fbpx
Acasă » DIVERSE » Pompierii de la ISU Cluj implicați în tamponarea cu un camion au evitat o tragedie pe șosea

Pompierii de la ISU Cluj implicați în tamponarea cu un camion au evitat o tragedie pe șosea

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au povestit pe pagina de Facebook cum s-a întâmplat evenimentul rutier de ieri.  Șoferul autospecialei de pompieri s-a angajat în depășire, iar din față venea un autoturism, astfel că a tras tare dreapta de volan pentru a reveni pe bandă și a evita o tragedie. Autospeciala a alunecat în camionul din față.

Autospeciala implicată în tamponare se deplasa către locul unui accident la trecerea peste calea ferată din Bologa.

”- Veniți de urgență la trecerea peste calea ferată înspre Morlaca, pe drumul din Bologa! O cisternă s-a răsturnat peste două mașini! Nu știu câte persoane erau în mașini! Sunt în trafic și nu am putut opri! Este foarte alunecos drumul și am evitat să devin un obstacol pentru ceilalți șoferi!”, a fost apelul către 112.

”Imediat, o autospecială de descarcerare, cu 5 pompieri, pornește din detașamentul Huedin spre locul indicat. Sunt 6 km până acolo, iar pompierii pleacă cu inima strânsă, ca de fiecare dată, pentru cei care se află la ananghie. Se circulă greu, ninge abundent, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă și mâzgă.

Pompierii nu contenesc, își pregătesc în cabină echipamentele de protecție și pașii ce-i vor urma în momentul care vor ajunge la accident.

Timpul se scurge repede, se apropie de trecerea peste calea ferată și observă, în fața lor, un camion care oprea și au impresia că le face loc pentru a-l depăși.

Șoferul reduce viteza și începe să se angajeze în depășire. Intră pe pe banda opusă, dar observă că tirul se oprea de fapt în capătul unei coloane staționare, iar din sens opus venea un alt autoturism.

Toți pompierii izbucnesc într-un glas:
” – Trage dreapta!!!”

Șoferul apasă frâna și virează pentru a intra pe bandă, dar camionul începe să alunece și să scape de sub control, înspre camionul oprit.

Pompierii lasă din mâini echipamentele de intervenție și strâng puternic mânerele cabinei.

Coliziunea dintre cele două camioane are loc la viteză redusă, însă greutatea echipamentelor de salvare și tonele de apă din rezervorul autospecialei amplifică impactul asupra cabinei. Fiarele se strivesc ca și cum ar fi din carton.

Urmează secundele de liniște și priviri cercetătoare între colegi:
” – Sunteți bine?”
”- Da.”
”- Mi-a rămas prins piciorul…” Spune comandantul de echipaj.

Încep organizarea: anunță dispeceratul să alarmeze cea de-a două autospecială din detașament, coboară echipamentele de pe autospeciala avariată și încep manevrele pentru eliberarea colegului încarcerat. Doi dintre ei pornesc pe jos către locul primului accident, aflat la aproximativ 200 m de autospeciala avariată.

Între timp a ajunge la locul evenimentului un echipaj medical SAJ, care consultă pompierul descarcerat. Aflat în grija personalului medical și a colegilor săi, pompierul întreabă ce s-a întâmplat la primul accident.

” – A fost o coliziune mai puțin severă, între o autocisternă și un autoturism. Vehiculele au ieșit în afara părții carosabile, dar nu a fost nimeni rănit!”

Pompierul își trage sufletul și mulțumește în gândul său, bunului Dumnezeu pentru i-a ocrotit și nimeni nu a avut de suferit!
Nimic din cele întâmplate nu îi va împiedica la următoarea alarmă, să pornească către cei aflați în nevoie cu aceiași #curaj și #devotament.”, se arată în postarea ISU Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns