fbpx

Marele plan cu drumurile judeţene, în vizorul DNA Cluj

Potrivit DNA Cluj, Uioreanu, Oleleu şi Călin Platon au stabilit înfiinţarea unei societăţi care să înglobeze RAADPP şi RADJ. Şeful RADJ, Călin Platon, spune că a propus CJ un proiect prin care fosta Regie Autonomă a Drumurilor Județene, actuala SC Drumuri și Poduri Județene SA, să preia administrarea şi înreţinerea drumurilor judeţene de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP). Pe fir au intrat şi procurorii DNA, potrivit cărora scopul noii organizări era atribuirea directă a lucrărilor de reabilitare pe drumurile judeţene în valoare de 10 miliioane de euro.

Un document DNA Cluj din dosarul ”Uioreanu”, din data de 20 martie, arată că “potul” de la drumurile judeţene era vizat atât de tabăra Uioreanu, cât şi de tabăra Oleleu.

“În ceea ce priveşte contractul privind reabilitarea unor tronsoane din drumurile judeţene în valoare de 10 milioane euro, cu finanţare europeană, măsurile de supraveghere tehnică realizate în cauză au relevat faptul că toţi funcţionarii vizaţi de investigaţia penală s-au implicat  în dirijarea fondurilor către societăţile agreate. Astfel, dacă datele iniţiale inicau faptul că acest contract era vizat numai de numiţii Uioreanu Horea, Pop Răzvan, Abrudean Mircea, Teaha Mihai, Iuga Gavrilă, Lola Liviu Laurenţiu, interceptările convorbirilor telefonice au scos în evidenţă faptul că parte din sumele alocate sunt vizate şi de clientela vicepreşedintelui CJ Cluj, numitul Oleleu Ioan, precum şi a lui Bota Liviu, directorul RAADPP Cluj. Acest aspect a fost suprins de discuţiile purtate de susnumiţii în perioada 29 ianuarie – 11 februarie 2014. Astfel, dacă încă de la finele anului 2013 Uioreanu Horea Împreună cu consilierii săi Teaha Mihai şi Pop Răzvan au stabilit demararea acestui proiect şi au convenit care sunt firmele prin care el se va derula (cele convenite fiind mult anterioare anunţării licitaţiei publice), la debutul lunii februarie 2014 a rezultat faptul că parte din sumele ce vor face obiectul contractului vor trebui împărţite şi cu vicepreşedintele Cj Cluj, respectiv cu apropiaţii acestuia. (….)

Oleleu a avut o întâlnire cu Liviu Bota, de la care ar fi aflat de implicarea societăţilor Eurodrum, deţinută de Lola Liviu şi a societăţilor SIAB Development şi Napotech ale lui Mircea Abrudean.

Procurorii arată că “cele aflate de Oleleu Ioan l-au nemuţumit pe acesta, discuţia cu Bota Liviu având un larg ecou în rândurile celorlalţi funcţionari, rezultatul fiind raporta preşedintelui CJ Cluj (discuţia purtată îla data de 4.02.0214 între Uioreanu şi Pop Răzvan). Decizia luată de preşedintele CJ Cluj a vizat o soluţie de mijloc, satisfacerea cerinţelor tuturor părţilor, astfel că parte din sumele alocate vor ajunge şi “la ei”, cu referire la celălalt grup de interese din cadrul instituţiilor implicate în procedura de licitaţie a contractului.”

Contactat de CLUJUST, Ioan Oleleu a precizat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Liviu Bota căci era preocupat de situația drumurilor județene, dar că nu a aflat numele vreunei firme.

În 16 aprilie, procurorii DNA au intrat pe fir în ce priveşte planul de unire a RAADPP cu RADJ (actuala SC Drumuri și Poduri Județene SA).

“Pe de altă parte, în cadrul proiectului privind modernizarea/reparaţii capitale a unor drumuri judeţene, în care au fost implicate societăţile Eurodrum SRL şi SIAB Development SRL pentru întocmirea unor studii de fezabilitate, proiecte tehnice pentru lucrări de infrastructură drumuri în valoare de 10.000.000 euro, a rezultat că lucrările vor fi atribuite direct. Pentru a se realiza această atribuire, Uioreanu Horea împreună cu Oleleu Ioan au stabilit să procedeze la înfiinţarea unei noi societăţi comerciale care să înglobeze în ea patrimoniul şi atribuţiile celor două regii din subordinea CJ Cluj (RAADPP şi RADJ) şi care nouă societate să fie condusă de numitul Platon Călin Gavril, actualul director al RADJ Cluj, persoană aflată sub influenţa preşedintelui CJ Cluj. O astfel de organizare este necesară pentru a se asigura accesul la resursele financiare pe care proiectul le implică, existând suspiciuni că parte din sumele alocate se vor întoarce în beneficiul personal al funcţionarilor decizionali din cadrul CJ Cluj.”, se arată în documentul DNA din dosarul Uioreanu, trimis la instanță.

Directorul RADJ, fostul prefect Călin Platon, spune că a depus la sfârșitul anului trecut la CJ un proiect ca societatea pe care o conduce să preia administrarea drumurilor județene și că proiectul a fost discutat cu executivul de atunci, adică Horea Uioreanu și Ioan Oleleu. ”Am realizat proiectul în baza ordonanței 71 și a legii 51 privind serviciile comunitare. Nu se știe de ce RADDPP-ul are drumurile, căci pe principiul acesta ar trebui să aibă tot ce ține de domeniul public al CJ, adică și compania de apă. În mod logic, societatea pe care o conduc, deținută de Consiliul Județean, ar trebui să aibă în administrare și întreținere drumurile județene, căci pentru asta a fost creată și are capacitatea să o facă. Există două variante în ce privește drumurile județene: ori să se facă licitație pentru administrarea lor, la care să se înscrie orice societatea care are licență de administrare drumuri, ori, potrivit legii, să se încredințeze direct unei societăți deținute de Consiliul Județean. Această societatea creată special pentru drumurile județene este fosta RADJ. Proiectul a ajuns și la Consiliul Concurenței, care nu și-a dat acordul pe motiv că avel lucrări și în alte județe. Dar trebuie făcută diferența între lucrările de execuție drumuri pe care le avem în alte județe și întreținerea care este altceva. Este nevoie de întreținere mai ales primăvara ca să nu se distrugă așa tare drumurile județene. Plus că RAADPP consumă circa 5 milioane de lei, în timp ce societatea ar plăti o redevență către CJ”, a explicat Călin Platon.  

Consiliului Concurentei a trimis un punct de vedere prin adresa nr 5307/14.05.2014 inregistrata la CJ Cluj cu nr 8988/03.06.2014 in care se precizează  ”Avand in vedere ca Societatea Drumuri si Poduri Judetene SA executa lucrari atat pentru Consiliul Judetean Cluj , cat si pentru terti, in judetele limitrofe, Consiliul Concurenţei. apreciaza ca in acest caz, NU este indeplinita conditia de la art 31 alin (2) litera (b) din Legea nr 51/2006 privind derularea procedurii de atribuire directa , ca modalitate de delegare a gestiunii acestor servicii. Astfel , potrivit prevederilor legale respective , operatorul caruia i se va incredinta gestiunea delegate prin atribuire directa trebuie sa desfasoare activitati exclusive din sfera furnizarii/prestarii serviciilor de utilitati publice doar pe raza unitatii administrative-teritoriale care i-a delegat gestiunea serviciului”

Comments

comentarii

Mobilizare pentru recuperarea pieselor din tezaurul dacic furate din Muzeul Drents. La nivelul Guvernului a fost constituită o celulă de criză pentru coordonarea activităților de redobândire a artefactelor.... Citește mai mult
Papa Francisc susține că Biserica Catolică este deschisă pentru sărbătorirea Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină. „Un pas decisiv spre unitate”, spune pontiful roman.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns