Jud. Moțoc în cea mai bună opinie separată de la CEDO din 2021: ”Dacă articolul 14 a fost comparat cu Cenușăreasa, urmând această logică îl putem compara și cu Hamlet”

Judecătoarea româncă Iulia Moțoc de la CEDO s-a situat pe primul loc la categoria ”cea mai bună opinie separată” într-un sondaj realizat de publicația Strasbourg Observers. Poate că cei care au votat-o au fost atrași și de stilul romanțat al argumentării, cu Cenușăreasa și Hamlet în prim plan.

”Onorată să vă anunt că am castigat premiul pentru cea mai buna opinie formulata de un judecator CEDO in 2021, pentru opinia mea in N v Romania. Opinia mea se refera la problema discriminarii persoanelor cu dizaabilitatii. Multumesc celor care au votat pentru mine”, a scris judecătoarea Moțoc pe Facebook.

Hotărârea CEDO în cazul N. contra României, cu opinia separată, poate fi citită aici în limba engleză. Mai jos este o traducerea a opiniei separate a judecătoarei Iulia Moțoc:

”1. Articolul 14 din Convenție a fost adesea considerat „Cenuşăreasa” sistemului. Uneori, Cenușăreasa este comparată cu Hamlet: au atribute similare, dar, în egală măsură, poveștile sunt foarte diferite. Cenușăreasa și Hamlet sunt ambii protagoniști ai poveștilor lor, dar sunt nedreptățiți de alte personaje. Cenușăreasa își pierde ambii părinți și este la mila mamei sale vitrege, în timp ce Hamlet, după ce și-a pierdut tatăl, este la mila tatălui său vitreg. Dacă articolul 14 a fost comparat cu Cenușăreasa, urmând această logică îl putem compara și cu Hamlet, cu accent pe celebra sa frază „a fi sau a nu fi”. Într-adevăr, în speță, Curtea a constatat că nu era necesar să se examineze dacă a avut loc o încălcare.

2. Domeniul sănătății mintale este unul în care drepturile omului sunt frecvent uitate. Deși invocată de reclamanți, cauza principală examinată până în prezent de Curte cu privire la stereotipuri este de asemenea trecută cu vederea. Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei (nr. 17484/15, 25 iulie 2017) a introdus pentru prima dată în jurisprudența Curții conceptul de discriminare fără un comparator, dar stereotipurile nu au fost ulterior folosite de Curte într-un în mod regulat, făcând ca cazul de mai sus să pară mai mult o excepție decât o regulă.

3. Una din patru persoane se va confrunta cu probleme de sănătate mintală în timpul vieții, conform estimărilor actuale. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre cei cu afecțiuni de sănătate mintală nu vor căuta tratament; persoanele cu probleme de sănătate mintală – și familiile lor – sunt supuse stigmatizării, discriminării și victimizării și sunt vulnerabile la încălcarea drepturilor lor. Persoanele care trăiesc în instituții pe termen lung sunt deosebit de vulnerabile la încălcarea drepturilor omului.

4. Curtea a remarcat în mai multe rânduri accentul pus de comunitatea internațională asupra necesității unei protecție mai bună și mai coerentă a drepturilor persoanelor cu boli mintale și dizabilități mintale. Standardele și recomandările internaționale încurajează respectul pentru egalitatea, demnitatea și șansele egale pentru persoanele cu dizabilități mintale.

5. Principiile relevante stabilite în temeiul articolului 14 din Convenție au fost reiterate în cauza Molla Sali c. Greciei [GC] (nr. 20452/14, 19 decembrie 2018). În acea cauză, Curtea a reiterat că, în exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție, articolul 14 oferă protecție împotriva tratamentului diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, a persoanelor aflate în situații analoge sau în mod relevant similare. Cu alte cuvinte, cerința de a demonstra o poziție analogă nu necesită ca grupurile de comparație să fie identice.

6. În sensul articolului 14, o diferență de tratament este discriminatorie dacă „nu are o justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un „scop legitim” sau dacă nu există o „relație rezonabilă de proporționalitate”. ” între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat (ibid., §§ 133 și 135).

7. De asemenea, Curtea a stabilit în jurisprudența sa că numai diferențele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă sau „statut” pot constitui o discriminare în sensul articolului 14 (a se vedea Fábián împotriva Ungariei [GC], nr.78117/13, 5 septembrie 2017). Curtea a constatat că o distincție făcută din cauza sănătății mintale a unei persoane este acoperită – fie ca handicap, fie ca formă a acesteia – de termenul „alt statut” din textul articolului 14 din Convenție (a se vedea Cînța împotriva României, nr.3891/19, 18 februarie 2020, §§ 66 și 70, cu trimiteri ulterioare).

