Procurorii DNA arată în referatul propunerii de arestare preventivă că președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, imediat după ce a câștigat alegerile din 2012, și-a creat un grup de oameni de afaceri și din administrație pentru a crea un mecanism de direcționare a banilor publici către anumite societăți.
”Investigaţiile penale din prezenta cauză vizează modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, după preluarea funcţiei elective în iunie 2012, şi-a construit în jurul său un grup de interese în care a cooptat oameni de afaceri importanţi, reprezentanţi ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri judeţeni, pentru ca, în urmărirea intereselor de grup, exclusiv financiare, să direcţioneze resursele bugetare de o manieră în care fiecare din cei cooptaţi în grupul constituit în jurul preşedintelui CJ Cluj să aibă parte de profituri ilicite, prin mecanisme de canalizare a finanţărilor bugetare către societăţile comerciale private, prin eludarea legii, a principiilor transparenţei şi concurenţei loiale, scopul unic fiind acela de obţine foloase materiale necuvenite. Practic, odată ce a ajuns la conducerea instituţiei publice, Uioreanu Horea Dorin a înţeles că, orice alocare bugetară din partea CJ Cluj se poate constitui într-o sursă de venit ilicit, sens în care a profitat în interes personal fără nicio rezervă”, se arată în referatul procurorilor DNA.
Comision din bani publici
”Inculpatul Uioreanu Horea Dorin a instituit regula „întoarcerii” către sine a unui comision de 10-15% din suma finanţată de la bugetul judeţului. De-a lungul mandatului său, acesta şi-a perfecţionat sistemul de alocare a banilor, condiţionând anterior aprobării bugetului anual, finanţarea proiectelor/contractelor doar în situaţia în care beneficiarii (indiferent dacă aceştia erau edili din comunele judeţului sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale) acceptau întoarcerea comisionului de 10-15%, practic mita ce urma a fi încasată de edilul judeţului, plată ce urma a fi realizată la momentul alocării bugetare”, arată procurorii.
Vom reveni cu noi informații