fbpx

Motivarea anulării art.2 din Hotărârea CNSU nr. 47/2020 care interzicea participarea la sărbători religioase a persoanelor din alte localități

Interdicția participării la sărbători religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea religioasă este o măsură nelegală.

CA Suceava:,,modalitatea de redactare a art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 creează premisele unei aplicări discreţionare şi de adoptare a unor măsuri de restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor, aspect de natură să contravină atât principiului securităţii juridice, cât şi principiului legalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, în speţă a dreptului la libertatea religioasă sub forma participării active la slujbele religioase din orice localitate din ţară, cu excepţia celei de domiciliu.”

Prin sentința nr. 42/2021 din 24 mai 2021 emisă de Curtea de Apel Suceava ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 14 septembrie 2021, a fost anulat art.2 din Hotărârea nr. 47 din 5.10.2020, emisă de preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care prevedea următoarele:”Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor /pelerinilor din alte localităţi.”

Redăm integral sentința Curții de Apel Suceava:

CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Sentința nr. 42
Şedinţa publică din 24 mai 2021

Dosar nr. 479/32/2020

Preşedinte – Marius Galan
Grefier – Paraschiva Străjeriu

Pe rol, pronunţarea asupra cererii de anulare acte administrative cu caracter normativ formulate de reclamantul Căluş Florin, domiciliat în comuna xxxxxx, str. xxxxxx nr. xxxxx, judeţul xxxxx, având domiciliul ales la xxxxxxxxx din municipiul xxxxxx, str. xxxxxxx nr. xx, judeţul xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (C.N.S.U.), cu sediul în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1.

Dezbaterile asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din 17 mai 2021, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, redactată separat, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când instanţa, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 24 mai 2021.
După deliberare,

CURTEA,

asupra cauzei de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu nr. 479/32/2020 din 21 octombrie 2020, reclamantul Căluş Florin a chemat în judecată Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, prin preşedinte Ludovic Orban, în contradictoriu cu care a solicitat următoarele:

anularea parţială a Hotărârii nr. 47 din 5 octombrie 2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice, respectiv anularea art. 2;

– acordarea de daune morale pentru prejudiciul creat de încălcarea libertăţii religioase;

– cheltuieli de judecată.

În finalul cererii de chemare în judecată, reclamantul a mai formulat următoarele solicitări:

– cu privire la Ludovic Orban, în calitate de emitent al Hotărârii nr. 47/2020, a solicitat să se constate, în temeiul art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 137/2000, că prin art. 2 al Hotărârii nr. 47/2020 i-a îngrădit în mod ilegal drepturile fundamentale ale omului prevăzute de art. 25 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie;

– în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, să i se acorde despăgubiri în valoare de 70.000 lei tuturor actorilor implicaţi în restrângerea ilegală a drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie, precum şi expunerea unor prevederi discriminatorii.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susţinut, în principal, următoarele:
Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă este organizat conform Hotărârii Guvernului nr. 94/2014 şi funcţionează ca organism interministerial, sub conducerea viceprim-ministrului.

Art. 2 din hotărârea contestată a fost adoptat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative, a drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie şi prin tratatele la care România este parte. În baza acestor dispoziţii nelegale a fost adoptată la nivel local, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă Iaşi, Hotărârea nr. 35 din 6 octombrie 2020 vizând organizarea sărbătorii religioase ocazionate de hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva.

Cele două hotărâri încalcă grav dispoziţiile privind organizarea Bisericii Ortodoxe, drepturile fundamentale garantate constituţional şi prin tratatele internaţionale privind egalitatea în drepturi, dreptul la libertate individuală şi dreptul la libertatea conştiinţei. Măsurile adoptate sunt nelegale, nu sunt necesare şi nici nu au fost justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu, referirea la necesitatea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2 nefiind o motivare pertinentă pentru restrângerea semnificativă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Interdicţia impusă prin art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 este nelegală, nu are justificare sau echitate, este discriminatorie în condiţiile în care este interzisă participarea doar la evenimente religioase, măsura fiind dispusă fără a se face referire la niciun criteriu epidemiologic, la indicele de infectare sau la încadrarea zonei în context epidemiologic, ci doar prevede o interdicţie.
Sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Constituţie.

