va fi asigurat din surse regenerabile în 2020″. (pct B1).

Până în 2015, 25,14% din energia verde produsă, trebuie să provină din microhidrocentrale. Până în 2020, capacitatea de producţie a microhidrocentralelor şi centralelor hidroelectrice trebuie să ajungă la 18, 9 TWh.

În traducere, dacă 1TWh (un terra watt oră) înseamnă 1 milion de MWh, şi raportat doar la consumatori casnici, 18, 9 reprezintă un consum asigurat unui numar între 5 şi 8 milioane de gospodării. Dacă punem 4 locatari per gospodarie, ajungem la 20-32 milioane de locuitori.

Această energie numită generic “verde” e cumpărată de statul român de la investitorii privaţi, prin Electrica SA şi introdusă în sistemul naţional energetic. Investitorii, primesc în schimb până la 3 certificate verzi pentru 1 MWh de energie produsă hidro.

Includerea Someşului Rece în Situl Natura 2000 n-ar fi singura piedică în calea investiţiei ATS. Investitorii ar fi fost avertizaţi încă din 2009 că Apele Române au proiectat un baraj contra viiturilor în zona Viişoara şi că microhidrocentrala ATS se suprapune peste un Master Plan. Cu toate acestea, lucrarea a fost avizată de Consiliul Judeţean în septembrie 2010.

În 2012, conform datelor din Registrul Comerţului, ATS Energy a fost divizată în 7 societăţi clonă, fiecare dintre ele fiind responsabilă pentru proiectele hidroenergetice de pe un râu. Există, deci, un ATS Energy Amic pentru Arieşul Mic, ATS Energy Amare pentru Arieşul Mare, ATS Energy Ribiţa pentru râul Ribiţa, afluent al Crişului Alb, un ATS Energy Bistra pentru Valea Bistrei, ATS Energy Buduşel pentru pârâului Buduşel (Bistriţa-Năsăud) şi un ATS Energy Rece pentru Someşul Rece, precum şi ATS Poşaga (Alba) şi ATS Ocoliş parte din ATS Energy Invest.

Adrian Șchiopu nu a putut fi contactat.

 

Comments

comentarii

Lovitura de maestru pe harta spionajului Războiului Rece. Cine a fost spionul care a semănat confuzie și paranoia în lagărul stalinist.... Citește mai mult
Prin eliminarea Dianei Șoșoacă, Marcel Ciolacu (PSD), aflat pe primul loc în toate sondajele de opinie, are culoar liber spre Cotroceni.... Citește mai mult

2 comentarii

  1. Grupul ATS Energy este un grup mega-penal de firme axate pe exterminarea ultimelor bucatele de raulete de munte care ne-au mai ramas, ca sa se-mbogateasca din certificate “verzi”, pe care tot noi, romanii pagubiti, le platim. Acum distrug raul Budusel, fix in sit Natura 2000 declarat si pentru specii de pesti. Totul este posibil cu complicitatea functionarilor corupti de la APM Bistrita-Nasaud si pe baza unui studiu fals facut de individul care facea studii false si pentru mafia RMGC si a facut si “studiul” halucinat pentru Somesu Rece.

  2. Apropo de Strategia Energetica a Romaniei, cea mai halucinanta ilegalitate, expresie suprema a coruptiei din institutiile subordonate ministerului anti-mediului, este faptul ca fix agentiile pentru “protectia” mediului refuza cu vehementa sa respecte prevederile acordului de mediu la Strategia Energetica a Romaniei! Asta nu din incompetenta! Au primit si adesa de la ANPM prin care li se cere sa respecte aceste prevederi, dar nici nu vor sa auda. Intre aceste prevederi este interdictia implemetarii de microhidrocentrale pe raurile din siturile Natura 2000 declarate pentru pesti, vidra, raci sau habitate ripariene, chiar si pe 20 de kilometri in aval de situri. MHC-ul de pe Budusel se construieste chiar in sit (Cusma) declarat si pentru trei specii de pesti si habitatul riparian 91E0 (arinis). Debitul raului, oricum modest, se va reduce cu peste 80%!! Deci pentru pesti habitatul practic va disparea. Totul este penal in povestea asta, dar nu avem institutii care sa intervina.

Lasă un răspuns