Motivarea Deciziei CCR cu privire la pensiile magistraților

CCR a publicat Decizia prin care a declarat neconstituțional proiectul de lege care ar fi modificat pensiile de serviciu ale magistraților.

Curtea Constituțională a constatat că Guvernul a adoptat proiectul de lege privind modificarea pensiilor de serviciu fără a solicita în mod legal avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fără a respecta termenul legal în care acest aviz putea fi emis. CCR arată că Executivul a transmis cererea de avizare „prematur”, înainte ca proiectul să fie consolidat, iar adoptarea legii la doar o zi după finalizarea procedurii interministeriale a făcut imposibilă exercitarea rolului CSM de garant al independenței justiției.

În motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea Guvernului privind pensiile de serviciu, Curtea Constituțională a subliniat că solicitarea de avizare transmisă CSM la 22 august 2025 a fost făcută într-o etapă procedurală nelegală, înainte ca proiectul să capete o formă finală după consultările interministeriale. CCR precizează că termenul de 30 de zile pentru emiterea avizului CSM a început să curgă abia din 28 august 2025, iar Guvernul a adoptat legea pe 29 august, ceea ce a împiedicat efectiv CSM să își exercite atribuțiile.

Judecătorii constituționali au reținut că o astfel de conduită încalcă principiul separației puterilor și al legalității, deoarece nicio autoritate publică – inclusiv Guvernul – nu are competența de a scurta sau eluda termenele prevăzute de lege. Termenele procedurale, arată Curtea, reprezintă garanții esențiale („sine qua non”) ale exercitării competențelor autorităților și asigură coerența procesului legislativ.

CCR a concluzionat că Guvernul nu a solicitat în mod valabil avizul CSM, iar adoptarea legii fără respectarea acestei proceduri constituie o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție privind supremația legii, coroborat cu art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) privind rolul CSM de garant al independenței justiției.

„Guvernul nu are abilitarea constituțională de a comprima, de la caz la caz, un termen reglementat prin lege. Relativizarea sa induce insecuritate juridică și subminează principiul legalității”, se arată în decizia Curții.

Extrase relevante din motivare:

”Solicitarea de avizare adresată CSM la data de 22 august 2025 nu poate fi considerată ca fiind realizată în condiții de regularitate și legalitate, termenul de avizare neputând să curgă decât începând cu data de 28 august 2025, după ce s-a încheiat procedura consultării interministeriale, iar proiectul de lege a căpătat o formă consolidată. Guvernul, prin ministerul inițiator, sau CSM nu putea intra într-un astfel de dialog anterior momentului de referință, întrucât acest aspect ar fi echivalat cu posibilitatea preluării de către CSM a unor competențe care aparțin puterii executive în elaborarea proiectului de lege, cele două autorități putând intra în raporturi de drept constituțional numai după ce proiectul de lege a dobândit o consistență normativă atât formală, cât și substanțială prin asumarea variantei redacționale consolidate de către ministerul inițiator.

Prin urmare, Curtea constată că solicitarea avizului CSM nu a fost realizată în condiții de legalitate, cererea înaintată de ministerul inițiator fiind prematură și, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel că nu poate fi considerată ca fiind o solicitare validă a avizului CSM [a se vedea mutatis mutandis, în privința necesității caracterului valid al solicitării avizului, Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, paragraful 66]. Prin urmare, lipsa avizului CSM s-a datorat transmiterii unei cereri de avizare neconforme într-o etapă procedurală care nu permitea solicitarea avizului și asupra unei variante redacționale a proiectului de lege care nu corespundea etapei procedurale antereferite, ceea ce a împiedicat CSM să își exercite atribuția prevăzută de art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022.

Ca atare, având în vedere neregularitatea formulării cererii avizului CSM, Curtea constată că Guvernul nu a solicitat avizul CSM, ceea ce este contrar art.1 alin.(5) coroborat cu art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituție, fiind astfel afectat rolul CSM de garant al independenței justiției.” (….)

”Cu privire la cel de-al doilea aspect menționat, respectiv termenul în care trebuie emis avizul de CSM, Curtea reține că acest termen are o dublă semnificație: CSM are obligația de principiu de a emite avizul în interiorul acestui termen, iar solicitantul avizului (Guvern/ Parlament) nu poate adopta actul normativ în interiorul acestuia, pentru că, în caz contrar, ar obstacula și afecta rolul constituțional al CSM. Ca atare, în dreptul public astfel de termene au un caracter de protecție pentru că, pe de o parte, stabilesc un interval temporal în care o autoritate își exercită competența, iar, pe de altă parte, împiedică alte autorități să interfereze cu exercitarea competenței celei dintâi și să suprime esența acesteia. Succesivitatea etapelor temporale în derularea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice este axiomatică, întrucât elimină, în totalitate, posibilitatea suprapunerii competențelor autorităților publice într-un interval de referință și asigură coerența acțiunii acestora în cadrul constituțional.

În privința termenului în care trebuie emis avizul respectiv, Curtea observă că, în Decizia nr.713 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.163 din 17 februarie 2022, paragraful 36, și Decizia nr.459 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 23 februarie 2022, paragraful 22, răspunzând la o critică în sensul că între data solicitării avizului și data adoptării actului normativ (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2018) a trecut un interval temporal insuficient, a considerat suficient ca această solicitare să fi fost făcută, nemaianalizând dacă Guvernul a respectat termenul în care trebuia emis acest aviz. Curtea s-a limitat să constate că „Împrejurarea că autoritatea care trebuie să emită un astfel de aviz, deşi i s-a solicitat, nu şi-a îndeplinit această atribuţie constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul”.

Însă, prin Decizia nr.126 din 11 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.666 din 16 iulie 2025, paragrafele 51 și 52, Curtea, referindu-se la fișa financiară ce trebuie solicitată în procesul legislativ în măsura în care actul normativ are un impact bugetar, a statuat că aceasta „a fost solicitată, iar adoptarea propunerii legislative a fost realizată de către prima Cameră în interiorul termenului de comunicare a fişei, în timp ce cea de-a doua Cameră sesizată a adoptat-o după expirarea termenului în care Guvernul ar fi trebuit să comunice fişa financiară”. Termenul de 45 de zile 40 în care poate fi comunicată fișa financiară „nu are, în sine, o natură constituţională, însă, solicitarea fişei financiare [care este, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, o expresie a art.138 alin.(5) din Constituţie] presupune şi impune o finalitate eficientă de realizare a cererii astfel formulate, respectiv însăşi întocmirea şi depunerea fişei financiare; or, una dintre garanţiile sine qua non care asigură eficienţa cererii depuse este chiar existenţa unui termen în care să poată fi depusă fişa de către destinatarul ei, termen în care Parlamentul trebuie să se abţină de la luarea unei decizii. Prin urmare, atât timp cât solicitarea fişei are o relevanţă constituţională din perspectiva art.138 alin.(5) din Constituţie, înseamnă că şi garanţiile de procedură asociate acesteia trebuie respectate pentru a permite realizarea finalităţii sale”.

În consecință, față de considerentele deciziilor menționate la paragraful 244, Curtea reține că în jurisprudența sa recentă a identificat o garanție suplimentară pentru exercitarea competențelor autorităților publice, ce nu poate fi disociată de realizarea acestora, și anume obligația respectării în procesul de legiferare a termenelor prevăzute de lege de către autoritățile publice care solicită acte ce fundamentează/sprijină/evaluează impactul actului legislativ preconizat.

Raportat la cauza de față, Curtea observă că art.33 coroborat cu art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022 stabilește că Plenul CSM emite un aviz consultativ cu privire la proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești în termen de 30 de zile de la sesizare.

Având în vedere dispozițiile legale antereferite, Curtea reține, pe lângă lipsa validității solicitării avizului CSM, un alt viciu de neconstituționalitate a legii, care constă în nerespectarea de către Guvern a termenului în care CSM, în mod legal, putea emite avizul. Având în vedere Fișa circuitului de avizare, acest termen a început să curgă de la data de 28 august 2025, astfel că solicitarea avizului putea fi adresată CSM, în mod valabil, de abia de la această dată. În schimb, Guvernul a adoptat proiectul de lege la 29 august 2025, punând CSM în imposibilitatea de a-și exercita rolul de garant al independenței justiției. Or, așa cum a statuat Curtea, termenele sunt garanții sine qua non ale exercitării atribuțiilor autorităților publice, asigurând coerența acțiunii acestora. Eludarea, ignorarea sau încălcarea acestora este contrară principiului legalității, iar în contextul procedurii de avizare a proiectelor de lege de către CSM o atare conduită a Guvernului încalcă art.1 alin.(5) raportat la art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituție.

Referitor la invocarea circumstanțială a faptului că Guvernul putea aprecia asupra caracterului suficient al intervalului temporal necesar emiterii avizului, independent de prevederea legală expresă, motivat de faptul că și-a angajat răspunderea asupra legii criticate, Curtea reține, pe de o parte, că nu a existat o încunoștințare a CSM cu privire la intenția/ data la care Guvernul urma să își angajeze răspunderea pe proiectul de lege în discuție, iar apelarea la această formă indirectă de legiferare, care, prin natura sa, este simplificată și rapidă, a pus CSM în situația obiectivă de a nu-și putea exercita competența referitoare la emiterea avizului.

Faptul că Guvernul a decis să își angajeze răspunderea, conform art.114 alin.(1) din Constituție, pe proiectul de lege menționat nu justifică eludarea, scurtarea, modificarea implicită a termenului. Guvernul – ca de altfel, nicio autoritate publică – nu are abilitarea constituțională de a comprima, de la caz la caz, într-o procedură de legiferare un termen reglementat prin lege (30 de zile de la sesizare) și nu are nicio marjă de apreciere în a stabili dacă este sau nu suficient pentru emiterea avizului un alt interval de timp integrat celui de 30 de zile. Norma este imperativă și exclude orice posibilitate de reevaluare sau reapreciere a termenului menționat. Relativizarea sa nu face decât să inducă o insecuritate juridică la nivelul întregului sistem de drept și subminează principiul legalității.

Curtea mai observă că art.33 alin.(2) teza întâi din Legea nr.305/2022 reglementează, cu titlu general, întinderea temporală a termenului în care orice acțiune de avizare are loc, indiferent că avizul emis este conform sau consultativ. Cu titlu exemplificativ, Curtea reține că art.172, 207, 208, 216, 220, 225 din Legea nr.303/2022, respectiv art.15, 42, 86, 87, 94, 144, 146, 148 și 154 din Legea nr.304/2022 reglementează activitatea de avizare a CSM în diferite situații, fără a prevedea expres termenul în care aceasta se realizează, aplicându-se, astfel, reglementarea generală din art.33 alin.(2) teza întâi din Legea nr.305/2022. Relativizarea acestui termen în raport cu una dintre situațiile în care CSM emite un aviz ar echivala cu relativizarea intervalului temporar antereferit în privința întregii activități desfășurate de CSM, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept bazat pe reguli, exigențe, principii și valori constituționale. Având în vedere că principiul legalităţii se constituie într-o componentă a statului de drept deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin actele normative în vigoare, Curtea reține că legea criticată contravine și art.1 alin.(3) din Constituție privind statul de drept.”

Decizia completă

Comments

comentarii