fbpx

Motivarea excluderii din magistratură a celebrului fost procuror ”Portocală”

Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat motivarea deciziei prin care a fost exclus din magistratură fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploiești, poreclit ”Portocală”. Din hotărâre reiese un comportament total incompatibil cu profesia al fostului procuror. ÎCCJ admis în parte recursul Inspecției Judiciare și l-a respins pe al pârâtului. Mai jos un extras relevant din Decizie:

”Recursul este fondat. Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, constituie abatere disciplinară “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”.

Abaterea disciplinară în discuţie constă, aşadar, în omisiunea procurorului de a se abţine, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de imparţialitate se defineşte prin “absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute”, urmând a fi apreciată într-un dublu sens: din perspectiva unui criteriu subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte (imparţialitate subiectivă), precum şi prin prisma unui criteriu obiectiv, care presupune a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului, independent de comportamentul său personal (imparţialitate obiectivă).

S-a reţinut de către instanţa disciplinară că, din probele administrate, rezultă că, deşi s-a aflat într-o relaţie apropiată cu numiţii Tănase, cu care a participat la diverse petreceri private în perioada 2011 – 2013, totuşi, pârâtul procuror a efectuat, în perioada 16 decembrie 2015 – 20 martie 2015, urmărirea penală în cadrul Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care obiectul cercetărilor îl constituiau, printre altele, tocmai societăţile administrate de numitul B., acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că pârâtul procuror a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, rezultând din faptul că, deşi a participat la mai multe petreceri private alături de soţii Tănase, cu care s-a aflat într-o relaţie de prietenie o perioadă îndelungată de timp, totuşi nu a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la soluţionarea Dosarului penal nr. x/2014, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

În cauză, se pare că instanţa disciplinară a aplicat criteriul obiectiv de apreciere a conceptului de imparţialitate, făcând referire expresă la relaţia de prietenie a pârâtului procuror cu soţii Tănase, relaţie dedusă din împrejurarea că a participat la mai multe petreceri private alături de aceştia, în perioada 2011-2013, şi că a solicitat unei alte persoane sprijinul în legătură cu o problemă de sănătate pe care o avea mama numitei U..

Înalta Curte reţine că împrejurările susmenţionate nu sunt de natură a afecta imparţialitatea pârâtului procuror în activitatea acestuia profesională în raport cu numiţii Tănase, având în vedere, pe de o parte, că relaţia dintre aceştia nu era una “apropiată”, aşa cum fără temei constată instanţa disciplinară, ci una difuză, parte a unei relaţii de grup, circumscrisă mediului profesional (“magistraţi, avocaţi, poliţişti”) şi, pe de altă parte, că aceasta încetase, la data instrumentării de către pârâtul procuror a cauzei respective, de mai mult de doi ani, nefiind aptă să creeze suspiciuni cu privire la “absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute” ale recurentului-pârât.

Aşa fiind, în lipsa elementului premisă al abaterii disciplinare în discuţie, şi anume “una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, nu poate fi reţinută în sarcina magistratului vreo formă de vinovăţie pentru omisiunea de a se abţine şi, deci, nici săvârşirea faptei sancţionate disciplinar.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că în mod greşit a fost avută în vedere, ca probă, convorbirea telefonică din data de 15 decembrie 2016, purtată de recurentul-pârât cu numita D., de vreme ce, prin încheierea din 17 ianuarie 2018, s-a reţinut că înregistrarea şi difuzarea respectivei convorbiri s-au făcut prin încălcarea legii, în scop nelegitim, aducându-se atingere vieţii private a magistratului, fiind exclusă din probatoriu. [Art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ.]

De asemenea, susţine recurentul, pentru a subzista în această variantă normativă, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, deşi nu sunt săvârşite în loc public, trebuie să fi ajuns la cunoştinţa publicului, prin mijloace cum ar fi presă, televiziune etc.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară “manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Obiectul abaterii disciplinare în discuţie este reprezentat din totalitatea normelor legale şi/sau regulamentare, inclusiv cele de conduită, care reglementează onoarea, probitatea profesională ori prestigiul justiţiei, cuprinse în diverse dispoziţii normative – art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003 – precum şi standardele de conduită unanim acceptate şi reputaţia sistemului judiciar în ansamblul său.

Pentru argumentele prezentate mai sus, Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2017, a fost casată, în parte, fiind respinsă excepţia inadmisibilităţii probei cu înregistrarea şi transcrierea convorbirii telefonice din data de 15 decembrie 2016, purtată de către procurorul A. cu numita D., şi admisă proba respectivă.

Aşa cum rezultă din conţinutul acestei convorbiri, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorei D. şi ale recurentului-pârât, acesta din urmă a făcut, în cadrul convorbirii în discuţie, mai multe afirmaţii de natură a încălca standardele de conduită impuse magistraţilor, formulând aprecieri personale cu privire la cauzele pe care le-a avut în lucru şi exprimând acuzaţii şi insulte la adresa unor colegi de-ai săi şi a unuia dintre martori, manifestări ce încalcă, în mod evident, obligaţiile legale şi regulamentare anterior menţionate, fiind de natură a aduce atingere onoarei şi reputaţiei profesionale, precum şi prestigiului justiţiei.

Mai mult decât atât, însuşi recurentul-pârât a recunoscut fapta imputată şi a precizat că “regretă aceste lucruri şi intenţionează ca, cu proxima ocazie cu care se întâlneşte cu colegii săi din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, să le ceară scuze”.

Astfel, prin folosirea unui limbaj jignitor, batjocoritor şi denigrator la adresa colegilor săi (F., I. şi R.) şi a martorului H. (audiat în Dosarul penal nr. x/2016 de către domnul procuror I.), precum şi prin exprimarea unor aprecieri negative cu privire la activitatea de urmărire penală efectuată de către aceştia, recurentul-pârât a încălcat obligaţiile legale şi regulamentare de care era ţinut, în calitatea sa de procuror, aducând atingere onoarei şi reputaţiei profesionale, precum şi prestigiului justiţiei.

Prin afirmaţiile făcute în cadrul discuţiei telefonice din 15 decembrie 2016, recurentul-pârât, fără a urmări atingerea reputaţiei profesionale a magistraţilor menţionaţi, a acceptat afectarea imaginii acestora, precum şi a întregului sistem de justiţie, conştientizând efectele pe care afirmaţiile făcute urmau să le producă asupra onoarei şi demnităţii funcţiei de magistrat.

Nu este întemeiată nici susţinerea conform căreia, pentru a constitui abatere disciplinară, manifestările care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei ar fi trebuit să ajungă la cunoştinţa publicului, prin mijloace mass-media, o astfel de condiţie nefiind prevăzută de lege; de altfel, acest lucru chiar s-a întâmplat, afirmaţiile pârâtului procuror ajungând la cunoştinţa publicului, aspect de natură a agrava efectele faptei, prestigiul şi imaginea justiţiei fiind afectate în mod grav.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că în mod greşit – cu aplicarea eronată a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 89 din Statutul profesiei de avocat – a reţinut instanţa disciplinară că unele aprecieri formulate de recurentul-pârât în cadrul discuţiei purtate cu D., în cursul convorbirii telefonice din 15 decembrie 2016, reprezintă consultaţii de natură juridică, şi că acesta s-a substituit funcţiei specifice profesiei de avocat. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară “încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, “judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat”.

Sintagma “consultaţii juridice”, enumerată de art. 3 din Legea nr. 51/1995 printre formele de activitate a avocatului, este definită de art. 89 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64 din 3.12.2011, ca fiind:

“a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;

b) elaborarea de opinii legale;

c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;

d) elaborarea proiectelor de acte normative;

e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii;

f) orice alte consultaţii în domeniul juridic.”

Într-adevăr, concluzia instanţei disciplinare, potrivit căreia aprecierile formulate de recurentul-pârât în cadrul discuţiei purtate cu D., în cursul convorbirii telefonice din 15 decembrie 2016, reprezintă consultaţii de natură juridică, în forma prevăzută la lit. a) a art. 89 din Statutul profesiei de avocat, reprezintă o greşită aplicare a dispoziţiilor legale susmenţionate.

Aceasta, întrucât, în mod evident, respectivele aprecieri – reprezentând simple afirmaţii referitoare la posibilitatea legală pe care o are o persoană cercetată penal, de a contesta soluţia dispusă într-un dosar, la natura unor fapte sau la posibilitatea legală a sancţionării martorului mincinos – fără o “analiză” juridică complexă cu privire la o anumită “problematică”, nu reprezintă o activitate specific avocaţială, în forma “consultaţiilor juridice”, în niciuna din variantele prevăzute art. 89 din Statutul profesiei de avocat.

Aşa cum s-a arătat în doctrină, în situaţia în care unui magistrat i se solicită opinia cu privire la o problemă de drept, fără ca acesta să facă demersuri specifice profesiei de avocat, constând în acordarea de sfaturi juridice, elaborarea de strategii de apărare, formularea de cereri sau negocieri cu părţile etc., nu se încalcă interdicţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că ar fi intervenit pe lângă procurorul I. în scopul influenţării modului în care acesta instrumenta Dosarul nr. x/2016, cerându-i să nu introducă în cauza respectivă pe martorul J., întrucât nu a fost făcută dovada unei acţiuni a recurentului de natură a constitui o imixtiune în activitatea procurorului I.. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, “Constituie abateri disciplinare: (…) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror”.

Elementul material al acestei abateri îl constituie, aşadar, acţiunea de “imixtiune” – amestecul, intervenţia în activitatea altui magistrat, esenţial fiind ca respectiva intervenţie să fie de natură a aduce atingere principiului independenţei justiţiei şi a magistratului, indiferent dacă prin actul de imixtiune se urmăreşte sau nu realizarea unui interes; simpla intervenţie a magistratului în activitatea altui magistrat este suficientă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare în discuţie.

În jurisprudenţă, s-a reţinut, de exemplu, că solicitarea unui procuror, de a rezolva favorabil dosarul penal al unei persoane, adresată altui procuror, constituie un act de imixtiune în activitatea celui din urmă.

Or, în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, elementul material al abaterii disciplinare reţinute în sarcina recurentului-pârât constă în imixtiunea acestuia în activitatea procurorului I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea Dosarului penal nr. x/2016, în sensul solicitării adresate acestuia de a nu îl introduce în cauză pe numitul J., în calitate de persoană vătămată, şi de a-l cerceta pe ofiţerul de poliţie K.; prin această conduită, recurentul-pârât a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 4 din Legea nr. 303/2004.

Forma de vinovăţie cu care pârâtul a săvârşit fapta este intenţia indirectă de a interveni în activitatea altui procuror, în scopul arătat anterior, acceptând consecinţa imediată a conduitei sale, aceea de a aduce atingere principiului independenţei procurorului în efectuarea activităţilor de urmărire penală, în cauza ce-i fusese repartizată spre soluţionare.

Nu este întemeiată critica recurentului-pârât, potrivit căreia nu a fost făcută dovada unei acţiuni de natură a constitui o imixtiune în activitatea procurorului I., intervenţia fiind probată cu declaraţiile coroborate ale procurorului respectiv, ale numitului J. şi ale ofiţerilor de poliţie judiciară S. şi T.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că, în cursul lunii mai 2015, în cadrul unei discuţii purtate la sediul P.C.A. Ploieşti, la care au participat J., L., M., P., O. şi recurentul-pârât, acesta din urmă a avut o atitudine necorespunzătoare statutului său de magistrat, de vreme ce, în cursul cercetării disciplinare, niciunul din martorii audiaţi nu au confirmat că s-au simţit ameninţaţi sau intimidaţi sau că recurentul ar fi avut o atitudine violentă, agresivă, mai mult decât o nervozitate a tonului. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a din C. proc. civ.]

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate, constituie abatere disciplinară “manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Obligaţia magistratului de a avea un comportament demn, rezervat, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei şi de a respecta standardele de conduită prevăzute în mod expres în dispoziţiile legale şi regulamentare, naţionale şi internaţionale, a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu cât şi în afara exercitării acestora, este cuprinsă în diverse acte normative, cum ar fi dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, precum şi Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010).

Din probele administrate în cauză, atât în faza cercetării disciplinare efectuate de către Inspecţia Judiciară, cât şi nemijlocit în faţa secţiei, rezultă că recurentul-pârât, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, în cursul lunii mai 2015, în cadrul discuţiei purtate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu numitul J., adoptând un comportament agresiv şi un ton ridicat, a solicitat acestuia explicaţii cu privire la acuzele ce i-au fost aduse, respectiv lansarea unor zvonuri în sensul protejării primarului N., cercetat pentru infracţiuni de corupţie în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, şi a unor persoane de cetăţenie rusă, presupus a fi implicate în desfăşurarea unor activităţi infracţionale; acest comportament necorespunzător, adoptat de recurentul-pârât în prezenţa avocatului L. şi a jurnalistului M., este de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

Fapta reţinută în sarcina magistratului este dovedită cu declaraţiile martorilor O., L. şi J., nefiind întemeiată critica recurentului, potrivit căreia aprecierea instanţei disciplinare referitoare la afectarea prestigiului justiţiei ar fi subiectivă şi exagerată, nesusţinută de probe clare.

Fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, recurentul-pârât încălcând cu ştiinţă normele care impun magistraţilor obligaţia de a avea un comportament demn şi rezervat şi prevăzând rezultatul faptei sale, de afectare a onoarei, probităţii profesionale şi a prestigiului justiţiei, şi acceptând eventualitatea producerii lui.

De asemenea, cu privire la această abatere disciplinară, recurentul susţine că a solicitat instanţei disciplinare, în apărare, să se constate prescrierea dreptului la exercitarea acţiunii, faţă de împrejurarea că data exactă a comiterii faptei imputate nu a fost stabilită în acţiunea disciplinară, iar dubiul îi profită, cerere cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat. [Art. 488 alin. (1) pct. 8 teza I din C. proc. civ.]”

Comments

comentarii

Universitatea Cluj va juca, sâmbătă, 13 aprilie, contra echipei Petrolul Ploiești în etapa cu numărul 4 din play-out-ul Superligii.... Citește mai mult
Ceaiul negru, unul dintre cele mai apreciate și consumate băuturi din întreaga lume, nu oferă doar o pauză plăcută, ci și o serie de beneficii pentru sănătatea noastră.... Citește mai mult

Lasă un răspuns