Conferențiarul și avocatul penalist Radu Chiriță este cunoscut ca un om care spune lucrurilor pe nume. Așa s-a întâmplat și la conferința ”Perspective juridice. Is it really like Suits?”, organizată de ELSA Cluj-Napoca. Avocatul le-a arătat studenților ce înseamnă avocatura de penal, cu bune și cu rele.
”Spre deosebire de vornitorii anteriori, care și-au lăudat profesiile, eu aș putea să vorbesc vreo două zile la rând despre de ce e bine să nu te faci avocat.”, și-a început discursul Radu Chiriță, avocat cu vechime, specializat pe penal. Societatea pe care o conduce numără 15 avocați, între care unii oferă consultanță.
”Viața de avocat e diferită și în funcție de ceea ce faci. Viața de avocat de penal e una, viața de avocat care face litigii civile sau comerciale e alta. Experiența mea proprie și personală este viața de avocat de penal, care, ca să-l citez pe un fost asociat de-al meu care a avut inspirația să se lase și și-a deschis o cârciumă, e viața celui din canal, în linii mari. Viața avocatului de penal sau definiția avocaturii de penal este cea a unui viciu, mai degrabă decât a unei profesii. Pentru că îți face rău din toate punctele de vedere, dar nu te poți lăsa. Ca și fumatul. Știi că-ți face rău, știi că nu e bine, dar totuși o faci în continuare. În linii mari, aceasta e viața avocatului de penal”
Nu găsește oameni buni pentru a-i angaja
Potrivit avocatului Radu Chiriță, se găsesc job-uri în avocatură, dar cu o condiție: ”Dacă luați examenul, rămâne să vă găsiți unde să lucrați. Când am intrat eu în avocatură era o misiune imposibilă, acum este ceva mai simplu. Astăzi, în calitate de manager al unei firme de avocatură nu găsesc oameni. Mai puțin buni găsesc, oameni buni nu găsesc și este o chestie de care se plâng majoritatea colegilor mei. În consecință, dacă sunteți buni și vreți să faceți ceva, dacă luați examenul de intrare în avocatură, cu siguranță vă veți găsi de lucru. Poate nu la prima încercare, dar la a doua, a treia vă veți găsi sută la sută, cel puțin dacă se menține trendul actual”
La întrebarea unui student despre timp liber, avocatul Chiriță a răspuns tot cu o întrebare: ”Ce e aia? Putem rânde, poate fi amuzant la momentul acesta, dar mă gândeam acum și încercam acum să dau timpul în urmă, din vară de când am fost într-un oarecare concediu, cel mai devreme am ajuns acasă pe la ora 7, iar colegii mei care se ocupă de penal nu știu dacă au ajuns înainte de 8 seara. La un copil mic e destul de neplăcut, el pe la 8 se culcă. Îmi văd copilul o oră și jumătate pe zi. Nu e o chestie pe care să mi-o doresc să o fac restul vieții.
Din când în când, împreună cu cei de la firmă, mergem să facem un fel de team building. Mergem la o cabană, un hotel, stăm acolo, bem o bere, mai discutăm și apoi mergem acasă. Acum o lună, ne-am dus frumos, organizat, vineri, după ce am plecat târziu de la birou. Sâmbătă, pe când să ne instalăm să bem o bere, sună telefonul că se pregătește să-l aresteze pe unul. În consecință, eu și cu încă șase oameni ne-am suit în mașini și ne-am petrecut team building-ul la Tribunalul Sălaj pe la 1 noaptea. ”
”Nu te plictisești niciodată”
”Singurul lucru bun e că cu siguranță nu te plictisești niciodată și că, vrând nevrând, înveți toate mizeriile din lumea asta. În ultima perioadă am învățat extrem de multe chestii despre care nu știam nimic înainte. Știu, de exemplu la perfecție, cum funcționează un aparat de păcănele. Știu în egală măsură foarte exact, de alaltăieri, cum se coc bananele, cum se transportă. Și în fiecare săptămână înveți cât un lucru de-ăsta util în viață (râde). De ieri am decretat că nu mai mănânc banane în viața mea. Și exemplele pot continua. Probabil că acesta e lucrul care te ține să faci în continuare meseria asta, altfel e îngrozitoare.
Dau exemplu ziua de azi: Am avut o cauză la Curtea de Apel Cluj, care e un lucru minunat. Sunt foarte bucuros când am cauze la Cluj că nu tre să plec nicăieri. Altfel, unul dintre ”avantajele” profesiei de avocat e să te duci până la Constanța, cum am avut săptămâna trecută, să constați că a uitat grefiera să citeze și cealaltă parte și că ai mers degeaba până la Constanța e de vis. Îmi doresc să o fac în fiecare zi. Astăzi m-am dus conștiincios la ora 9 la Curtea de Apel Cluj și am stat efectiv uitându-mă pe pereți, că la un moment dat mi s-a terminat bateria la telefon, până pe la ora 2, când s-a luat cauza mea. În intervalul de la 9 la 2 nu am făcut realmente nimic. Dacă n-ar fi fost întâlnirea aceasta, ar fi trebuit să mă duc la birou, aveam clienți la ora 12, i-am reprogramat, după care să văd ce au mai făcut ceilalți de la birou, să văd ce s-a mai întâmplat în dosare și cândva pe la 4 jumătate, 5 să mă apuc de una dintre cele mai importante operațiuni din viața unui avocat, să-și citească mailul. Pe la 7 să constat că mă duc acasă și nu am făcut nimic, exceptând că am vorbit la telefon non stop, am vorbit cu cei de la birou și am verificat mailul. Gândindu-mă că o să scriu aia și aia, le las pe mâine când nu o să le fac și le scriu sâmbătă.”
Deplasări în toată țara, în special București
Speakerul le-a spus studenților progranul lui infernal de săptămâna viitoare: ”Luni trebuie să mă duc la Oradea. O să plec cu noaptea în cap căci terbuie să ajung până în jurul prânzului înapoi acasă. Marți o să plec la București, asta înseamnă trezirea la 4 că avionul este la 6. Ajung înapoi Dumnezeu știe când, în funcție de bunăvoința Înaltei Curți de a mă lăsa să mă car de acolo. La un moment dat, seara o să ajung acasă, cel mai probabil cu ultimul avion care aterizează la 11. Miercuri trebuie să mă duc la Baia Mare, după ce mă întorc trebuie să-mi fac toate întâlnirile pentru că joi sunt iar la București. Vineri trebuie să mă duc la Satu Mare, iar fiindcă de la 12 am curs, trebuie să mă trezesc la 5, până la 9 și jumătate să rezolv problema cu bunăvoința lui Dumnezeu și apoi să o tai către Cluj ca să ajung la curs. Asta dacă nu intervin ceva de genul că l-au reținut pe unul și hai să mergem că se cere arestarea. Dacă cineva mi-ar fi spus acum 20 de ani că acesta îmi va fi programul la 40 de ani, i-aș fi spus că poate că-i mai bine să mă fac softist, agricultor sau altă profesie liberală.”
Criteriile după care alege stagiarii
Radu Chiriță: ”Nu caut oameni care să știe doar carte. Faptul că știe drept nu e nici primul criteriu și de departe a fi cel mai important. Caut oamenii care în linii mari să aibă trei-patru caracteristici: 1. Să se poată adapta: să poată să învețe astăzi cum se coc bananele, mâine cum se repară o locomotivă. În al doilea rând caut oameni la care să văd că pot face asta cu pasiune. Dacă nu o faci cu pasiune, dacă nu pui suflet în ea, nu ai nicio șansă să o faci bine pentru că dezavantajele sunt prea multe și te macină. Singurul lucru care te poate duce dincolo de dezavantaje e pasiunea, să-ți placă.
În al treilea rând, caut oameni la care să le fie foame. Nu de bani sau de lucruri materiale. Oameni care, cum se zice la fotbal, să fie capabili să moară cu ăla de gât și pe care să nu-i intereseze cât e ceasul și alte chestii de genul acetsa. Și în al patrulea rând, oameni care să se integreze într-un colectiv și să lucreze în echipă. Există și avocați care au un cabinet individual și și-l duc singuri. Eu sunt uimit de cum reușesc să o facă. Nu știu cum o fac, realmente. Eu n-aș putea să o fac. Tot respectul din partea mea. În societatea mea, munca e în echipă și trebuie să știi că te poți baza pe celălalt nu doar din punct de vedere profesional, ci și uman. Criteriul la care cei mai mulți care vin să lucreze la noi eșuează este faptul că sunt destul de puțini care reușesc să înțeleagă că ceea ce contează este ca echipa aia formată din doi, trei, patru, nouă oameni, câți or fi, contează și nu el ca individ. Caut un om care să fie capabil ca atunci când vede că un coleg de muncă greșește cu ceva să-l înlocuiască pur și simplu sau să se pună în locul lui. Nu caut pe cineva care când vede că colegul greșește să vină la mine: ”șefu, ăla a făcut nu știu ce.” Caute pe cineva care când vede că colegul greșește să repare greșeala și ceea ce iese din echipa aia să fie bun.”
O studentă l-a întrebat ce le recomandă celor naivi de anul I care vor să se facă avocați?
”Multe… Să se hotărască ce fel de avocatură vor să facă. Pedestria mea este avocatura de penal. În general, avocatura e o muncă a cărei mare dezavantaj este problema timpului liber. Cred că sunt singurul din sală care nu am văzut filmul acela (Suits – n.red.), dar nu am timp. Am întrebat la birou și mi-au spus că e ceva film cu avocați. Dacă e ceva film cu avocați din Statele Unite, cu siguranță că nimic din ce vedeți acolo nu e adevărat. Probabil cu excepția unui singur lucru: Dacă vă uitați cu atenție la filmele americane cu avocați, ori de câte ori povestesc pe la birou e noapte afară. Aia e adevărat! Dacă noi ne plângem de timpul puțin, am prieteni care sunt avocați în Statele Unite și care la firme de avocatură relativ mari au contracte de muncă de 80 de ore pe săptămână. Asta înseamnă 16 ore pe zi de luni până vineri. Acela e contractul standard. La firma noastră nu facem asta și încercăm să lăsăm oamenilor și un pic de timp liber, dar e greu pentru că vin diverse chestii peste tine.
Ce aș recomanda unui student de anul I e să încerce să facă practică, dar nu din postura spectatorului. Adică dacă vrei să faci practică, nu te duci și te uiți ca la film. Să încerce să facă practică cât de mulă, oriunde, nu doar la un cabinet de avocatură, pentru că e destul de dificil în anul I să știi ce vrei de la viață. Eu, de exemplu, nu aș putea să fiu judecător. Mi se pare o meserie mai grea decât avocatura ca și încărcătură psihică, dar eu pur și simplu nu aș putea să stau cinci ore în scaun să mă uit la unii care jumătate din timp vorbesc prostii. Aș face cu nervii la un moment dat. Sunt însă mulți pentru care însă asta nu e o problemă și atunci pot să aprecieze ce e bun în profesia de judecător.
N-aș putea să fiu procuror să lucrez cu polițiști și cred că i-aș omorî. Dar cred că pentru un student, mai ales în anul I, e foarte important să se hotărască ce vrea să facă sau ce i se potrivește mai bine și de aceea ar trebui să profite de orice eventualitate de practică: la o firmă de avocatură, la instanță, la parchet, să încerce să se implice acolo ca să vadă realmente ce înseamnă munca acolo pentru că nu există slujbă mai bună ca alta, există slujbă mai bună ca alta pentru unii dintre noi. Nu pot să vin să spun că avocatura e o meserie mai bună ca magistratura sau ca notariatul sau cea de executor judecătoresc. Pentru mine da, pentru tine nu știu.
Eu am experiența firmei la care 90 la sută dintre cei care vin la interviu spun că vor să facă penal. Probabil pare mai atrăgător în facultate sau are o doză de sclipici, pe care poate comercialul sau contenciosul sau fiscalul nu o au. Însă nu cred că penalul se potrivește tuturor și cred că dacă vă gândiți serios ar trebui să renunțați la sclipiciul acela pentru că acela e de impresie artistică. Ar trebui să vă gândiți, poate nu în anul I, dar către anul IV dacă nu vi de potrivește ai bine să faceți comercial sau consultanță.
Pe de altă parte, ce mai poate să facă un student de anul I este să încerce să învețe. Măcar la materiile importante. Să învețe nu pentru note, ci pentru mai încolo, altfel o să vă împotmoliți la primule examen de admitere în profesie.”
Cea mai grea speță?
”E imposibil să spun. Asta e din ciclul ”care e cea mai frumoasă femeie din lume” Depinde cum te uiți. Din păcate toate pe care le avem sunt grele. Mă rog să-mi vină și mie odata un dosar clasic care să meargă pe un tipar și mai vedem ce se întâmplă, fără briz-briz-uri. Dar nu. Cele mai grele dosare, de departe, sunt cele în care sunt sută la sută convins că clientul e nevinovat. Pentru că la unul care știu că e vinovat sau bănuiesc, pentru că dacă credeți că clienții spun avocaților dacă au comis-o sau nu, vă înșelați. De regulă nu sunt suficient de inteligenți încât să spună ca la popă tot ce au făcut. Grosul lor, de rușine sau nu știu de ce, nu spun. Mai lasă să înțelegi.. În restul situațiilor nu știi.
Eu în general sunt Toma necredinciosul, dar am avut situații în care puteam să bag mâna în foc, cu orice risc, că omul este nevinovat. Acelea sunt cele mai grele dosare, pentru că la unul la care bănuiești că e vinovat până la urmă trebuie să accepți că e vinovat și că trebuie să plătească. La unul care e nevinovat, pușcăria e o adevărată dramă pentru el, pentru familie. E o dramă pentru societate. O societate normală la cap nu ar trebui să permită ca nevinovați să ajungă la pușcărie, dar cu toate astea se întâmplă. Sigur, inevitabil, într-o activitate umană să existe erori judiciare inclusiv în sensul ăsta, însă uneori poate că trecem dincolo de eroarea umană ca și societatea, cel puțin în ultimi cinci-zece ani. E foarte dificil să-ți suni clientul, știind că e nevinovat și că nu a făcut nimic, să-i spui: ”fă-ți bagajele că vin după tine!”. E greu. Sunt momentele în care regret cel mai mult că m-am făcut avocat. Cred că acelea sunt cele mai grele dosare și acum un an am decretat că eu nu mai iau cazuri cu nevinovați. Să meargă în altă parte că nu mai am stomac pentru așa ceva. Nu mi-am ținut promisiunea, dar am de gând să mi-o țin.
Indiferent cum e omul, ajungi să-l cunoști. Nu sunt adeptul împrietenirii cu clienții. Am avut sute de clienți și nu m-am împrietenit cu niciunul. Însă îl vezi vreând nevrând în cu totul alte ipostaze decât îl vezi ca judecător sau procuror. Însă ajungi să știi mai multe decât ai vrea să știi, ajungi să intri în viața omului și ajungi să fii într-o postură foarte dificilă în momentul în care realizezi că acela și-a pus oarecum viața în mâinile tale.
Una dintre chestiile nasoale în meseria de avocat e că nu știi când ai greșit sau când ai făcut bine: Adică, dacă obțin o soluție bună de la instanță, întotdeauna mă întreb ”oare am obținut soluția că sunt eu foarte bun sau aceeali soluție o lua acela și cu avocat din oficiu? N-am răspuns la această întrebare. Similar, când primesc o soluție proastă mă întreb ”am făcut eu ceva aiurea sau nu? Sau orice aș fi făcut ajungeam tot acolo? Ar trebui să pot intra în mintea judecătorului pentru a ști asta, dar nu reușesc.”
Te schimbă meseria de avocat?
”Da, te face cel mai adânc înfipt om cu picioarele pe pământ. Adică, ajungi să vezi foarte multe. În cinci ani de avocatură intensivă, ajungi să nu te mai impresioneze nimic și să știi foarte bine pe ce lume trăiești. Poate greșesesc, dar din punctul meu de vedere, magistrații au tentația să intre într-o oarecare bulă de sticlă, care îi protejează de o lume tâmpă și, într-o oarecare măsură, e firesc să se întâmple asta și nu știu foarte bine pe ce lume trăiesc. Același lucru îl fac soft-iștii, ăia îs în lumea lor. Avocații nu sunt în lumea lor, avocații sunt în lumea reală, pentru că vezi ce se întâmplă în jurul tău cu bune, cu rele.”
Nu ia cazuri cu violență
Politica firmei mele este de a nu lua infracțiuni de violență, n-am luat niciodată infracțiuni de natură sexuală, cu o singură excepție când domnul m-a convins după o lună de zile că este nevinovat. Nu luăm infracțiuni de furt, asta și pentru că de regulă cei care comit astfel de fapte nu-și iau avocați. Ne ocupăm de infracțiuni economice, de corupție, așa numitele ”white collar crimes” (infracțiunile gulerelor albe – n.red).