Lipsa unei investigații eficiente-încălcarea art. 2 din Convenție

Articolul 2 al Convenției impune unui stat obligația de a proteja viața persoanelor aflate în jurisdicția sa, cum ar fi persoanele aflate în custodie și recruți. Această obligație implică, de asemenea, obligația de a le oferi asistența medicală necesară pentru protejarea vieții.

Cauza Plokhovy împotriva Rusiei (nr. 45024/07)

Rezumat al hotărârii Curții din data de 22 decembrie 2020:

Reclamanții, Tatyana Aleksandrovna Plokhova și Vladimir Mikhaylovich Plokhov, sunt cetățeni ruși care s-au născut amândoi în 1959 și locuiesc în Sankt Petersburg (Rusia).

Cazul se referea la lipsa unei investigații eficiente asupra morții fiului reclamanților care s-a îmbolnăvit în timpul efectuării serviciului militar obligatoriu.

La data de 17 mai 2004, fiul reclamantului a fost înrolat în armată; conform solicitanților și raportului medicilor, acesta avea o stare de sănătate bună.

În august 2005, fiul reclamanților a acuzat o durere și a cerut să fie văzut de către un medic de cel puțin două ori, starea sa înrăutăţindu-se. Solicitarea sa a fost acceptată abia la 3 septembrie 2005, după ce starea sa era înrăutăţită. Acesta a fost diagnosticat cu gastrită acută. I-au fost prescrise teste, dar nu au fost efectuate.

La 10 septembrie 2005 a avut o altercație cu un alt soldat. După ce ar fi fost în mod repetat lovit în cap, a raportat medicului vărsături, sânge în urină și dureri pe partea stângă, printre alte simptome.

La 14 septembrie 2005, un al doilea grup medical, printre care și șeful spitalului, un chirurg, un specialist în resuscitare și un specialist în boli infecțioase, l-au examinat pe fiul reclamanților, efectuând scanări computerizate („tomografie computerizată”) ale capului, ale abdomenului și ale cavității toracice. La momentul examinării, pacientul se afla într-o comă indusă medical. Tabloul medical a prezentat următorul diagnostic: un traumatism multisistem, leziuni cranio-cerebrale închise, contuzie cerebrală, multiple leziuni la nivelul pieptului, picioarelor și țesuturilor moi ale regiunii lombare, leziuni ale ambilor rinichi, sindrom de nefrită (inflamație a rinichilor), insuficiență renală acută în faza de anurie (non-trecerea urinei), insuficiență multiplă a organelor, poliserozită (inflamația membranelor seroase cu revărsare), posibilă otrăvire perorală acută și gravă cu o substanță nefrotoxică și encefalopatie toxică.

Fiul reclamanților a fost transferat la secția de terapie intensivă a secției de nefrologie a spitalului. A fost supus hemodializei și tratament hormonal.

La 19 septembrie 2005, la ora 10 dimineața, inima fiului reclamanților a încetat să mai bată.

La 13 decembrie 2005, Curtea Militară a garnizoanei Vyborg, după ce a analizat probele cu martorii care confirmaseră că la 10 septembrie 2005, domnul D. l-a lovit pe fiul reclamanților de mai multe ori la spate și la cap și a studiat documentele medicale care înregistrează un hematom sub ochiul drept al fiului reclamanților și o vânătaie pe podul nasului, l-a găsit pe dl D. vinovat de încălcarea regulilor în relațiile sale militare cu fiul reclamantului și că a adusatingere demnității și onoareei acestuia din urmă. Curtea Militară l-a condamnat pe domnul D. la un an de închisoare și a suspendat executarea, înlocuind-o cu doi ani de probă. La proces, domnul D. a mărturisit că l-a lovit pe fiul reclamanților de mai multe ori la spate, dar a negat că l-ar fi lovit în cap.

Curtea militară a admis, de asemenea, parțial acțiunea reclamanților în despăgubiri și le-a acordat 5.000 de ruble rusești ca despăgubire pentru daune morale.

În absența unui recurs, hotărârea a devenit definitivă la 24 decembrie 2005. Reclamanții au explicat că nu au formulat recurs împotriva hotărârii din 13 decembrie 2005 deoarece, înainte de 8 noiembrie 2006 nu au existat date științifice care să confirme că leziunile suferite de fiul lor erau provocate de mâna domnului D. și că acestea afectaseră cursul bolii sale.

În 2005 și 2006 (de două ori) procurorul a refuzat să inițieze proceduri penale în legătură cu moartea fiului. Reclamanții au făcut apel la instanțe, dar au fost în zadar.

Reclamanții au întreprins o acțiune civilă împotriva unității militare a fiului lor cu privire la moartea sa. Aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată în primă instanță și în apel.

Bazându-se pe articolul 2 (dreptul la viață) din Convenția europeană, reclamanții s-au plâns că moartea fiului în timpul serviciului militar și lipsa unei investigații adecvate în acest sens le-a încălcat drepturile.

Reclamanții au afirmat că statul nu a luat măsurile adecvate pentru a proteja viața fiului lor care fusese în jurisdicția sa, similar cu persoanele în detenție (citând Salman împotriva Turciei [GC], nr. 21986/93, § 99, CEDO 2000 ‑ VII și Keenan împotriva Regatului Unit, nr. 27229/95, §§ 89 și 91, CEDO 2001 ‑ III). Aceștia au susținut că fiul lor era sănătos atunci când fusese înrolat pentru serviciul militar și nu avusese nici o boală de rinichi. Când s-a îmbolnăvit în august 2005, statul nu reușise să-i ofere acces prompt la îngrijiri medicale. Mai mult, timp de opt zile după internarea în unitatea medicală, el nu primise niciun examen medical și niciun tratament adecvat. Asistența medicală a fost în general inadecvată, cu nutriție și facilități insuficiente, cum ar fi aparatura medicală. Mai mult, în ciuda faptului că a fost deja internat, fiul reclamanților a fost bătut de un alt soldat. Solicitanții s-au îndoit de concluziile experților din mai multe motive. În primul rând, nu a fost stabilită, în cele din urmă, nicio cauză a bolii renale. În timp ce originea traumatică a bolii renale a fost respinsă, experții nu au evaluat impactul acestei traume asupra rezultatului bolii. Deși întârzierile și alte deficiențe ale asistenței medicale acordate fiului reclamanților fuseseră admise, aceste teorii au fost ignorate ca nefiind cauza morții.

În plus, reclamanții au susținut că ancheta morții fiului lor nu a fost eficientă. În special, nu a fost efectuată nicio anchetă penală, ci doar o anchetă prealabilă cu privire la moartea sa. A fost efectuată o anchetă penală cu privire la presupusa încălcare a relației dintre personalul de serviciu de rang egal în temeiul articolului 335 din Codul penal al Rusiei cu privire la bătaia aplicată de domnul D. fiului reclamanților, dar aceasta nu a vizat decesul celui din urmă. Chiar și ancheta prealabilă fusese inițiată – la 18 noiembrie 2005 – la două luni după deces și numai în urma plângerilor reclamanților. Examinările criminalistice ulterioare nu au reușit să stabilească cauza bolii renale; nu a fost efectuată nicio examinare chimică a probelor biologice din corpul său, ceea ce ar fi putut permite stabilirea cauzei bolii renale. Ancheta prealabilă a identificat o serie de deficiențe în cazul medical, dar anchetatorul a refuzat să deschidă proceduri penale. Ancheta prealabilă nu fusese eficientă deoarece nu reușise să asigure drepturile reclamanților – aceștia nu aveau statut de victimă, deoarece acest statut putea fi acordat numai în cadrul procedurilor penale. Fără statutul de victimă, solicitanții nu au putut accesa dosarul cauzei și nu au beneficiat în alt mod de drepturi, cum ar fi dreptul de a pune întrebările lor experților înainte de examinările criminalistice. De asemenea, la 21 noiembrie 2005 li s-a refuzat eliberarea unei copii a raportului de expertiză pe motiv că nu aveau statutul de victimă.