8. Trebuie să stabilim mai întâi dacă reclamantul a fost tratat diferit față de persoanele aflate în situații similare sau similare din cauza unei caracteristici personale. Menționăm că reclamantul a fost lipsit de capacitatea sa juridică deoarece suferea de o boală psihică (a se vedea punctele 14 și 62-63 din prezenta hotărâre).

9. În consecință, considerăm că s-a stabilit că reclamantul a suferit un astfel de tratament în principal din cauza sănătății sale mintale, care se încadrează în sfera „altelor statuturi”. În această privință, se remarcă faptul că numai persoanele care suferă de boli mintale pot fi lipsite pe deplin de capacitatea lor juridică numai pe motivul bolii lor. Din acest motiv, o astfel de diferență de tratament va echivala cu o discriminare directă dacă nu este justificată.

10. Evaluând plângerea reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție, Curtea a constatat că deciziile interne de lipsire a capacității juridice urmăresc un scop legitim, și anume protecția sănătății sale și a drepturilor altora (a se vedea paragraful 59 din judecata de fata). Nu există niciun motiv să se constate altfel în contextul articolului 14. În consecință, rămâne de stabilit dacă diferența de tratament a fost justificată (a se vedea, mutatis mutandis, Cînța, citată mai sus, §§ 71-72).

11. Curtea admite că atunci când se evaluează capacitatea unei persoane de a-și proteja propriile interese și de a-și exercita drepturile, boala psihică este un factor relevant care trebuie luat în considerare (a se vedea, mutatis mutandis, Cînța, citată mai sus, § 68). . Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că existența unei tulburări mintale, chiar și a uneia grave, nu poate fi singurul motiv care să justifice incapacitatea totală (a se vedea punctul 63 din prezenta hotărâre). Cu toate acestea, în speță, s-a constatat că dizabilitatea mintală a reclamantului a fost singurul argument pe care s-a întemeiat incapacitatea sa totală (a se vedea punctele 64-66 din prezenta hotărâre).

12. În consecință, Curții nu a avut de ales decât să constate că, acționând cu respectarea articolului 164 § 1 CP citit împreună cu articolul 221 din Legea nr. 71/2011 (a se vedea paragrafele 26-27 din prezenta hotărâre), instanțele interne l-au considerat pe reclamant numai în ceea ce privește tulburarea sa mintală, pe care au echivalat-o automat cu incapacitatea mintală. Decizia de a-l deposeda de capacitatea juridică și de a-l plasa sub tutelă s-a bazat exclusiv pe boala sa psihică, fără a fi invocate motive pertinente și fără a ține cont de abilitățile sale reale. Se poate deduce că prejudiciul suferit astfel de reclamant a fost cauzat de stereotipuri legislative care au împiedicat o evaluare individuală a capacităților și nevoilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Alajos Kiss împotriva Ungariei, nr. 38832/06, § 42 in fine, 20). mai 2010).

13. Prevederile legislative în cauză sunt însă în contradicție cu alte cerințe interne, precum și cu obligațiile internaționale ale statului pârât. Legea privind sănătatea mintală recunoaște că persoanele cu tulburări mintale au dreptul la viața privată și la exercitarea liberă a tuturor drepturilor civile (a se vedea paragraful 29 din prezenta hotărâre). Mai mult, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la care statul pârât este parte, recunoaște persoanele cu dizabilități ca subiecte cu drepturi depline și drept titulari de drepturi și ca persoane ale căror drepturi necesită protecție în condiții de egalitate cu ceilalți (a se vedea Cînţa, citată mai sus, §§ 30 şi 32). Acesta este și cazul oricărei persoane care suferă de boli mintale (ibid., § 75).

14. În jurisprudența sa, Curtea a recunoscut, de asemenea, că trebuie invocate motive foarte serioase pentru a justifica restrângerile drepturilor persoanelor cu handicap mintal, din cauza condiției de vulnerabilitate deosebită a acestora (a se vedea Alajos Kiss, citată mai sus, § 42, și jurisprudența citată la punctul 55 din prezenta hotărâre). Curtea a mai susținut că tratamentul ca o singură clasă a persoanelor cu dizabilități intelectuale sau mintale este o clasificare discutabilă, iar restrângerea drepturilor acestora trebuie să fie supusă unui control strict (a se vedea Alajos Kiss, citată mai sus, § 44). Se poate deduce că bolnavii mintal reprezintă un grup vulnerabil în societate, ale cărui drepturi necesită o atenție specială din partea autorităților statului.

15. În aceste împrejurări, ar trebui să considerăm că reclamantul a stabilit prima facie un caz de discriminare și că Guvernul, căruia i s-a transferat sarcina probei, nu a invocat niciun motiv convingător pentru a respinge prezumția de discriminare împotriva reclamantul pe motive de sănătate mintală (a se vedea, mutatis mutandis, Cînţa, citată mai sus, §§ 79-80).

16. În consecință, a existat o încălcare a articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 8.”

ARTICOLUL 14 Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Comments

comentarii