Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta nr.215/2020 privind amânarea completurilor de apel din 3 judecători pentru 1 ianuarie 2023 a fost adoptat de Senat, în calitate de cameră decizionlă. Noua lege a fost trimisă la promulgare.
Legea conține următorul articol unic: ” Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 30 decembrie 2020.”
Ordonanța de urgență nr. 215/2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel
Articol unic. –
(1) Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
(2) În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanță începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

