Acasă » ȘTIRI » Percheziții la București, Cluj și Giurgiu. Ancheta vizează încasarea ilegală a amenzilor auto

Percheziții la București, Cluj și Giurgiu. Ancheta vizează încasarea ilegală a amenzilor auto

Procurorii Parchetului Curții de Apel București și polițiștii de la IGPR fac percheziții la București, Cluj și Giurgiu la sediile Companiei de Drumuri, ale direcțiilor de taxe locale și ale unor societăți comerciale într-o anchetă ce vizează încasarea ilegală a amenzilor pentru lipsa rovinietei în valoare totală de 2,27 milioane lei!

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi un număr de 14 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti  şi a  judeţelor Giurgiu și Cluj, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile/reşedinţele unor persoane fizice, în privinţa cărora există indicii temeinice de comitere a  infracţiunii de uzurparea funcţiei cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art.300 C.pen. rap. la art.309 C.pen.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că ”funcţionari din cadrul unei autorităţi administrativ-teritoriale locale au încheiat cu reprezentanţii unor societăţi comerciale un protocol având ca obiect încasarea on-line a contravalorii amenzilor aplicate la regimul rutier şi pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului, în numele şi pe seama autorităţii administrativ-teritoriale în cauză, prin intermediul unei platforme on-line, în condiţiile în care platforma utilizată nu era acreditată şi autorizată de către instituţiile abilitate pentru desfăşurarea acestei activităţi, în baza căreia, societatea comercială implicată ar fi primit un comision de 5% din valoarea totală a amenzilor încasate. 

În acest mod, unitatea administrativ-teritorială care a încheiat protocolul ce face obiectul cercetărilor a încasat în perioada iunie 2015 – iulie 2016 suma de peste 2.270.000 lei, reprezentând contravaloarea amenzilor de circulaţie achitate on-line, fiind vătămate, astfel, drepturile şi interesele celorlaltor unităţi administrativ-teritoriale locale corespunzătoare domiciliului contravenientului sau locului de încasare, conform prevederilor legale în vigoare.”, au precizat procurorii PCA București.

Firma care deține platforma online se lăuda în 2015 că a încheiat un parteneriat cu Directia de Taxe si Impozite Locale Giurgiu. Procedeul era descris astfel: ”Sumele incasate se vireaza catre aceasta Directie, impreuna cu informatiile despre platitor si procesul verbal achitat. Apoi, DITL Giurgiu instiinteaza DITL de pe raza localitatii de resedinta a contravenientului ca amenda a fost achitata.” Site-ul este acum suspendat.

În cauza penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti  se efectuează, în prezent, acte de cercetare specifice fazei de urmărire penală in rem, fiind emise de către procuror 6 mandate de aducere, în vederea asigurării prezenţei la audieri a persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Procurorii beneficiază de sprijin din partea poliţiştilor din cadrul I.G.P.R.Direcţia de Operaţiuni Speciale, a  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj – S.I.C.E. şi a inspectorilor din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina