Ordin de protecție împotriva unor părinți pentru a ține distanța față de fiica lor de 13 ani pe care au agresat-o

Tribunalul București a menținut un ordin de protecție emis de Judecătoria Sectorului 3 împotriva părinților unei fete de 13 ani, pe care au lovit-o cu palmele și cu lesa de la câine. Tatăl a și fost arestat preventiv.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (acţionând în numele reclamantei minore) a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâților -agresori, prin care instanţa să dispună obligarea pârâtei la păstrarea unei distanţe minime de 100 m faţă de victimă şi faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate.

Parchetul a arătat faptul că, în data de 13.12.2021, în jurul orei 23:00, în timp ce minora se afla la adresa din Bucureşti, sector 3, .în urma unor discuţii în contradictoriu, minora a fost lovită de mai multe ori cu o curea peste braţe, de către tatăl său,, în prezenţa mamei sale, ulterior fiind lovită cu palmele peste faţă de către mama sa şi zgâriată pe faţă şi pe gât de către aceasta, în prezenţa tatălui său.

Judecătoria a reținut, în esenţă, că la data de 14.12.2021 ora 19:00, Secţia de Poliţie 13 Bucureşti a emis ordin de protecţie provizoriu împotriva pârâţilor,, dispunând ca, începând cu data de 14.12.2021 aceştia să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de victima minoră  şi faţă unitatea de învăţământ a acesteia.. Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în data de 13.12.2021, aflându-se la adresa din Bucureşti,, deranjată de faptul că fiica sa „comentează şi răspunde mincinos” a lovit-o cu palma peste faţă, iar pârâtul  lovit-o cu lesa câinelui peste mâini.

Prin Dispoziţia nr.6451/15.12.2021 emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă al minorei , măsura urmând a fi asigurată de unchiul S.M, stabilindu-se totodată locuinţa minorei la domiciliul acestuia

Referitor la excepţia lipsei de interes în formularea cererii de emitere a ordinului de protecţie, excepţia invocată de pârâţi, instanţa a gasit-o neîntemeiată, motivând astfel:

”Interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie legitim, juridic; să fie născut şi actual; să fie personal şi direct.

Instanţa apreciază că în prezenta cauză există interes în formularea cererii de emitere a ordinului de protecţie, constând în folosul practic, moral reprezentat de acordarea protecţiei prin dispunerea unor măsuri apreciate ca fiind necesare în măsura în care se constată că actele de violenţă reclamate de victimă se circumscriu noţiunii de violenţă în familie, iar intensitatea acestora impun luarea unor măsuri urgente din partea autorităţilor. Astfel, fără a analiza temeinicia susţinerilor reclamantei, instanţa prefigurează folosul efectiv pe care reclamanta l-ar obţine în ipoteza admiterii ordinului de protecţie, respectiv, protecţiei victimei violenţei domestice.

Argumentul adus de reprezentantul convenţional al pârâţilor, care afirmă că prezenta acţiunea este lipsită de interes întrucât luarea unor măsuri pe calea ordinului de protecţie nu ar fi în interesul superior al minorei, întrucât aceasta ar fi îndepărtată din sânul familiei, este o apărare care va fi analizată odată cu fondul cauzei.”

Pe fondul cauzei, instanţa de fond reţine că ”în fapt, în seara zilei de 13.12.2021, în timp ce reclamanta minoră, I. în vârstă de 13 ani, se afla la domiciliu, în Bucureşti, …_, în urma unei discuţii în contradictoriu, a fost lovită cu o curea de tatăl său, pârâtul A, în zona mâinilor, în prezenţa pârâtei B._, mama minorei, iar ulterior, a fost lovită cu palmele peste faţă şi zgâriată pe faţă şi gât de mama sa, în prezenţa pârâtului A., fapte ce au provocat minorei multiple leziuni traumatice, excoriaţii şi echimoze, localizate pe faţă, gât şi antebraţe, pentru care a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Actele de violenţă fizică exercitate asupra minorei rezultă din declaraţia reclamantei minore, I, dată în camera de consiliu din 22.12.202, care se coroborează cu declaraţia minorei dată în faţa organelor de poliţie, şi care afirmă că, tata i-a spus mamei că ia uite cu ce am găsit-o pe I. la baie. Mama s-a supărat că stăteam pe joc şi că aveam TikTok. Se supărase că trebuia să stau la matematică. Am discutat puţin, după mi-a dat şi nişte palme, era şi I. de faţă. Mama mi-a făcut nişte semne pe faţă. Apoi am început iar să discutăm, dar eu i-am zis că nu poate să îmi controleze viaţa. Mama l-a pus pe tata să mă lovească cu lesa de la câine, din piele. Pârâta B.  a recunoscut în şedinţa din data de 22.12.2021 faptul că a lovit-o pe minoră cu palmele peste faţă, că a strâns-o de faţă şi a zgâriat-o pe faţă. Cât priveşte agresiunile de la nivelul gâtului, cu toate că acestea nu sunt recunoscute expres de pârâtă, din concluziile medicului legist rezultă că, în data de 14.12.2021, minora C. prezenta multiple leziuni traumatice, excoriaţii şi echimoze localizate pe faţă, gât, braţe şi antebraţe , astfel că, instanţa reţine ca fiind dovedite şi agresiunile fizice exercitate de pârâtă de la nivelul gâtului. De asemenea, actele de violenţă exercitate de pârât nu au fost contestate de acesta.

În data de 14.12.2021 minora I. s-a adresat organelor de poliţie sesizând actele de violenţă la care a fost supusă în seara zilei de 13.12.2021, sens în care se reţine că, prin Încheierea penală din 16.12.2021 pronunţată în dosar nr.__/301/2021, s-a dispus arestarea preventivă a pârâtului ( inculpat) pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.12.2021 şi până pe 15.01.2022, inclusiv, iar faţă de pârâta ( inculpat) B. s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la 17.12.2021 până la 14.02.2022 inclusiv. Prin Dispoziţia nr.6451/15.12.2021 emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă al minorei I, măsura urmând a fi asigurată de unchiul S.M., stabilindu-se totodată locuinţa minorei la domiciliul acestuia

Din declaraţiile reclamantei minore I. dată în cameră de consiliu, şi din relatările minorei V.M, instanţa reţine că relaţia dintre mamă şi cele două fiice, nu se caracterizează prin comunicare asertivă, încredere reciprocă ori puncte de interes comune, ci, din contră, fetele aleg să nu comunice ori să îşi exteriorizeze sentimentele în faţa mamei lor, fiindu-le teamă de criticile pe care mama le-ar aduce, ori de corecţiile fizice pe care aceasta le-ar aplica.

Evenimentul din 13.12.2021 prin care pârâta B. a exercitat acte de violenţă fizică asupra minorei I, nu a avut un caracter izolat, astfel de acţiuni fiind exercitate şi în trecut de mamă, aspect rezultat din declaraţia minorei C, care afirmă că, acum am plecat de acasă, pentru că nu am mai suportat. Ne-a mai bătut, dar acum a întrecut orice limită. De asemenea, se reţine că pârâta este violentă fizic şi cu ceilalţi copii ai săi, aspect rezultat din declaraţia minorei V., care susţine că, lesa câinelui o mai foloseşte mama când facem ceva foarte grav. În foarte puţine cazuri am fost de faţă. Acum câţiva ani am văzut-o pe mama că a luat lesa în mână, dar nu am văzut-o să lovească. Se supărase pe M., că se dusese la fotbal, după şcoala. Parcă doar i-a dat o palmă atunci. În clasa a cincea a dat în mine, că a crezut că fumez, dar eu nu fumam. Acum câteva săptămâni, în noiembrie, a mai dat în mine, când am fugit eu prima dată, a luat lesa de la câine şi m-a bătut, m-a tuns la zero. De fapt, a pus-o pe M. să mă tundă, sora mea. Asta mi s-a întâmplat doar o singură dată.

Pe de cealaltă parte, se constată că şi tatăl pârât, a exercitat în trecut acte de violenţă fizică asupra minorei I., ca modalitate de a dezaproba comportamentul acesteia. În acest sens, se reţine declaraţia reclamantei minore I., – eu nu am ştiut că le fac rău părinţilor, eu voiam doar să plec, să nu mă mai bată şi să ajung la sora bunicii materne. Eu am vrut să plec de acasă pentru un moment. Unchiul le mai spunea sa nu ne mai bată. Mama ne bate, tata nu prea, doar o palmă.

