fbpx

Prima femeie deținut federal va fi executată după 67 de ani în SUA. A spintecat o femeie însărcinată

Lisa Montgomery a fost condamnată la moarte pentru strangularea unei femei însărcinate căreia i-a spintecat, de vie corpul, pentru a-i extrage bebelușul de 8 luni.

Va fi prima femeie dintr-o închisoare federală executată de către guvernul SUA în mai bine de șase decenii, a anunțat Departamentul de Justiție. Injecția letală este programată pentru 8 decembrie la Complexul de corecție federal din Terre Haute, Indiana.

Ar fi al nouălea deținut federal care va fi executat de când Departamentul Justiției a reluat execuțiile în iulie, după o pauză de aproape 20 de ani. Montgomery a fost condamnată pentru uciderea lui Bobbie Jo Stinnett, în vârstă de 23 de ani, în orașul Skidmore din nord-vestul statului Missouri, în decembrie 2004.

Montgomery a plecat de la casa sa, din Kansas, spre casa victimei Stinnett din Skidmore, sub pretextul adoptării unui cățeluș radterrier, au spus procurorii. Ajunsă acolo, aceasta s-a folosit o frânghie pentru a o sugruma pe Stinnett, care era însărcinată în opt luni, iar în timp ce Stinnett era încă conștientă și încerca să se apere, Montgomery a spintecat-o cu un cuțit de bucătărie pentru a-i scoate fetița din pântece, au spus autoritățile.

După îndepărtarea bebelușului din corpul victimei, a luat fetița și a pretins că este a ei.

Avocații lui Montgomery au susținut că suferea de delir când a ucis-o pe Stinnett, dar jurații au respins apărarea ei. Avocații săi au susținut, de asemenea, că a suferit de pseudocitoză, o boală care determină o femeie să creadă, în mod fals, că este însărcinată și că prezintă semne exterioare de sarcină.

Reluarea execuțiilor federale a început pe 14 iulie, odată cu execuția lui Daniel Lewis Lee. De atunci, alți șase bărbați au fost executați, iar deținutul Orlando Hall, este programat să fie executat luna viitoare.

În închisorile de stat au fost executate 16 femei de când o decizie a Curții Supreme din 1976 a ridicat un moratoriu asupra pedepsei cu moartea în SUA. Cel mai recent a fost în septembrie 2015. Lisa e prima dintr-o închisoare federală.

Grupurile anti-pedeapsă cu moartea spun că președintele Donald Trump face presiuni pentru ca mai mulți deținuți să fie executați în timpul campaniei electorale, în încercarea de a-și consolida reputația de lider al legii și ordinii. Înainte de reluarea execuțiilor din această vară, autoritățile federale executaseră doar trei prizonieri în ultimii 56 de ani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns