O casieriță de la Raiffeisen Bank a câștigat la Curtea de Apel Cluj anularea deciziei de concediere din 2012, care era lovită de nulitate absolută. Vezi mai jos motivarea instanței!

În noiembrie 2012, Raiffeisen Bank anunța că a depus plângere penală la DIICOT și că a concediat mai mulți angajați, inclusiv directorul agenției din Sighetu Maramției, pentru o mega-fraudă descoperită în interiorul băncii.

O casieriță concediată atunci s-a plâns mai întâi la Tribunalul Maramureș, care i-a respins contestația ca nefondată. Soarta i-a surâs însă la Curtea de Apel Cluj.

Instanța a reținut următoarea stare de fapt:  ”Prin Decizia nr. 2687/9.11.2012 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul prevederilor capitolului III pct. 10,13,15 și 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaților S.C. Raiffeisen Bank S.A. și a dispo­zi­țiilor art. 61 lit. a), art. 248 alin. 1 lit. e) Codul Muncii  republicat începând cu data de 9.11.2012.

Contestatoarea a fost angajată  a S.C. Raiffeisen Bank S.A.  în cadrul Agenției Sighetu Marmației, fiind încadrată pe funcția de  ofițer bancar (operator ghișeu bancă) atribuțiile de serviciu fiind stipulate în fișa postului –  f. 77, semnate de contestatoare.

În cadrul Agenției Sighet Raiffeisen Bank, în urma unui control intern efectuat în cursul anului 2012 s-a  constatat un minus pe casierie. Pentru identificarea  persoanelor vinovate de prejudiciul cauzat și tragerea la răspundere penală a acestor persoane, intimata a formulat plângere penală ce face obiectul  dosarului penal 280D/P/2012 al DIICOT – serviciul Teritorial Cluj.

Din adresa DIICOT rezultă că s-a început urmărirea penală, „ in rem” prilej cu care  vor fi elucidate împrejurările comiterii unor fapte penale și sco­pul identificării persoanelor vinovate  angajate la Agenția Sighetu Marmației prin­tre care și contestatoarea .

Ca urmare a controlului efectuat s-a descoperit un minus de casă  în va­loa­­re de 862.151,26 RON, respectiv 60.307 euro echivalent.

Ca urmare a investigațiilor efectuate a rezultat faptul că în această  Agenție Sighetu Marmației, începând cu anul 2007 au fost procesate depuneri fictive de sume  în conturile unor clienți inclusiv salariați ai agenției, împru­mu­tu­ri acordate către clienți din casieria agenției și retrageri de sume atât din  con­tu­rile clienților, cât și din casieria agenției, constituiri și desființări de de­po­zi­te la termen fără autorizarea clienților.”

În decizia de concediere se reține: ”Contestatoarea a contribuit la prejudiciul adus Băncii prin faptul că a consimțit și a procedat la îndeplinirea formalităților de desființare a unor depozite la termen ale clienților fără ca aceștia  să adreseze o solicitare în acest sens băncii, a contribuit la prejudicierea intereselor băncii prin ridicarea de la ATM a unor sume din contul curent personal, fără ca acestea să aibă  acoperire, în condițiile în ca­re sumele de bani erau virate în contul său curent în urma unor depuneri fictive( o­pe­rațiuni efectuate în sistemul informatic al băncii), fapte despre care contes­ta­toa­rea avea cunoștință deplină deoarece, dacă ar fi solicitat alimentarea cu numerar a casieriei  de către  Centrul de Procesare Numerar al băncii, situația ar fi trezit suspiciuni, întrucât în casierie ar fi trebuit să existe sume de bani conform documentelor contabile..

Situația rulajelor recunoscute ca fiind fictive a cauzat băncii și ca urmare a implicării și acțiunilor contestatoarei un minus de casă în valoare de 250.333,73 euro din care 24.084 lei prejudiciu înregistrat ca urmare a  implicării contestatoarei.

De asemenea contestatoarea nu a solicitat, deși avea obligația, în con­for­mi­tate cu normele interne ale băncii, aprobarea superiorului ierarhic și de la Direcția Conformitate pentru societatea pe care o administrează SC Reply SRL, dat fiind faptul că  există 19 clienți ai societății pentru care oferea servicii de contabilitate și care se regăsesc în portofoliul de clienți ai Agenției Sighetu Marmației.”

Curtea de Apel Cluj a constatat următoarele:

”Operațiunile bancare pretins frauduloase, imputate  reclamantei prin decizia de concediere, s-au realizat în perioada 12.10.2010 – 02.03.2011 (filele 5-6 fond), în raport de care prevederile art.2512-2513 Noul Cod Civil, intrat în vigoare la 01.11.2011 sunt inaplicabile, astfel încât excepția prescripției dreptului  de aplicare a sancțiunii disciplinare, conform art.252 Codul muncii, putea fi invocată în speță, oricând în cursul  procesului, așadar și în recurs, contrar apărărilor pârâtei care nu are în vedere nici că la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil prescripția în cauză era împlinită.

În acest context, Curtea de Apel reține că angajatorul  poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform art.252 Codul muncii (în forma de la momentul emiterii deciziei).

Or, în speță, angajatorul a emis decizia de sancționare la data de 09.11.2012 (fila 4 fond) pentru 18 operațiuni bancare realizate în perioada  12.10.2010 – 02.03.2011 în raport de care termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.252 Codul muncii este în mod evident împlinit .

În atare situație, decizia de concediere contestată în cauză este lovită de nulitate absolută sub aspectul primei fapte, deoarece nu se încadrează în exigențele legale  edictate de normele imperative în materia raporturilor de muncă (art.252 alin.1 Codul muncii).

Aceeași normă legală impune ca decizia de concediere să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (art.252 alin.2 lit. a) în raport de care în cauză, trebuie analizată a doua faptă reținută în sarcina reclamantei.

Astfel, deși reclamantei i se impută că 19 clienți ai societății pe care o administrează – SC. Reply SRL – se regăsesc în portofoliul de clienți ai Agenției Sighetu Marmației, nu sunt indicate în decizie unele elemente esențiale precum numele/denumirea acestor clienți, data la  care au devenit clienți ai băncii ori modalitatea în care reclamanta ar fi săvârșit fapta.

Primul element menționat nu rezultă din decizia de concediere, ci  doar din răspunsul la întrebarea nr. 7 din  nota explicativă luată reclamantei în cursul  cercetării disciplinare și din tabelul întocmit în aceeași etapă (filele 50 și 59 dosar fond), ceea ce însă se abate de la  exigențele legale care atașează cerința amintită de decizia de concediere.

Cu privire la data când s-ar fi săvârșit faptele, Curtea se vede în imposibilitatea de a efectua  minime verificări asupra termenului de prescripție prevăzut de art.252 alin.1 Codul muncii, incident în cazul primei fapte, deoarece nu se precizează în decizia de concediere sau în actele de cercetare prealabile când cei 19 clienți ai S,C. Reply SRL au devenit clienți ai băncii, nefiind clară cronologia stării de fapt în sensul că fie reclamata și-a convins clienții proprii să intre în raporturi contractuale cu banca sau, dimpotrivă, că reclamanta a atras clienții băncii către propria firmă.

În acest context, Curtea reține că SC. Reply SRL, a fost înființată, conform informațiilor furnizate de  Oficiul Național al Registrului Comerțului (fila 79-80 fond) în anul 2006, iar reclamanta a devenit salariata pârâtei din 16.09.2003, potrivit contractului individual de muncă (filele 72-76 fond).

De fapt, pârâta (Raiffeinsen – n.red) nu menționează defel în ce constă abaterea reclamantei sub acest aspect, nereieșind dacă fapta privește înființarea societății în anul 2006 sau împrejurarea că 19 clienți ai băncii sunt și clienți ai societății reclamantei.

În sprijinul primei ipoteze este împrejurarea că în decizia de concediere pârâta a înlăturat apărarea reclamantei privind înființarea societății în anul 2006 în raport de care aplicarea sancțiunii în anul 2012 ar fi evident prescrisă.

Dacă s-ar reține că fapta privește în concret fiecare client din cei 19, nu rezultă  data la care reclamanta ar fi încălcat de 19 ori interdicția pretins a fi impusă de Codul de Conduită al grupului RZB,  ceea ce nu permite a se face aprecieri asupra  termenului de prescripție de 6 luni  pentru  fiecare asemenea faptă.

Or, o atare omisiune/imprecizie semnifică nedescrierea faptei, sub aspectul datei săvârșirii sale și atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, conform art.252 alin.2 lit. a Codul muncii.

Prin urmare,  nemaifiind necesară examinarea celorlalte critici și apărări corelative, Curtea de Apel constată că decizia de concediere este nulă absolută, urmând a fi desființată, cu consecința potrivit art.80 alin.1 și 2 Codul muncii, reintegrării reclamantei în funcția de casier (operator ghișeu bancă) la Agenția Sighetu Marmației (denumirea funcției fiind cea menționată în decizia de concediere) și a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare, conform prevederilor art.80 alin.1 Codul muncii.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ., raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. , va admite recursul în sensul celor ce urmează, obligând pârâta, în baza art.274 C.pr.civ., la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată din recurs în  cuantum de 1000 de lei (onorariu de avocat – fila 33).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S. M. M. M împotriva sentinței civile nr. 133 din 05.02.2015 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr.9715/100/2012, pe care o modifică în tot în sensul că: Admite acțiunea reclamantei S.M.M.M în contradictoriu cu pârâta Raiffeisen Bank SA.

Anulează decizia nr. 2687/09.11.2012 emisă de pârâtă.

Dispune reintegrarea reclamantei în funcția de casier (operator ghișeu bancă) la Agenția Sighetu Marmației.

Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.

Obligă pe intimata Raiffeisen Bank SA să plătească recurentei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.”

Comments

comentarii