În legătura cu relaţia tată – fiică, instanţa reţine că minora I. nu resimte sentimente de frică în prezenta tatălui, ci din contră, afirmă că, cu tata mă înţeleg bine, cu mama nu. Cu tata mergem la munte, chiar mă înţeleg.

În drept, art.3 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, defineşte violenţa domestică ca fiind orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.

Potrivit art. 4 din Legea nr.217/2003, violenţa în familie se manifestă sub forme precum violenţa verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.

Ordinul de protecţie este instrumentul judiciar aflat la dispoziţia persoanei, victimă sau potenţială victimă a violenţei în familie, prin care aceasta poate solicita instanţei luarea unor măsuri de siguranţă pentru protejarea integrităţii sale fizice şi psihice.

În cauză, instanţa reţine că reclamanta a fost victima unei violenţe fizice, materializată în acţiunea de lovire de către tatăl pârât cu lesa câinelui la nivelul braţelor, precum şi prin acţiunea de lovire de către mama pârâtă cu palmele la nivelul feţei, strângerea de faţă, zgârieturile de pe faţă şi gât, a unei violenţe psihologice materializată în impunerea voinţei şi a controlului personal de către pârâţi, şi provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică minorei.

Astfel, violenţa fizică reprezintă vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

Violenţa psihologică reprezintă impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

Instanţa are în vedere în analiza probatoriului şi împrejurările în care se săvârşesc de regulă actele de violenţă, respectiv în domiciliul părţilor unde nu sunt prezente alte persoane care să perceapă în mod direct împrejurările cauzei. Însă, astfel cum s-a statuat anterior, în baza probatoriul existent la dosarul cauzei, instanţa va reţine existenţa unei violenţe psihologice şi fizice asupra reclamantei minore.

În continuare, instanţa reţine că, potrivit art.5 alin.1 lit.a din Legea nr. 217/2003, în sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege ascendenţii şi descendenţii. Astfel, se constată că părţile sunt membri de familie în sensul Legii nr.217/2003.

Remediul oferit de legiuitor în caz de violenţă în familie este prevăzut de art. 38 din lege care stabileşte că, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii, dintre cele prevăzute în art.38 din Legea nr.217/2003.

Pentru a putea beneficia de protecţie, conform acestor dispoziţii, trebuie îndeplinite, cumulativ, o serier de condiţii, respectiv: să fi fost pusă în pericol viaţa, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, printr-un act de violenţă din partea unui membru de familie, iar măsura să aibă un caracter provizoriu şi urgent.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile expuse mai sus.

Astfel, se reţine că pârâţii au exercitat acte de violenţă fizică şi psihologică asupra reclamantei constând în faptul că, în seara zilei de 13.12.2021, în timp ce reclamanta minoră, I, în vârstă de 13 ani, se afla la domiciliu, în Bucureşti,  în urma unei discuţii în contradictoriu, a fost lovită cu o curea de tatăl său, pârâtul A, în zona mâinilor, în prezenţa pârâtei B, mama minorei, iar ulterior, a fost lovită cu palmele peste faţă şi zgâriată pe faţă şi gât de mama sa, în prezenţa pârâtului A, fapte ce au provocat minorei multiple leziuni traumatice, excoriaţii şi echimoze, localizate pe faţă, gât şi antebraţe, pentru care a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Atitudinea agresivă a pârâţilor, pare ca fiind o reacţie necontrolată, disproporţionată, dar cert violentă, izvorâtă din nemulţumiri legate de folosirea tabletei de către fiica lor minoră. Prin urmare, manifestările comportamentale ale pârâţilor, indiferent de cauza acestora, demonstrează un context de natură a genera o stare de pericol pentru reclamanta-victimă.

Starea de temere în care se află reclamanta-victimă se desprinde şi din aspectul sesizării organele de poliţie pentru a i se oferi protecţie, aceasta, minoră, plecând de acasă pentru a sesiza organele de poliţie. Astfel, actele de violenţă exercitate de către pârâţi, îi prezintă pe aceştia ca un real pericol pentru sănătatea fizică şi psihică a reclamantei, existând riscul efectiv ca, în absenţa unor măsuri efective, acesta să săvârşească acte de violenţă mult mai grave. Totodată, pericolul în care se află victima violenţelor este unul actual, reclamanta aflându-se în prezent într-o stare de pericol care necesită a fi înlăturată prin luarea unei măsuri provizorii.

Instanţa reţine că temerile pârâţilor constând în folosirea excesivă de către fiica lor minoră a tabletei, timp în care aceasta ar comunica cu persoane străine cărora le-ar comunica aspecte din viaţa privată a familiei ori în utilizarea unor aplicaţii în cadrul cărora fiica lor postează videoclipuri, nu justifică actele de violenţă exercitate. Minora în vârsta de 13 ani se află în perioada adolescenţei, instanţa apreciind că, corecţiile fizice aplicate de părinţi în mod regulat nu vor avea ecoul dorit de aceştia asupra persoanei minorei, din contră, un astfel de comportament va degrada treptat relaţiile dintre părinţi şi fiica lor. Se mai constată că, o comunicare deficitară poate avea repercursiuni dramatice asupra relaţiei părinte – copil.

Faptul că minora foloseşte tableta cu încălcarea restricţiilor impuse de părinţii pârâţi, ori faptul că pârâţii au împreună un număr de 10 copii, ultimul având doar o lună, nu pot justifica folosirea de către părinţi a violenţei fizice, aceste apărări neputând îmbrăca forma unei cauze justificate de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei.

Pentru a putea aprecia asupra capacităţii ordinului de protecţie de a înlătura starea de pericol instanţa va avea în vedere măsurile solicitate de reclamantă.

În ceea ce priveşte măsurile privind obligarea pârâţilor la păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri faţă de reclamantă, şi de şcoala acesteia, instanţa apreciază că aceste măsuri sunt necesare parţial la acest moment, fiind de natură a înlătura o stare de pericol pentru reclamantă, întrucât ar conduce la evitarea certurilor dintre părţi şi alte manifestări violente.

Emiterea unui ordin de protecţie reprezintă o imixtiune în dreptul la viaţă privată şi de familie, astfel cum este prin dispoziţiile Constituţiei şi ale CEDO, însă, o astfel de imixtiune este permisă, în anumite condiţii, pentru protejarea unui interes public sau a altor drepturi fundamentale.

Prin urmare, instanţa consideră că există motive pertinente pentru a justifica o ingerinţă în viaţa familială a pârâţilor motivat de actele de violenţă fizică şi psihologică exercitate asupra reclamantei, care au pus în primejdie integritatea psihică şi fizică a acesteia, care în egală măsură se bucură de protecţie din partea statului. Astfel, nu se poate reţine că prin emiterea ordinului de protecţie se afectează dreptul garantat atât de Constituţie, cât şi de CEDO al pârâtului la viaţa de familie.

Aşadar, ordinul de protecţie este justificat de realitatea faptică constatată în cauză, fiind totodată necesar pentru înlăturarea stării de pericol în care se află victima.

În cele ce urmează, instanţa va analiza proporţionalitatea măsurilor solicitate de reclamantă în raport de datele cauzei.

Astfel, instanţa apreciază că în speţă, scopul legii, de prevenire a săvârşirii actelor de violenţă în familie, poate fi atins prin emiterea ordinului de protecţie pe o perioadă de 1 lună, în raport de împrejurările cauzei şi relaţia dintre părţi, ordin care reprezintă o măsură cu caracter eminamente temporar, şi va produce efecte doar pentru această perioadă, timp ce va permite pârâţilor să reflecteze asupra comportamentului lor inadecvat, contrar bunelor moravuri. Totodată, această măsură este de natură să înlăture starea de pericol şi să reprezinte un avertisment serios pentru pârâţi cu privire la gravitatea faptelor săvârşite. Ordinul de protecţie provizoriu a fost dispus la 14.12.2021, dată de la care minora nu s-a mai văzut cu părinţii săi. Instanţa are în vedere şi manifestarea de voinţă a fetei care şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce acasă alături de părinţii săi, motiv pentru care, apreciind că relaţiile dintre părinţi şi copii ar putea suferi o deteriorare, prin înstrăinarea copilului de părinţii săi, s-a apreciat că un termen de 1 lună este suficient. Totodată, având în vedere procedura în care s-a soluţionat prezenta cauză, implicând o analiză sumară a faptelor deduse judecăţii, în raport de probele administrate în acest dosar, se reţine că un termen de 1 lună este suficient pentru a constitui un avertisment pentru cei doi părinţi, o cercetare şi analiză aprofundată asupra actelor de violenţă urmând a fi făcută de instanţa penală.

Apreciind la acest moment că se impune luarea unor măsuri care să permită îndepărtarea agresorilor din anumite locuri în care s-ar putea întâlni cu victima, fiind relevat un risc potenţial faţă de victimă, instanţa va dispune, pe perioada a unei luni, obligarea pârâţilor să păstreze o distanţa minimă de 50 metri faţă de reclamanta I şi faţă de şcoala acesteia din Bucureşti, , sector 2.

Dată fiind situaţia emoţională extrem de sensibilă şi vulnerabilă a pârâţilor, stare care se repercutează negativ asupra comportamentului lor conştient şi care, imprevizibil, poate degenera în violenţe, instanţa apreciază că pârâţii au nevoie de ajutor de specialitate pentru gestionarea problemelor lor. În consecinţă, va dispune ca pârâţilor să urmeze consiliere psihologică pentru sprijin în depăşirea sau ameliorarea problemelor psihologice.”, se arată în motivarea Judecătoriei Sector 3.

Motivarea Tribunalului:

”Starea de temere în care se află intimata se desprinde şi din aspectul sesizării organele de poliţie pentru a i se oferi protecţie, aceasta, minoră, plecând de acasă pentru a sesiza organele de poliţie. Astfel, actele de violenţă exercitate de apelanţi îi prezintă pe aceştia ca un real pericol pentru sănătatea fizică şi psihică a intimatei, existând riscul efectiv ca, în absenţa unor măsuri efective, acesta să săvârşească acte de violenţă mult mai grave. Totodată, pericolul în care se află victima violenţelor este unul actual, intimata aflându-se în mod evident într-o stare de pericol care necesită a fi înlăturată prin luarea unei măsuri provizorii.

În acord cu prima instanţă, tribunalul reţine că actele de violenţă nu pot fi justificate sub nicio formă, apelanţii având obligaţia de a identifica mijloace legale şi adecvate pentru a asigura educaţia fiicei lor. Astfel, minora în vârsta de 13 ani se află în perioada adolescenţei, iar corecţiile fizice aplicate de părinţi în mod regulat nu vor avea ecoul dorit de aceştia asupra persoanei minorei, din contră, un astfel de comportament va degrada treptat relaţiile dintre părinţi şi fiica lor.

Faptul că minora foloseşte tableta cu încălcarea restricţiilor impuse de părinţi ori faptul că apelanţii au împreună un număr de 10 copii, ultimul având doar o lună, nu pot justifica folosirea de către părinţi a violenţei fizice, aceste apărări neputând îmbrăca forma unei cauze justificate de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei.

Măsurile dispuse de prima instanţă sunt prevăzute de lege, necesare şi proporţionale cu scopul urmărit. Astfel, în vedere înlăturării stării de pericol, se impune ca apelanţii să păstreze o distanţă faţă de intimată şi de şcoala acesteia.

Instanţa a avut în vedere şi manifestarea de voinţă a minorei care şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce acasă alături de părinţii săi, motiv pentru care, apreciind că relaţiile dintre părinţi şi copii ar putea suferi o deteriorare, prin înstrăinarea copilului de părinţii săi, a stabilit corect că un termen de o lună este suficient.

De asemenea, dată fiind situaţia emoţională extrem de sensibilă şi vulnerabilă a apelanţilor, rezultând din folosirea nejustificată a violenţei, în mod repetat, faţă de fiica lor minoră, stare care se repercutează negativ asupra comportamentului lor conştient şi care, imprevizibil, poate degenera în violenţe, tribunalul apreciază că apelanţii au nevoie de ajutor de specialitate pentru a-şi gestiona problemele, astfel că în mod corect au fost obligaţi să urmeze consiliere psihologică pentru sprijin în depăşirea sau ameliorarea problemelor psihologice.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.”

Comments

comentarii