Marius Tudose, sursa foto luju.ro

Președintele CSM: ”Respectul şi încrederea cetăţeanului în Justiție trece prin mâna magistratului”

Preşedintele CSM Marius Tudose a declarat, de Ziua Justiţiei, că autoritatea Justiţiei, respectul şi încrederea cetăţeanului în aceasta trece prin mâna magistratului, potrivit Mediafax.ro. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a cerut soluții predictibile și s-a lăudat cu sedii noi de instanțe, printre care și cel de la Judecătoria Cluj-Napoca.

Preşedintele CSM Marius Tudose a declarat, de Ziua Justiţiei, că în numele independenţei justiţiei s-au antrenat societate, politicieni, televiziuni şi ambasade, însă aceasta este garantată de Constituţie, în timp ce autoritatea Justiţiei trece prin mâna magistratului.

“Ca într-o cruciadă, ne-am antrenat cu toţii: sistem, societate, politicieni, televiziuni, ambasade; în numele aceluiaşi principiu, dar în tabere diferite, pe poziţii de adversitate, cu arme şi strategii sonore – aproape toate ineficiente – şi cu toţii partizani ai aceleiaşi idei: independenţa justiţiei. S-a scris în presă, s-a discutat pe toate canalele de ştiri, s-au făcut verificări, s-au redactat rapoarte şi comunicate de presă, s-a constituit chiar o “Comisie specială a Senatului pentru evaluarea democraţiei şi a statului de drept în România”. Şi toate acestea, într-o risipă de resurse şi muniţie în care ne-am antrenat unii pe alţii pentru a crea ce? Independenţa justiţiei este un principiu fundamental al dreptului şi este garantată prin Constituţia ţării. Iar autoritatea Justiţiei, respectul şi încrederea cetăţeanului în aceasta trece prin mâna magistratului. Punct. Restul sunt detalii care nu au voie să facă diferenţa“, a declarat Marius Tudose.

Ministrul Justiției vrea soluții rapide și predictibile.

cazanciuc la curtea de apel clujust.ro“Am spus-o şi voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia: justiţia are datoria faţă de cetăţeni şi de mediul de afaceri, are datoria să dea soluţii predictibile în termene cât mai scurte. Din păcate, nu am reuşit să menţinem acest spirit de cooperare în interiorul sistemului şi la nivelul celorlalte puteri ale statului. Nimeni nu poate contesta dreptul la iniţiativă legislativă al celor îndreptăţiţi, potrivit legii, dar aceste iniţiative trebuie să ţină cont nu de interese conjuncturale, ci de interesul general al societăţii”, a declarat ministrul Justiției.

El a mai spus că în momentul în care a preluat funcţia de ministru al Justiţiei şi-a asumat ca obiectiv creşterea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, iar sondajele şi măsurătorile sociologice dovedesc faptul că acest obiectiv a fost în mare măsură îndeplinit.

“Un act de justiţie mai eficient, sporirea încrederii populaţiei în binele social pe care-l desăvârşeşte sistemul de justiţie au presupus un efort consecvent, fapte concrete şi împlinirea unor aşteptări. A fost importantă în primul rând rezolvarea unor probleme stringente, neglijate ani de zile, a sistemului judiciar: subfinanţarea, subdimensionarea schemelor de personal, lipsa investiţiilor în infrastructură. După mai mult de doi ani de eforturi ale Executivului putem spune că acest obiectiv a fost în mare măsură îndeplinit”, a precizat Robert Cazanciuc.

Acesta a mai adăugat că mărirea considerabilă a bugetelor alocate a permis, într-o primă fază, ocuparea tuturor posturilor vacante din sistem, iar ulterior suplimentarea cu sute de noi posturi.

“Numărul magistraţilor judecători, procurori, grefieri, personal auxiliar a fost suplimentat, fiind ocupate în ultimii doi ani aproximativ 1.300 de noi posturi. În acelaşi timp, am reuşit să recuperăm o parte din întârzierile înregistrate în programele de investiţii. În infrastructură, programele derulate în mare parte în 2012, din păcate, erau doar pe hârtie. Am reuşit să avem sedii noi la Iaşi, Tulcea, Cluj şi Piteşti. Avem în lucru şi vom finaliza, în scurt timp, tribunalele din Sibiu, Oradea, Craiova, dar şi Palatul de justiţie din Ploieşti, o investiţie începută din păcate, cu apropae 20 de ani în urmă”, a declarat ministrul Justiţiei.

Vedeți ce a mai declarat ministrul AICI.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns