fbpx

Judecătorul Danileț: Este neclar de ce o instituție civilă emite acte considerate militare

Judecătorul penalist Cristi Danileț atrage atenția asupra unei chestiuni interesante, anume faptul că ministrul de interne, care este un civil, emite ordonanțe militare prin care dă ordine unor civili.

”Nu înțeleg cum poate da ordine un ministru civil, printr-un act militar care nu are putere de lege, unor civili care nu sunt în subordinea sa.”, a scris Danileț pe Facebook.

Acesta și-a dezvoltat ideea pe blog, unde a mai scris despre derogarea de la CEDO:

”Prin art. 48 lit. b) din Decretul Președintelui României și art. 23 din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, ministrul de interne este împuternicit să emită ordonanțe militare. La origine, „ordonanța militară” avea putere de lege, potrivit art. 8 din OUG 1/1999 în redactarea inițială, iar actele de comandament militar nu puteau fi supuse cenzurii instanței potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție. Ulterior însă, caracterul de putere de lege a fost eliminat prin Legea nr. 453/2004, iar art. 2 lit. l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ arată că actele de comandament militar se referă doar la ordinele date forțelor armate.

Primul act normativ emis după declanșarea actualei crize este Ordonanța militară nr. 1/2020 emisă de ministrul de interne, care este un civil, în situația de urgență prin care trece România și care cuprinde măsuri de limitare a libertății de circulație și de adunare adresate civililor.

Este inexplicabil de ce un ministru trebuie să emită ordonanțe, când asemenea acte normative revin Guvernului. Este neclar de ce o instituție civilă emite acte considerate militare, deși ele nu se adresează forțelor armate. Da, când a fost redactată OUG nr. 1/1999 poliția era militarizată și ordinele ierarhice puteau fi considerate militare, dar și atunci ele aveau ca destinatari trupele de poliție, nicidecum civilii; din păcate, modificările legislative din anul 2004 au ignorat demilitarizarea poliției, iar dpdv juridic limbajul legal este acum profund defectuos.

Mai mult, dacă s-ar contesta în justiție un asemenea act pe motive de ilegalitate, procesul ar fi unul de durată, iar aplicarea lui nu ar putea fi suspendată în perioada procesului ca în cazul altor acte administrative, căci acest lucru este exclus în mod explicit pentru actele vizând starea de urgență prin art. 5 alin. (3) din Legea 554/2004.”

Comments

comentarii

În acest moment se efectuează teste pentru a se depista efectul vaccinurilor anti-Covid la noua tulpină a virusului. Profesorul UBB de sănătate publică Răzvan Cherecheș explică care sunt următorii pași în criza care pândește România.... Citește mai mult
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că românii care se întorc în țară din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă a Covid-19, vor intra în carantină.... Citește mai mult
În acest moment, 1.265 de români infectați cu Covid-19 se află internați la ATI. Dintre aceștia, doar puțin peste 100 au un certificat care atestă că au fost vaccinați.... Citește mai mult
Iarna se face deja simțită la Vlădeasa, unde ninge viscolit, iar rafalele de vânt ajung la 80 km/h.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!