Din perspectiva laturii interioare, libertatea religioasă are caracter absolut, iar din perspectiva laturii exterioare, libertatea religioasă are caracter relativ şi presupune libertatea persoanei de a-şi exterioriza credinţa prin participare la slujbe, procesiuni etc., statul putând să o restrângă doar cu titlu de excepţie, strict în condiţiile art. 53 din Constituţie.

Prima condiţie obiectivă este că restrângerea se face numai prin lege, termenul din lege desemnând atât legea adoptată de Parlament – art. 73 alin. (1), cât şi actul juridic cu forţă egală cu a legii, adică, în anumite situaţii, prin ordonanţă de Guvern. Totuşi, având în vedere art. 73 alin. (3) lit. s) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie rezultă că printr-o ordonanţă simplă Guvernul nu poate să restrângă exerciţiul libertăţii religioase, un astfel de act putând fi declarat neconstituţional fiindcă nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Cu atât mai mult, restrângerea nu poate fi decisă printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, relevantă fiind jurisprudenţa Curţii privind interdicţia pentru Parlament de a abilita Guvernul pentru adoptarea de ordonanţe în domeniul legilor organice.

Legea nr. 489/2006 se referă expres la recunoaşterea libertăţii religioase, art. 8 alin. (1) fiind de reţinut de asemenea. Restrângerea acestei libertăţi poate fi făcută numai în situaţii de excepţie, exclusiv prin norme legale şi doar dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică, legea preluând, practic, prevederile art. 53 alin. (1) – (3) din Constituţie.

Prin Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române se recunoaşte originea apostolică a acestei biserici, caracterul autocefal şi unitar, dar şi autonomia faţă de stat şi faţă de alte instituţii, având cu statul doar relaţii de cooperare şi dialog.

Incidente sunt şi dispoziţiile art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind relevantă jurisprudenţa Curţii în această materie: Cauza Kokkinakis contra Greciei, Tothpal şi Szabo împotriva României, Hasan şi Chaus împotriva Bulgariei, Sindicatul Păstorul cel Bun contra României; Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor contra Moldovei.

Măsurile care pot fi luate de Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu pot fi disproporţionate şi nejustificate în raport cu situaţia concretă şi scopul urmărit.

Prin hotărârea contestată se încalcă art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi Decizia nr. 152/2020 a Curţii Constituţionale.

La termenul din 5 noiembrie 2020, reclamantul a depus la dosar precizări la acţiune prin care a precizat că justifică interes întrucât i-a fost încălcat dreptul la libertate religioasă prin imposibilitatea participării la procesiunile de la Iaşi de Sfânta Cuvioasă Parascheva întrucât are domiciliul în alt judeţ.

A mai susţinut reclamantul că aparţine Curţii de Apel Bacău competenţa teritorială întrucât are domiciliul în aria de competenţă a acestei instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la 19 noiembrie 2020, Guvernul României a invocat următoarele excepţii: netimbrarea cererii de chemare în judecată; lipsa calităţii sale procesuale pasive; inadmisibilitatea pentru lipsa plângerii prealabile; lipsa de interes.

Cu referire la excepţia netimbrării cererii a precizat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa urmează a pune în vedere petenţilor, în condiţiile art. 200 alin. (3) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit pentru cererile respective şi de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Pentru aceste considerente, având în vedere că din actele comunicate împreună cu acţiunea nu reiese dacă reclamantul a achitat taxele corespunzătoare cererii sale, a solicitat instanţei să verifice respectarea obligaţiilor de plată a taxelor judiciare de timbru, iar în cazul în care constată neîndeplinirea acestora, să dispună anularea cererii de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 197 din Codul de procedură civilă.

S-a invocat de asemenea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României în susţinerea căreia s-au precizat următoarele:

Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea între calitatea pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Astfel, dreptul pretins de reclamant trebuie să îşi poată obţine recunoaşterea sau realizarea prin obligarea pârâtului la o anumită conduită: a da, a face sau a nu face.

Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin legea organică şi poate sta în justiţie numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aceasta fiind o capacitate juridică specială de drept public.

