CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen.
Prin decizia nr. 45/2020 s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secția I civilă, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, și a stabilit că ,,în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 20 octombrie 2020, intrând în vigoare de azi.
Redăm aspecte cu relevanță din considerentele deciziei:
Tribunalul Gorj – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 martie 2020, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă decizia menționată prin care s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen, își mai produce efectele ca urmare a modificării legislative a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018).
Asupra fondului sesizării
Preliminar, întrucât actul de sesizare nu enunță în mod riguros chestiunea de drept, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a analiza și evalua întregul conținut al cererii cu care a fost sesizată și de a stabili, în raport cu acesta, limitele învestirii sale.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține, așadar, că este necesară fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanța supremă a fost învestită, reținând că instanței de trimitere îi este utilă lămurirea aspectului dacă, ulterior modificării art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în ipoteza transmiterii unei căi de atac – în ultima zi a termenului calculat potrivit art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă – dar care nu primește dată certă în condițiile stabilite de art. 199 din Codul de procedură civilă, în aceeași zi, fiind trimisă ulterior orei la care încetează activitatea instanței, constituie sau nu o excepție de la regula consacrată de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Așadar, problema de drept punctuală din litigiul pendinte vizează efectele transmiterii unei căi de atac – act de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță – prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului procedural de decădere, în cazul în care ora primirii, evidențiată de calculatorul sau faxul instanței, este situată după ora la care activitatea încetează în mod legal la instanță, anume dacă actul este socotit a fi făcut în termen.
De asemenea, lămurirea împrejurării dacă modificările aduse art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă lipsesc sau nu de valabilitate statuările anterioare ale instanței supreme, inserate în cuprinsul considerentelor acestei decizii obligatorii, presupune verificarea aspectului dacă aceste considerente cu caracter decizoriu au ca premisă o situație juridică similară, întrucât numai în ipoteza unei dezlegări de principiu a unei probleme de drept, identice, un astfel de raționament poate fi aplicat mutatis mutandis și, prin urmare, se impune a fi rezolvată o problemă de compatibilizare a aplicării considerentelor deciziei menționate cu noua formă a textelor de lege interpretate, iar nu și în ipoteza în care normele legale interpretate au suferit modificări de esență.
Efectele dispozițiilor de modificare a unei dispoziții legale sunt individualizate de art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că dispozițiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.
Modificarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parțial în același domeniu, impune ca norma modificată să nu poată fi interpretată și aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, ci în acord cu scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actului normativ modificator.
Trebuie observat că, în esență, interpretarea prevederilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, realizată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut ca premisă caracterul derogatoriu de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a art. 183 din Codul de procedură civilă, cu consecința aplicării metodei interpretării restrictive a ultimei norme de drept, care nu reglementa și ipoteza comunicărilor de acte de procedură realizate prin fax sau e-mail.
Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele “depunerii” actelor de procedură la instanță, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacelor moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În consecință, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului, poate fi considerat ca fiind depus în termen numai dacă ora depunerii – care, în lipsa altor dispoziții legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din Codul de procedură civilă și art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 – se situa înăuntrul programului de lucru al instanțelor.
Astfel, potrivit art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deși nu îndeplineau condiția de a fi fost depuse la instanță de parte personal sau prin reprezentant și nici de a fi fost transmise instanței prin poștă, curier, fax sau poștă electronică până la ora la care activitatea instanței încetează în mod legal.
Spre deosebire de forma avută de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la momentul adoptării Codului de procedură civilă, actuala formă a acestei norme, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, stabilește neechivoc faptul că actul de procedură, trimis prin fax sau e-mail, înăuntrul termenului prevăzut de lege, este socotit a fi făcut în termen.
Astfel, potrivit actualei forme a art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităților alternative celei a depunerii actelor de procedură la registratura instanței, alături de depunerea prin poștă sau serviciul de curierat rapid, respectiv depunerea la unitatea militară sau la administrația locului de deținere, ceea ce evidențiază voința legiuitorului de a asimila trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare.
Așadar, spre deosebire de reglementarea inițială a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la momentul adoptării Legii nr. 310/2018, legiuitorul a renunțat la soluția legislativă anterioară care, deși stipula expres posibilitatea părților de a utiliza aceste mijloace de comunicare pentru a transmite acte de procedură către instanțe [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3) și art. 471 alin. (3) din Codul de procedură civilă], nu reglementa, în mod distinct, efectele depunerii actelor de procedură la instanță în această modalitate.
În acest caz, art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede că dovada datei și orei depunerii actului de procedură este reprezentată de data și ora primirii faxului, respectiv a e-mailului, astfel cum acestea sunt evidențiate și atestate de către calculatorul sau faxul instanței.
Adoptarea Legii nr. 310/2018, care a modificat textul art. 183 alin. (1) și (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, extinzând sfera facilităților puse la dispoziția persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăți în a se deplasa la sediul instanței pentru a depune acte de procedură, evidențiază preocuparea legiuitorului de a adapta legislația realității sociale prezente, în condițiile în care utilizarea acestor mijloace de comunicare directă a actelor de procedură era deja reglementată ca reprezentând o posibilitate aflată la îndemâna celor interesați, prin mai multe norme de drept a căror semnificație putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestora cu celelalte norme cuprinse în Codul de procedură civilă și de a acoperi o lacună legislativă.
Așadar, considerentele care au justificat soluția pronunțată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care se face trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare și care au avut ca temei omisiunea legiuitorului de a reglementa regimul probator al datei și orei transmiterii actelor de procedură prin intermediul acestor mijloace de comunicare în mod similar modalităților alternative de depunere a acestora, prevăzute de forma inițială a art. 183 din Codul de procedură civilă, nu pot fi apreciate ca fiind și în prezent valabile.
Ca atare, se impune a se concluziona că prin modificările aduse art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a optat pentru a conferi celor două mijloace de comunicare – faxul și e-mailul – aceleași beneficii sub aspectul termenului ca și în cazurile transmiterii actelor de procedură prin poștă și curierat.
Așadar, utilizarea sintagmei “servesc ca dovadă a datei depunerii actului”, în cuprinsul art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, are drept consecință faptul că, potrivit actualei reglementări, pentru verificarea depunerii în termenul de decădere, calculat pe zile, săptămâni, luni sau ani, a actului de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, nu prezintă relevanță data certă pe care grefierul o dă actului la momentul înregistrării acestuia conform procedurii reglementate de art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 și art. 199 din Codul de procedură civilă, ci data și ora atestate de faxul sau calculatorul instanței.
În consecință, pentru situația în care actul de procedură este transmis prin fax ori poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe săptămâni, luni sau ani, zile, ora la care încetează activitatea instanței, la care face trimitere art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nu poate reprezenta reperul temporal în raport cu care se determină dacă actul este sau nu depus în termen.
În contextul în care aceste modalități de trimitere a actelor de procedură sunt acceptate de lege și nu presupun un program de lucru, deoarece accesarea lor nu depinde de un orar, fiind funcționale și accesibile independent de programul de activitate al instanței, astfel că nu există o oră la care activitatea acestor servicii să înceteze, nu există niciun impediment pentru aplicarea regulii instituite prin art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a se considera că actul de procedură transmis prin intermediul acestor mijloace de comunicare în ultima zi a termenului și recepționat de faxul sau calculatorul instanței, anterior orei 24,00 a acestei zile, este depus în termen.
În acest caz, potrivit actualei reglementări, data care produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a actului de procedură este data și ora atestate de faxul sau de calculatorul instanței, iar nu data certă – a înregistrării actului la instanță, determinată conform art. 199 din Codul de procedură civilă și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015.
Atât în cazul faxului, cât și în cazul poștei electronice operațiunile de transmitere se stochează în memoria acestor aparate aflate în dotarea instanței, fiind asigurată astfel reflectarea cu acuratețe atât a operațiunilor de transmitere și a datei și orei la care acestea au avut loc și, prin urmare, determinarea cu certitudine a acestora.
În consecință, se impune a se concluziona că actul de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță, înăuntrul unui termen care se socotește pe zile, transmis prin e-mail sau fax, chiar ulterior orei la care încetează programul de lucru al instanței, însă recepționat de faxul sau calculatorul instanței până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului procedural, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen.