Reclamanții au susținut în cele din urmă că, chiar dacă urmărirea penală nu a fost întotdeauna solicitată de Curte în cazurile de neglijență medicală, la dispoziția lor, nu au fost puse alte mijloace eficiente pentru stabilirea faptelor relevante și a responsabilității celor implicați. Deci, nu avuseseră cunoștință de nicio procedură disciplinară împotriva medicilor în cauză. Mai mult, acțiunea lor civilă împotriva unității militare a fiului lor nu a avut succes, cu referire, în special, la refuzul de a se deschide proceduri penale.

Curtea a constatat în alte cauze că în contextul sistemului juridic rus o „anchetă prealabilă” nu este capabilă să conducă la pedepsirea celor responsabili, întrucât deschiderea unui dosar penal și o anchetă penală sunt condiții prealabile pentru introducerea acuzațiilor împotriva presupușilor făptași care pot fi apoi examinați de o instanță (a se vedea Fanziyeva împotriva Rusiei, nr. 41675/08, § 53, cu alte trimiteri, 18 iunie 2015 și Trapeznikova și alții împotriva Rusiei, nr. 45115/09, §§ 34-36, 1 decembrie 2016).

Curtea a considerat, de asemenea, că, în absența unei anchete penale adecvate, este imposibil să se efectueze o gamă întreagă de măsuri de anchetă, cum ar fi interogarea, confruntările, perchezițiile, sechestrele, reconstrucțiile și așa mai departe, asigurând în același timp validitatea colectării dovezi (a se vedea Fanziyeva, citată mai sus, § 53, cu alte referințe, și Trapeznikova și alții, citată mai sus, §§ 34-36).

Mai mult, lipsa unei anchete penale subminează grav drepturile procedurale ale victimelor cu privire la anchetă, cum ar fi dreptul de a depune cereri, de a pune întrebări experților sau de a obține copii ale deciziilor procedurale (a se vedea Kleyn și Aleksandrovich împotriva Rusiei, nr. 40657/04, § 57, 3 mai 2012). După cum reiese din prezenta cauză, reclamanților nu li s-a acordat statutul de victimă și, prin urmare, nu au putut exercita drepturile procedurale care însoțesc acel statut. Astfel, ancheta prealabilă anchetei desfășurată în prezenta cauză nu a îndeplinit și nu a putut îndeplini cerințele articolului 2 din Convenție cu privire la obligația procedurală a statulu

În ceea ce privește căile de atac civile, administrative sau disciplinare puse la dispoziția reclamanților, Curtea notează următoarele. Deși ofițerii superiori ai fiului reclamanților, P. și O., au fost supuși unor mustrări disciplinare pentru accesul întârziat inițial al fiului reclamanților la asistență medicală, acele proceduri nu au vizat alt personal sau perioade ulterioare de asistență medicală acordată fiului reclamanților. Astfel, procedura disciplinară nu a stabilit în ansamblu circumstanțele care au condus la moartea fiului reclamanților.

Mai mult, acțiunea civilă a reclamanților în vederea stabilirii responsabilității civile în sarcina personalului unității militare a fiului lor a fost respinsă.

Trebuie remarcat faptul că instanțele naționale s-au referit în cea mai mare parte la refuzul de a iniția proceduri penale din 10 martie 2007 ca dovadă a lipsei de culpă în acțiunile personalului unității militare. S-ar părea astfel că refuzul de a deschide o anchetă penală a subminat și șansele de succes ale reclamanților în instanțele civile, care nu au putut efectua o constatare independentă a faptelor în scopul determinării cauzei decesului și responsabilizării celor responsabili (a se vedea Shovgurov împotriva Rusiei (dec.), nr. 17601/12, § 63, 25 august 2015).

Lipsa unei anchete penale sau a altor remedii capabile să stabilească în mod cuprinzător circumstanțele morții fiului reclamanților conduce Curtea la concluzia că autoritățile nu și-au respectat obligația de a efectua o anchetă efectivă a acestora.

Încălcarea articolului 2 (dreptul la viață și la anchetă)

Satisfacție echitabilă: 295 EUR (prejudiciu material), 33.800 EUR (prejudiciu moral) și 2.489 EUR (costuri și cheltuieli) către solicitanți în comun.

Hotărârea se poate vizualiza aici în limba engleză.

Comments

comentarii