În considerarea actelor pe care le adoptă, legea acordă Guvernului capacitatea şi, respectiv, calitatea de a sta în judecată atunci când instanţa judecătorească exercită controlul legalităţii actelor mai sus menţionate (hotărâri sau ordonanţe ale Guvernului), în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauza dedusă judecăţii este contestată legalitatea unei hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, un organism interministerial, aflat sub conducerea prim-ministrului României.
Potrivit art. 81 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, dar şi al art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. A mai precizat faptul că atribuţiile principale ale Secretariatul tehnic permanent al Comitetului sunt stabilite prin dispoziţiile art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepţiei şi pe cale de consecinţă să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii prezentei acţiuni în contencios administrativ pentru lipsa plângerii prealabile, a precizat că în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că, în general, o acţiune este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală.

Sub aspectul regularităţii învestirii instanţei specializate de contencios administrativ cu cererea de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/05.10.2020, a solicitat a se observa că, faţă de natura juridică a actelor contestate, sesizarea a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere prevederile art. 193 din Codul de procedură civilă, a solicitat instanţei să verifice îndeplinirea procedurii prealabile, condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cel care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanţei competente, trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea acestuia.

Partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile şi, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică. De asemenea, această obligaţie este expres prevăzută şi în art. 193 din Codul de procedură civilă, în care se menţionează că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să fie anexată la cererea de chemare în judecată.

A opinat că în cauza dedusă judecăţii, atât timp cât reclamantul solicită anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/05.10.2020 este necesară, drept condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, îndeplinirea procedurii prealabile faţă de emitentul acestui act administrativ.

A concluzionat că, deoarece reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la faptul că s-ar fi adresat emitentului, anterior sesizării instanţei, cu o plângere prealabilă în ceea ce priveşte revocarea respectivei hotărâri, se impun admiterea prezentei excepţii şi respingerea capătului de cerere nr. 2 ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/05.10.2020 a făcut următoarele precizări:

În primul rând, reclamantul nu a făcut dovada interesului legitim, personal, născut şi actual, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie, deci şi pentru promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală şi interesul sunt două condiţii distincte ale acţiunii civile, iar analiza lor se impune independent şi consecutiv.
Este calificat unanim în doctrină şi în jurisprudenţă ca fiind o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile şi de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existenţei unui drept actual, ci şi justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

În cauza dedusă judecăţii, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi 52 din Constituţia României, republicată, şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A susţinut că reclamantul nu a probat existenţa încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgentă nr. 47/05.10.2020, sau a unui interes legitim, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004, iar motivele prezentate ar putea fi incluse în categoria interesului general.

A concluzionat solicitând admiterea excepţiei invocate şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, respingerea cererii de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/05.10.2020 ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47 din 5 octombrie 2020 a arătat că temeiul legal al adoptării actului administrativ contestat îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. (d), alin. (3) lit. (a) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

A solicitat a se observa faptul că nu pot fi reţinute elemente de nelegalitate ale Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/05.10.2020 sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalităţii, veridicităţii şi autenticităţii acestui act administrativ. Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerinţe: actele să fie adoptate sau emise de către autorităţile competente din punct de vedere material/teritorial şi în limitele acestor competenţe; conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis; actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare; actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

Toate aceste cerinţe esenţiale au fost respectate în cauză, hotărârea fiind emisă în deplină concordanţă cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerile părţii reclamante privind vătămarea unor drepturi recunoscute de lege prin adoptarea actului administrativ contestat sunt nefondate şi nu pot demonstra nelegalitatea acesteia.

Cu privire la daunele morale, cuantificate de reclamant, a apreciat că şi aceste pretenţii sunt nefondate întrucât nu s-a făcut dovada lezării unor valori nepatrimoniale ale reclamantului, cum ar fi existenţa fizică a persoanei, integritatea corporală şi sănătatea, sensibilitatea fizică şi psihică, demnitatea, prin săvârşirea unor fapte ilicite culpabile de către emitentul actului administrativ contestat, respectiv prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial de către acest pârât.

O simplă înşiruire de aprecieri subiective nu este de natură a demonstra prejudiciul, astfel cum este acesta reglementat de lege.

Pentru a fi admisibilă o astfel de cerere, reclamantul ar fi trebuit să dovedească existenţa unui prejudiciu (cu dovedirea îndeplinirii condiţiei esenţiale a caracterului său cert), legătura de cauzalitate între acesta şi presupusa faptă ilicită, precum şi vinovăţia pârâtului.
Identificarea unor criterii ştiinţifice, exacte, pentru evaluarea cuantumului indemnizaţiilor destinate reparării prejudiciilor morale nu este posibilă, întrucât există o incompatibilitate între caracterul moral (nepatrimonial) al daunelor şi caracterul bănesc (patrimonial) al despăgubirii. Indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte, în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii. În condiţiile în care nici legiuitorul, nici instanţele judecătoreşti nu au un algoritm de calcul al unor sume reprezentând reparaţia pentru daune morale, este evident că stabilirea cuantumului acesteia include o doză mare de arbitrar (ca în cazul de faţă).
Prejudiciile morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric, deci nu pot fi evaluate în bani.

În legislaţia noastră nu există niciun text care să prevadă după ce criteriu trebuie evaluat cuantumul despăgubirii pentru repararea daunelor morale, astfel încât pretenţiile părţii reclamante nu doar că sunt subiective, dar şi exagerate, aceasta neprobând prejudiciul şi nici gravitatea întinderii lui, care să justifice despăgubiri în acest cuantum.

Pentru aspectele învederate, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47 din 5 octombrie 2020.

La data de 15 februarie 2021, reclamantul a înaintat la dosar răspuns la întâmpinarea Guvernului României (fila 18), prin care a solicitat respingerea atât a excepţiilor invocate de pârât prin întâmpinare, cât şi a apărărilor de fond ale acestuia.

Prin precizările şi completările la acţiune din 15 martie 2021 (fila 29), reclamantul a invocat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 157 din 13 mai 2020 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 sunt neconstituţionale numai în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe perioada stării de alertă nu vizează restricţionarea exercitării unor drepturi sau libertăţi fundamentale; totodată, a invocat Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1.328 din 14 decembrie 2020 prin care o contestaţie similară a fost admisă.

A mai susţinut reclamantul că, fiind o persoană religioasă, prin textul de lege contestat i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, vătămare care l-a afectat psihic şi spiritual, motiv pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a solicitat despăgubiri pentru daunele morale cauzate de emiterea şi punerea în aplicare a Hotărârii nr. 47/2020 şi a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia.

Analizând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinările formulate în cauză, Curtea le va respinge pentru următoarele considerente:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu este dată în cauză, într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat, fiind suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ contestat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în materia contenciosului administrativ, pentru verificarea calităţii procesuale nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice emitente, astfel cum este definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii. Astfel, transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă autorităţii publice capacitatea de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică şi deci capacitate juridică în sensul juridic al noţiunii.

Totodată, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală sunt intrinsec legate, în sensul că în cazul calităţii procesuale pasive trebuie să existe identitate între persoana care este titularul obligaţiei ce trebuie îndeplinită şi persoana care va fi obligată la îndeplinirea obligaţiei.

În consecinţă, având în vedere solicitările reclamantului, respectiv de anulare parţială a actului atacat şi de plată a daunelor morale, formulate în prezenta cauză, Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă are calitate procesuală pasivă, întrucât Guvernul nu putea să îşi asume şi să îşi îndeplinească obligaţiile decât prin organismele sale, pe care legiuitorul le-a investit cu o anume competenţă.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, rezultând din lipsa plângerii prealabile, este de asemenea neîntemeiată, raportat la prevederile Legii nr. 544/2004 – art. 7 alin. (5), conform cărora această etapă prealabilă nu este obligatorie în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au produs efecte juridice.

Luând în considerare că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 21 octombrie 2020, iar prin aceasta se reclamă nelegalitatea prevederilor care i-au interzis reclamantului participarea în acelaşi an la manifestaţiile organizate în municipiul Iaşi în data de 14 octombrie, rezultă indubitabil faptul că actul atacat şi-a produs deja efectele, astfel încât procedura plângerii prealabile ar fi lipsită de finalitate practică.

Cât priveşte lipsa de interes, aceasta va fi de asemenea respinsă, având în vedere că interesul, înţeles ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.

Demersul judiciar prezintă un folos practic inclusiv în cazul în care actul administrativ normativ contestat nu şi-ar mai produce efecte ulterior declanşării controlului de contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui, şi, totodată, acest demers este o condiţie a formulării unei acţiuni în acordarea despăgubirilor cauzate prin actul administrativ.

În prezenta cauză interesul este justificat având în vedere că reclamantul se prezintă drept o persoană religioasă, iar prin cererea de chemare în judecată reclamă încălcarea libertăţii religioase, solicitând anularea prevederilor considerate vătămătoare şi pretinzând totodată daune morale.

Pe fondul cauzei, Curtea, analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, apreciază că acţiunea de faţă este fondată în ceea ce priveşte anularea art. 2 din Hotărârea nr. 47 din 5 octombrie 2020 emisă de preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat anularea art. 2 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/2020 din 5 octombrie 2020, arătând că i-a fost încălcat dreptul la libertate religioasă, prin imposibilitatea participării la procesiunile organizate în municipiul Iaşi, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, acesta având domiciliul în altă localitate.

În preambulul Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47/2020 din 5 octombrie 2020 se precizează faptul că această hotărâre este adoptată în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. a) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care se referă la următoarele:
– art. 5 alin. (2): Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:
………………………………………………………….
d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;
– art. 5 alin. (3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:
a) restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
– art. 71 alin. (1): În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU. (2) În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele şi celelalte autorităţi responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine şi instrucţiuni;
– art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, care se referă la carantinarea persoanelor care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate, în situaţiile de risc epidemiologic prevăzute la art. 6;
– art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare – care se referă la una din atribuţiile CNSU: l) stabileşte modul de cooperare a structurilor Sistemului Naţional cu alte autorităţi şi organisme ale statului român sau internaţionale abilitate în managementul stărilor excepţionale;
– art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, care se referă la atribuţiile CNSU, respectiv la modalitatea în care se adoptă Hotărârile Comitetului Naţional.

Analizând cele de mai sus, Curtea constată că textele de lege care au constituit fundamentul juridic al emiterii Hotărârii nr. 47/2020 de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă stabilesc cadrul general în care se pot lua măsuri în sensul restrângerii – cu referire strict la speţa de faţă – organizării şi desfăşurării unor (…), procesiuni,(…), în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor (…) religioase, (…) în spaţii închise. Curtea constată că prin niciuna din dispoziţiile legale amintite în preambulul hotărârii contestate, chiar dacă se referă la măsuri de restrângere sau de interzicere a organizării şi desfăşurării unor activităţi de natură religioasă, nu se prevăd restricţii prin care să fie îngrădită exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în speţă libertatea religioasă sub forma participării la slujbele religioase din anumite localităţi.

De asemenea, prin art. 45 din Legea nr. 55/2020 se arată că: “Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. (2) Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă.” Or, la art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 se prevede: “Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor /pelerinilor din alte localităţi.”

În analiza legalităţii actului contestat se observă că nu există nicio reglementare privitoare la durata în timp pe care se va aplica restricţia reglementată ori cu privire la stabilirea unor criterii pe baza cărora să se determine aria geografică în care să se aplice respectiva restricţie. Acest aspect contravine uneia dintre premisele care au stat la baza acestei hotărâri, respectiv “creşterea zilnică progresivă a numărului de persoane infectate, cu preponderenţă în anumite zone sau localităţi, care determină o presiune permanentă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar”.

Totodată, prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 a Curţii Constituţionale a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale “în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale”. În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea Constituţională a României a statuat că actul normativ care restrânge ori afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor sau instituţii fundamentale ale statului “nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului”.

Se precizează, totodată, în decizia mai sus amintită faptul că actele de reglementare secundară au, de obicei, un grad sporit de instabilitate, suportând schimbări succesive în timp; delegarea implicită, prin omisiunea deliberată de reglementare la nivel de normă primară, a atribuţiei de reglementare a conţinutului juridic al stării de alertă şi a măsurilor necesare determină o stare de incertitudine juridică, cu consecinţe prejudiciabile asupra drepturilor persoanelor.

Astfel, se constată că în respectarea deciziei Curţii Constituţionale a României mai sus menţionate, obligatorie de la data publicării, prin hotărârile Comitetului Naţional nu ar putea fi dispuse acţiuni şi măsuri care să vizeze restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale, în speţă dreptul la libertatea religioasă, sub forma participării la slujbele religioase, întrucât aceste hotărâri sunt acte subsecvente Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 cu caracter de legislaţie secundară, având menirea să dispună măsuri pentru asigurarea organizării executării acestei ordonanţe.

Fiind emise în baza şi pentru executarea legii, actele administrative cu caracter normativ trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii normative care să înlocuiască legea. Prin urmare, pentru a respecta dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele legale criticate, ce reglementează dispunerea unor acţiuni şi luarea unor măsuri, trebuie să fie reglementate în mod previzibil şi în limitele unor repere concrete, care să elimine riscul ca prin ingerinţa autorităţilor administrative măsurile să capete caracter abuziv sau restrictiv al unor drepturi sau libertăţi.

Or, astfel cum s-a reţinut în considerentele expuse, art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 nu reglementează în mod previzibil şi în limitele unor repere concrete interdicţiile stabilite, deoarece se constată că nu există nicio limitare în timp a interdicţiei impuse sau cu privire la localităţile ori întinderea teritorială unde urmează să se desfăşoare sărbătorile religioase.

Aşadar, Curtea de Apel constată, pe baza acestor argumente, că dispoziţiile legale indicate în preambulul Hotărârii nr. 47/2020 nu cuprind în sine prevederi exprese şi limitative referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi constituţionale, iar modalitatea de redactare a art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 creează premisele unei aplicări discreţionare şi de adoptare a unor măsuri de restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor, aspect de natură să contravină atât principiului securităţii juridice, cât şi principiului legalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, în speţă a dreptului la libertatea religioasă sub forma participării active la slujbele religioase din orice localitate din ţară, cu excepţia celei de domiciliu.

Fiind un act infralegal, adică subsecvent legii, prin care se stabilesc în concret măsurile care urmează a fi luate în vederea gestionării situaţiei de urgenţă, acestea nu pot decât să transpună normele legale. Actul administrativ de aplicare a legii nu poate deroga, nu se poate substitui şi nici adăuga la lege. Prin urmare, cum instanţa de contencios constituţional a reţinut că acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, nu pot viza drepturi sau libertăţi fundamentale, cu atât mai mult prin acte normative secundare, cum este hotărârea contestată, nu se poate dispune în această manieră. Aşa cum Curtea Constituţională a statuat în mod constant, din coroborarea normelor constituţionale cuprinse în art. 53 alin. (1) şi în art. 115 alin. (6) rezultă că afectarea/restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului.

Prin urmare, Curtea constată că prin reglementarea de la art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 a fost încălcată Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 157/2020 şi, totodată, nu au fost respectate actele supralegale la emiterea acesteia, astfel încât va dispune anularea acestei dispoziţii.

Cu privire la daunele morale, acestea sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Cum în cauza dedusă judecăţii aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, Curtea va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, apreciind că recunoaşterea şi sancţionarea nelegalităţii actului administrativ contestat constituie o reparaţie morală în sine, adecvată în raport cu circumstanţele cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile vizând lipsa calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de interes invocate de pârâtul Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii Urgenţă.
Admite în parte acţiunea având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ, formulată de reclamantul Căluş Florin, din comuna xxxxxxx, str. xxxxxxx nr. xxxxx, judeţul xxxxxx, având domiciliul ales la xxxxxxxx din municipiul xxxxx, xxxxxx nr. xxxxx, judeţul xxxxxx, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu sediul în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, în sensul că anulează art. 2 din Hotărârea nr. 47 din 5.10.2020, emisă de preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Respinge capătul de cerere vizând acordarea de daune morale.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi, 24 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Preşedinte,
Marius Galan

Grefier,
Paraschiva Străjeriu

Comments

comentarii

În 2021, echinocţiul de toamnă are loc astăzi, 22 septembrie, la ora 22:21 şi reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc.... Citește mai mult
Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, 22 septembrie, într-o conferinţă de presă, că speră ca jucătorii săi să aibă o altă atitudine în meciul din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, cu CFR Cluj.... Citește mai mult
O echipă de control a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj a verificat depozitele carmangeriei Moldovan, după ce în spațiul public au apărut reclamații la adresa produselor comercializate.... Citește mai mult
Toamna și-a intrat pe deplin în drepturi, iar asta înseamnă că începem să scoatem din dulap hainele mai călduțe și accesoriile potrivite.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!