fbpx
Milionarul Ioan Opre (stânga) FOTO gazetadebistrita.ro

Milionar cu ”mână largă” la fete. Este sau nu proxenet?

Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a unui om de afaceri, despre care avocații spun că este clientul unor prostituate , iar procurorii că este proxenet.

Procurorii DIICOT susțin că milionarul Ioan Opre din Bistrița-Năsăud, ce deține o fabrică de piei de ovine, a plătit sume între 500 și 1.000 de lei unor prostituate cu care au întreținut relații sexuale atât el, cât și prieteni de-ai lui. Ceea ce îl incriminează pe Opre, potrivit anchetatorilor, este faptul că ar fi plătit prostituate și pentru amicii lui. Avocații omului de afaceri spun că acesta a întreținut relații sexuale și a dat bani unor fete la petreceri pentru că ”are mână largă”,  dar nu pentru a le condiționa să facă sex cu el sau cu prieteni de-ai lui. De asemenea, avocații spun că Opre poate fi considerat client al prostituatelor, dar în niciun caz proxenet.

Referatul DIICOT arată că ”În perioada februarie-martie 2013, inculpatul Opre Ioan în înțelegere cu inculpatul Dumitru Pompei a înlesnit mai multor fete, recrutate de către Dumitru Pompei și de către suspecta Stupinean Suzana Andreea să practice prostituția prin întreținerea de relații sexuale contra cost cu inculpatul Dumitru Pompei sau cu alți bărbați cărora Opre Ioan le oferea serviciile sexuale prestate de fete, în schimbul unor sume de bani pe care el le achita. În concret, primul dintre actele materiale reținute a avut loc într-o zi din luna februarie 2013 când la cabană au fost chemate suspectele Stupinean Suzana și Mărcuș Alexandra Marica de către inculpatul Dumitru Pompei, după care a ajuns și inculpatul Opre Ioan care le-a dat fiecăreia dintre cele două fete o sumă de bani de cel puțin 700 lei, respectiv 1.000 lei, ca să întrețină relații sexuale, inculpatul plătind-o atât pe cea care a întreținut relații sexuale cu Dumitru Pompei cât și pe cea care a întreținut relații sexuale cu el.”

”În aceeași modalitate, după circa două săptămâni, în cursul lunii februarie sau în cursul lunii martie fără să se poată stabili data cu exactitate, dar aceasta situându-se după circa două săptămâni de la primul act material, inculpatul Dumitru Pompei a acționat tot în baza unei înțelegeri cu inculpatul Opre Ioan, le-a convocat la același imobil din locul numit Dealul Târgului, de pe raza comunei Dumitra pe martora Buta Ionela Elena și pe suspecta Stupinean Suzana pentru a întreține relații sexuale contra cost cu un prieten de-al inculpatului, pe nume Petre Giurgi, fete pe care inculpatul Opre Ioan le-a plătit cu sume de bani de câte 700 de lei, lucru pe care fetele l-au și făcut. În același timp, Opre Ioan a întreținut relații sexuale cu o altă suspectă și anume cu Mărcuș Alexandra, toate fetele s-au văzut una pe alta și au discutat între ele despre ceea ce au făcut.”

În cursul anului 2014 a fost săvârșită a doua infracțiune, în perioada martie și finele lunii mai, în aceeași modalitate. Inculpatul Opre Ioan le-a plătit pentru a întreține relații sexuale pe martorele I. Anca și B. Elena, pe inculpata D. Ancuța, iar apoi din nou pe D. Ancuța, pe o fată minoră cu pseudonimul Pascu Loredana, martor protejat și audiată în dosar sub pseudonim, plătindu-le cu sumele de bani indicate în referat pentru serviciile sexuale prestate, iar la sfârșitul lunii mai, la cererea inculpatului Opre Ioan, inculpatul Dumitru Pompei a chemat în același loc martora Buta Elena pentru a întreține relații sexuale contra cost cu prietenul inculpatului Opre Ioan, numitul Petre Giurgi și cu un alt bărbat, amic de-al inculpatului, martoră pe care inculpatul Opre Ioan a plătit-o cu suma de 500 lei pentru a se prostitua, prin întreținerea de relații sexuale cu cei doi bărbați Petre Giurgi și un alt bărbat încă neidentificat.”

Avocatul Călin Budișan a susținut  în fața judecătorului de drepturi și libertăți că omul de afaceri a aruncat cu bani la beție, dar nu a condiționat acest lucru de relațiile sexuale: ”a se reține că sunt indicii și probe și că există acea suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșira infracțiunii invocate, din punctul meu de vedere, este supralege.

Dacă inculpatul a plătit și există la dosarul cauzei declarația inculpatului Opre Ioan care confirmă parțial spusele persoanelor audiate, respectiv Mărcuș Alexandra și Buta Ionela Elena, persoane care sunt vizate în acest dosar, în sensul că au întreținut relații sexuale în una din dăți și că cu privire la a doua dată nu își amintește nimic pentru că era atât de beat încât nu îsi amintește dacă s-a întâmplat sau nu ceva și că a dat anumite sume de bani, că are o problemă în sensul că în momentul în care este în stare de ebrietate nu poate să-și controleze comportamentul. Inculpatul a arătat că a făcut gesturi de caritate, poate din grandomanie, poate din alte considerente, dar cert este că niciodată nu a condiționat întreținerea de relații sexuale de plata unor sume de bani și nici nu a plătit serviciile sexuale ale fetelor cu alte persoane.

Al doilea avocat al milionarului, Laurențiu Molnar, a precizat că și în varianta DIICOT inculpatul nu poate fi decât client al prostituatelor : ”În speța de față, luând de bune și confirmate toate acuzațiile care sunt făcute în cauză, cel adus în fața instanței este clientul, cel care a plătit prestarea de servicii de natură sexuală și nici într-un caz proxenetul, cel care a beneficiat în orice fel de exercitarea unor astfel de activități, mai nou doar ilicite contravențional și nu de natura ilicitului penal.

Această cauză, dacă acuzațiile, pe parcursul urmăririi penale vor fi confirmate prin probe, la modul la care sunt formulate, vor obliga orice judecător să pronunțe o soluție de achitare, pentru motivul că fapta nu există, nu sunt întrunite elementele constitutive. Înlesnirea practicării prostituției era punerea la dispoziție a unei locuințe, unde fata să poată să presteze, cumpărarea de prezervative, găsirea de alte condițiie, orice altceva decât plata serviciilor. Plata serviciilor este scopul în vederea căreia se săvârșește respectiva infracțiune, iar aceasta nu mai este o activitate înlesnire atunci când ai însuși scopul, nu mai înlesnești sau săvârșești infracțiunea.”

Avocatul a pus o intrebare: ”Ar putea fi o persoană privată, aflată la o cabană unde nu o știe nimeni, apreciată că prin practicarea unor relații sexuale provoacă o stare de pericol pentru ordinea și liniștea publică?”

Ioan Opre deține o fabrică de piei care produce pentru export în Germania și Italia, o fermă de ovine cu peste 700 de capete, circa 700 de hectare de teren cu lucernă pentru hrana animalelor și are între 40-50 de angajați. Averea lui Opre este estimată la 8 milioane de euro.

”Faptul că acesta, după ce își câștigă veniturile, la o petrecere are mână largă, nu cred că trebuie să fie sancționat pentru modul în care înțelege să-și trăiască viața atâta timp cât banii pe care îi face îi face într-un mod onest, din muncă, îi împarte chiar cu cei din jur. De asemenea, arat că la fel în sat sunt familii de pocăiți cu mulți copii, cărora de fiecare dată le dă bani, câte 100 sau 200 lei”, a spus avocatul Molnar în instanță.

În replică, reprezentantul DIICOT a precizat: ”dintre modalitățile prevăzute de lege, în prezent de art. 213 Cod penal, proxenetismul se poate comite în trei forme și una dintre aceste forme este cea pe care am arătat-o în referat în cazul inculpatului, este vorba de înlesnirea practicării prostituției de către fete recrutate de alți inculpați, în baza înțelegerii cu inculpatul Opre Ioan.

”În baza înțelegerii cu inculpatul Dumitru Pompei, inculpatul Opre Ioan îi punea la dispoziție lui Dumitru Pompei sumele de bani necesare pentru transportarea fetelor cu mașina lui Dumitru Pompei la imobil indicat sau pentru achitarea contravalorii transportului cu taxiul sau cu alte mijloace de transport a fetelor din localitățile în care acestea se aflau, deoarece niciuna din ele nu era din Dumitra, erau din Bistrița, Cepari sau Năsăud. După unele dintre fete mergea Dumitru Pompei, nu toate aceste împrejurări sunt relatate în propunere, dar este descrisă starea de fapt în esență, sintetizată. Din aceasta rezultă că mergea Dumitru Pompei in Năsăud, le aducea pe fete, iar inculpatul Opre Ioan deconta transportul de 300-400 lei, iar acest aspect este indicat de fete în declarațiile lor. Dacă nu putea merge Dumitru Pompei, acesta dispunea ca fetele să vină în locația prestabilită cu un taxi, iar inculpatul Dumitru Pompei primea bani la inculpatul Opre Ioan pentru plata cheltuielilor făcute”, a precizat procurorul.

Potrivit reprezentantului DIICOT, ”inculatul Opre Ioan nu se mulțumea să fie doar client, acesta era client pentru o fată, așa cum am arătat în referat, dar în același timp era plătitor al prostituatelor care întrețineau relații sexuale cu alți bărbați, Ori de câte ori o fată plătită de inculpat întreținea relații sexuale cu alt bărbat decât inculpatul, acesta devenea proxenet și este proxenet.

”Nu se poate susține că de fiecare dată era client inculpatul Opre Ioan, clienții erau alții, plata o făcea inculpatul iar acesta a recunocut că plătea dar că nu mai știe ce făceau fetele, el le dădea bani că avea mână largă. În schimb, rezultă din declarațiile fetelor în ce scop primeau banii, fie înainte de începerea actului sexual, fie după ce terminau actul sexual.”, mai arată anchetatorul.

Inițial, judecătorul de drepturi și libertăți de la  Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus controlul judiciar, însă la contestația DIICOT, Curtea de Apel Cluj a admis propunerea de arestare preventivă pe 30 de zile.

Art. 213 Cod Penal
(1) – Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) – În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) – Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
(4) – Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Comments

comentarii

Noi trasee pentru mișcare, deschise pe malul Someșului, în cadrul „Promenadei Inimilor”. „De astăzi clujenii se pot bucura de noile trasee deschise pentru mișcare și activitate fizică”, spune primarul Emil Boc.... Citește mai mult
Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de supervizare a lucrărilor la metrou. „Este un moment important pentru viitorul Clujului”, spune primarul Emil Boc.... Citește mai mult

Un comentariu

  1. Ilcas Anca -Georgiana

    stergeti numele noastre ale fetelor, va rog din suflet !!!

Lasă un răspuns