Acasă » DIN ȚARĂ » Procuror din București, acuzat că a primit mită 2.000 de euro și un telefon de ultimă generație
sursa foto luju.ro

Procuror din București, acuzat că a primit mită 2.000 de euro și un telefon de ultimă generație

Un procuror cu vechime din Capitală a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea mită pentru a interveni pe lângă colegi de la DIICOT.

Procurorul criminalist Ștefan Crișu a fost reținut de procurorii DNA. În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

”În cursul anului 2013 (începând cu luna martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul Crişu Ştefan a pretins, în mod direct, un telefon mobil marca Samsung Galaxy, iar ulterior a pretins, în mod direct şi prin intermediar,  de la o persoană (denunțătoare în prezenta cauză), suma de 3.000 de euro şi a primit un telefon mobil marca Samsung Galaxy (în valoare de 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenţi din cadrul DIICOT ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziţii domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), în vederea restituirii acestuia.

Ulterior, după solicitări repetate formulate telefonic sau în diferite cercuri de persoane, direct sau prin intermediar, în data de 24.05.2015, procurorul Crişu Ştefan a primit de la persoana denunțătoare, în contul „datoriei” de 3.000 de euro pretinse anterior, un telefon mobil marca Samsung  Galaxy  model S6 – Edge (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) şi diferenţa valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro), pretinsă începând cu anul 2013 până în prezent.”

La aceeași dată, procurorii DNA l-au prins în flagrant pe procurorul Crișu în timp ce primia banii si telefonul sus menționat. În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii

În şedinţa din data de 25 mai 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat luarea măsurii arestului la domiciliu şi a măsurii arestării preventive faţă de magistratul Crişu Ştefan, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns