CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
O avocată a fost condamnată definitiv de Înalta Curte la 7 luni închisoare cu suspendare pentru că a falsificat un contract de asistență juridică dintr-un dosar de executare silită prin adăugarea a ”doar” 45.000 de lei la onorariul ei. Pentru a acoperi suma fictivă, a emis și chitanță. Numai că cea care cică o plătise a declarat la parchet că nici vorbă de așa ceva, în condițiile în care la procesul pe fond plătise onorarii de 1.000 sau 2.500 lei.
Avocata inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma de participaţie a complicităţii. ÎCCJ a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea, judecătorii au obligat-o să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Colegiului National Agricol “Carol I” Slatina sau în cadrul Consiliului Local Slatina, Direcţia Administrare Patrimoniu.
Starea de fapt: ”La data de 22.09.2017, inculpata A. a depus, la BEJ A B., pentru clienta C., str. x, cerere de executare silită şi titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2461/14.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, constituindu-se, astfel, dosarul de executare nr. 1730/2018 al biroului executorului judecătoresc menţionat.
Până la data de 27.10.2017, când a fost emisă de executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, inculpata A. a falsificat, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, chitanţa seria x nr. x/02.11.2017, pe care a depus-o, în perioada 23.09.2017 – 27.10.2017, la dosarul de executare nr. 1730/2018 al B.E.J.A. B., ca dovadă a încasării sumei de 45.000 RON reprezentând onorariu avocat de la clienta C., din Bucureşti.
În chitanţa seria x nr. x/02.11.2017 pe care a completat-o şi a semnat-o, inculpata A. a menţionat, contrar adevărului, că a primit cei 45.000 RON de la clienta – creditoare executională C..
Urmare a depunerii de către A. a chitanţei falsificate, executorul judecătoresc D. a inclus suma de 45.000 RON în cuantumul cheltuielilor de executare silită pe care le-a stabilit, prin încheierea din 27.10.2017, în sarcina debitorului execuţional E..
În acest sens, Curtea a retinut că martorul D., executor judecătoresc, a declarat că, în septembrie 2017, la biroul său s-a prezentat A. din partea C., solicitând executarea silită a dispozitivului unei sentinţe civile definitive, prin care E. era obligat la demolarea blocului P +4 construit nelegal lângă blocul C.. Martorul a precizat că ulterior, inculpata A. s-a prezentat la biroul său de executor judecătoresc, ocazie cu care a depus la dosarul de executare nr. 1730/2018 delegaţia avocaţială, ca dovadă a reprezentării creditoarei, dar şi dovezi de plată a onorariului avocaţial în cuantum de 45.000 RON.
Martorul a mai precizat că, după ce a comunicat debitorului D. încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia si cheltuielile de executare silită în care era inclusă şi suma de 45.000 RON reprezentând onorariul avocaţial menţionat in chitanţa seria x nr. x/02.11.2017 depusa de A., acesta s-a prezentat la biroul său, susţinând că a discutat cu doamna F., reprezentanta creditoarei, care a negat plata sumei de 45.000 RON către avocata A.. A mai precizat martorul D. ca, la câteva zile de la această discuţie cu E., a dialogat cu F., preşedinte al C., de la care a aflat că acel onorariu de 45.000 RON era fictiv, în sensul că ea, în calitate de reprezentantă a asociaţiei, nu achitase suma de bani către inculpată.
Declaratiile martorului D. sunt confirmate si de martorul E., care a arătat că a fost informat de executorul judecătoresc că solicitarea de executare a hotărârii judecătoreşti definitive nr. 2461/14.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, primind de la executor si acte scrise, din care rezulta că trebuie să plătească creditoarei, C., suma de 45.000 RON reprezentând onorariul avocatei A. pentru reprezentarea în dosarul de executare.
Martorul E. a declarat că a realizat că acel onorariu de 45.000 RON era fictiv, întrucât în procesul civil de fond, ce a necesitat o muncă mult mai amplă din partea avocatului faţă de cea din dosarul de executare silită, instanţa stabilise că acelaşi avocat avea de primit un onorariu de 2.500 RON, motiv pentru care a formulat plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze.
La stabilirea situatiei de fapt, Curtea a avut în vedere si declaraţiile martorei F., presedintele C., din Bucureşti, str. x, creditoarea din dosarul de executare nr. 1730/2018 al B.E.J.A. B..
Astfel, martora F. a arătat că s-a înţeles cu avocata A. pentru ca aceasta să meargă la executorul judecătoresc şi să ceară pentru C. executarea silită a sentinţei civile nr. 2461/14.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, semnând, în acest sens, contractul de asistenţă juridică nr. x/15.10.2017.
Martora F. a afirmat că inculpata a adăugat ulterior semnării contractului de asistenţă juridică nr. x/15.10.2017, suma de 45.000 RON cu pix de altă culoare decât cel folosit iniţial la completarea clauzelor actului, precizând ca era imposibil ca ea să fie de acord ca C. să plătească inculpatei 45.000 RON pentru faza de executare silită în condiţiile în care, pentru cele patru acţiuni civile de fond, îi achitase onorarii de cel mult 1.000 RON.
Martora F. a mai arătat că respectiva chitanţă emisă de inculpată este falsă, întrucât ea nu a plătit 45.000 RON în legătură cu dosarul de executare silită şi nu a cunoscut emiterea de către inculpată a facturii către C., ce a fost depusă la dosarul de executare silită.
Vizualizarea contractului de asistenţă juridică nr. x din 15.10.2017 evidenţiază sinceritatea martorei F.. Aceasta deoarece instrumentul de scris cu care s-a semnat contractului de asistenţă juridică nr. x din 15.10.2017 a fost folosit la completarea parţială a acestuia, observându-se o diferenţă clară faţă de pasta scripturală folosită la trecerea sumei de 45.000 RON şi a menţiunii “se achită separat”, de la articolele 2 şi 3 din contract.
Declaraţiile martorului G., fostul sot al inculpatei A. si tatăl copilului acesteia, nu pot fi avute în vedere întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, martorul încercând, într-o notă absolut subiectivă, sa dea o altă conotaţie faptelor deduse judecăţii.
De asemenea, apărările inculpatei A. au fost contrazise de ansamblul probatoriului administrat în cauză.”
Extras din motivarea ÎCCJ: ”Constată că probatoriul a infirmat apărarea inculpatei în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, referitoare la inexistenţa oricărei contribuţii la activitatea infracţională.
Faptul că inculpata-avocat de profesie, din proprie iniţiativă, a fost cea care a prezentat organului de urmărire penală – cu ocazia primei sale audieri din 08 februarie 2019, în calitate de suspect – originalul contractului de asistenţă juridică încheiat cu C. (unicul exemplar existent) demonstrează că ea era conştientă de scopul chemării sale la procuror şi, implicit, de acuzaţiile ce îi puteau fi aduse.
În considerarea acestor acuzaţii (adresate de altfel, iniţial, şi în mod informal de către debitorul E.) şi în încercarea de a limita elementele de probă în acuzare, inculpata A. a urmărit, pe de o parte, să reintre în posesia înscrisului falsificat anterior începerii urmăririi penale, solicitând executorului judecătoresc, la data de 3 octombrie 2018, de conivenţă cu G., să îi restituie factura şi chitanţa. Pe de altă parte, urmărind aceeaşi finalitate, inculpata a creat ulterior, la data de 10 decembrie 2018, aparenţa unei pretinse pierderi a înscrisurilor profesionale (“carnete, împuterniciri avocaţiale, contracţiere, facturier, chitanţier, registru înregistrare contracte avocaţiale” etc), publicând în presă – H. – un anunţ cu acest conţinut .
Realizarea acestor ultime demersuri în contextul preconizatei sale cercetări penale, corelată cu deţinerea, exclusiv de către inculpată, a originalului contractului în litigiu (depus ulterior la organele judiciare) demonstrează faptul că inculpata A. era pe deplin conştientă de riscurile inculpării sale şi, implicit, de conţinutul factual al acuzaţiilor ce o vizau, chiar anterior informării sale pe cale oficială, de către procuror.
Apărările apelantei inculpate sub acest ultim aspect sunt inconsistente şi contradictorii, ea pretinzând inadvertent fie că a aflat de implicarea soţului său G. abia în faza de urmărire penală, când cel din urmă ar fi ameninţat-o pentru a o determina să nu devoaleze acest aspect, fie în cursul judecăţii în primă instanţă (în urma administrării probei testimoniale cu declaraţia martorei F.).
Elementele probatorii analizate în prezenta decizie demonstrează, însă, lipsa de veridicitate a acestor susţineri.
Fiind implicată nemijlocit în discuţii referitoare la executarea silită, atât cu reprezentanta creditoarei, cât şi cu executorul judecătoresc, apelanta inculpată a cunoscut obiectul şi finalitatea întocmirii dosarului execuţional nr. x/2017 şi s-a implicat nemijlocit, chiar dacă sporadic, în derularea acestuia. O atare împrejurare, coroborată cu rolul de intermediar în raporturile cu clienţii, asumat anterior în mod repetat de către soţul său G., demonstrează că inculpata a cunoscut demersurile întreprinse de acesta din urmă sub aspectul plăsmuirii chitanţei false, demersuri pe care le-a sprijinit material (prin facilitarea accesului la formularele tipizate) şi moral (cel puţin prin furnizarea datelor necesare completării).
Înalta Curte constată, suplimentar, inexistenţa oricărei explicaţii plauzibile pentru totala pasivitate a inculpatei care, având studii juridice şi confruntată cu perspectiva inculpării sale pentru fals, ar fi optat nu doar pentru a nu devoala procurorului suspiciunile avute în privinţa implicării altor persoane, dar ar fi admis, în plus, chiar propria vinovăţie, astfel cum rezultă din declaraţiile sale iniţiale.
Ipoteza pretinselor ameninţări adresate de soţ – ca justificare a acestei pasivităţi – este neconfirmată probator şi contrazisă, în schimb, atât de declaraţiile martorei F., care a descris practica abordată anterior de inculpată în relaţiile profesionale, acceptarea rolului de intermediar asumat în mod repetat de către soţul său şi existenţa unei conivenţe între soţi sub acest aspect, cât şi de observarea nemijlocită, în apel, a dinamicii relaţiilor dintre cei doi soţi.
În drept, fapta inculpatei A. care, cu intenţie, în contextul începerii procedurii de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJA B., a înlesnit – material şi moral – activitatea de falsificare a chitanţei seria x nr. x din 2 noiembrie 2017, în cuprinsul căreia s-a consemnat contrar adevărului că, în calitate de avocat, ar fi primit de la C. suma de 45.000 RON, chitanţă ce a fost depusă la dosarul de executare ulterior datei de 23.09.2017 şi cel mai târziu la data de 02.11.2017, în vederea producerii consecinţei juridice a obligării debitorului la plata respectivei sume de bani cu titlu de cheltuieli de executare întruneşte conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) C. pen.
Apărările apelantei inculpate, expuse în motivele scrise iniţiale de apel, sunt neîntemeiate.
Pentru existenţa falsului incriminat de art. 322 din C. pen., este irelevant dacă s-a produs sau nu un prejudiciu debitorului din dosarul execuţional nr. x/2017, fiind suficient ca prin săvârşirea faptei să se fi urmărit producerea acestei consecinţe juridice. În mod asemănător, faptul că înscrisurile care au precedat plăsmuirea chitanţei (cu precădere contractul de asistenţă juridică) nu au fost anulate, nu are semnificaţie asupra existenţei infracţiunii, de vreme ce conţinutul factual al acuzaţiei a fost limitat la falsificarea unui singur înscris şi numai sub aspectul menţiunilor privind plata onorariului avocaţial.
Chestiunile referitoare la erorile materiale strecurate în actele de executare cu privire la denumirea creditoarei, neîncunoştiinţarea acesteia din urmă despre cererea de renunţare la onorariu ori împrejurarea că asociaţia creditoare nu ar fi atacat încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu au nicio relevanţă sub aspectul infracţiunii deduse judecăţii. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat odată cu depunerea chitanţei la dosarul de executare silită, iar pentru existenţa infracţiunii este suficient să se constate lipsa de corespondent în realitate a menţiunilor privind pretinsa plată a sumei de 45.000 RON. Pretinsa contribuţie a altor persoane la activitatea ilicită, indiferent de forma în care s-ar fi concretizat, nu înlătură existenţa şi relevanţa penală a propriei implicări a inculpatei în această activitate.
În fine, solicitările de completare a urmăririi penale ori de rejudecare a cauzei în vederea completării probatoriului sunt nepertinente, de vreme ce, aşa cum s-a argumentat în precedent, obiectul judecăţii este limitat, în speţă, la propria contribuţie a inculpatei, iar această acuzaţie a fost pe deplin lămurită.
Reevaluând pedeapsa aplicată din perspectiva infracţiunii concret reţinute în sarcina inculpatei, Înalta Curte apreciază că o sancţiune cu durata de 7 luni închisoare, echivalentă celei reţinute prin sentinţa apelată, reflectă adecvat gravitatea concretă a faptei săvârşite şi periculozitatea inculpatei.
Împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea ilicită, mijloacele calificate folosite (mijloace specifice exerciţiului profesiei de avocat), starea de pericol creată pentru relaţiile sociale ce ocrotesc încrederea în veridicitatea înscrisurilor sub semnătură privată emanând de la un profesionist în domeniul dreptului, dar şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatei, cu precădere nivelul său de educaţie, situaţia personală şi familială dificilă şi lipsa antecedentelor penale, pun în lumină o gravitate moderată a infracţiunii şi o periculozitate similară a persoanei inculpatei.
În contextul tuturor acestor elemente circumstanţiale, atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea sancţiunii într-un cuantum situat în limitele speciale prevăzute de lege, nereduse ca efect al reţinerii unor eventuale circumstanţe atenuante.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la împrejurările cauzei şi particularităţile persoanei inculpatei, apreciază, similar primei instanţe, că atingerea scopului pedepsei principale şi conştientizarea deplină a gravităţii şi urmărilor faptei reclamă aplicarea unei pedepse complementare, concretizate în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei principale, Înalta Curte nu identifică elemente care să justifice impunerea unei forme alternative mai blânde. Persoana inculpatei, conduita avută atât anterior, cât şi pe parcursul procesului, precum şi posibilităţile sale de îndreptare legitimează concluzia că aplicarea pedepsei este suficientă pentru atingerea scopului său legal şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpata nu va săvârşi alte infracţiuni, fiind necesară, totuşi, supravegherea conduitei sale pe o durată determinată, în vederea asigurării unei asumări reale a consecinţelor socialmente periculoase ale faptei comise.”
