Acasă » PROCESE » INM a câștigat definitiv un proces contra AMR, iar asociația trebuie să plătească o sumă mare de bani la întreținere

INM a câștigat definitiv un proces contra AMR, iar asociația trebuie să plătească o sumă mare de bani la întreținere

Institutul Național al Magistraturii  (INM) a câștigat definitiv un proces intentat Asociației Magistraților din România (AMR) pentru ca aceasta să achite cheltuielile de întreținere la sediul din bulevardul Regina Elisabeta nr.53.

Procesul cu obiect ”îmbogățire fără justă cauză”, între INM și AMR, a început la Judecătoria Sectorului 5 București în iunie 2014. Institutul Național al Magistraturii a solicitat instanței să oblige asociația să plătească cheltuielile de întreținere, pe perioada 2010-2014, pentru spațiul de 47 mp din clădirea de pe bulevardul Regina Elisabeta nr.53, unde își are sediul. Cea mai mare parte din imobil este folosită de INM, care are calitatea de administrator principal și a încheiat contractele cu furnizorii de utilități.

Astfel, Institutul a cerut obligarea AME la plata sumei de 8.457,44 lei pentru perioada mai 2010-septembrie 2011 și 19.503,73 lei pentru perioada octombrie 2011 – aprilie 2014, astfel cum rezultă din evidențele contabile ale reclamantului.

Cum au ajuns INM și AMR în același spațiu

În dosar se arată un scurt istoric: ”imobilul situat în municipiul București, bd. Regina Elisabeta nr. 53,, sector 5 a trecut în administrarea Ministerului Justiției potrivit HG nr. 764/1990 privind trecerea în administrarea unor ministere și organe centrale a clădirilor și transferarea obiectelor de inventar și a bunurilor de uz gospodăresc în proprietatea acestora și modificarea corespunzătoare a obiectului de activitate a întreprinderii pentru Administrarea Clădirilor. Prin decizii ulterioare succesive (Ordine emise de Ministerul Justiției), spațiul din acest imobil a fost transmis spre folosință mai multor instituții, Institutul Național al Magistraturii fiind, de fiecare dată, beneficiarul celei mai mari suprafețe.

Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2964/C din 22 noiembrie 2007, au fost transmise spre folosință mai multor unități și instituții, spațiile situate în imobilul menționat, având ca destinație birouri de lucru, de documentare, de studii, de deservire, laboratoare, astfel: Institutul Național al Magistraturii- 1552,2 mp; Ministerul Justiției – 177,4 mp; Institutul National de Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București – 438,6 mp; Școala Națională de Grefieri – 529,7 mp și Asociația Magistraților din România – 47 mp.

Ordinul a fost emis în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 313/1992, privind transmiterea unor imobile și suportarea cheltuielilor de administrare și investiții pentru clădire aparținând unor instituții publice din municipiul București, astfel că actul preia cele mai importante dispoziții legale, în sensul că INM, având în folosință suprafața cea mai mare, este numit administrator principal al imobilului, calitate în care va încheia contracte cu principalii furnizori de combustibili, energie și servicii (articolele 10 și 11 raportat la art. 1 alin. (3) din HG nr. 313/1992).

Totodată, a fost prevăzută în mod expres obligația Institutului Național al Magistraturii, pe de o parte, și a celorlalte unități care au spații în folosință, pe de altă parte, de a încheia protocoale prin care utilizatorii se obligă ca, în raport de cota de spațiu deținută, să suporte cota-parte din cheltuielile de întreținere și administrare a imobilului (art. 12 raportat la art. 1 alin. (3) teza finală din HG nr. 313/1992).

Reclamantul a menționat faptul că, potrivit art. 14 din Ordinul nr. 2964/C/27.11.2007, toate instituțiile implicate aveau obligația de a aduce la îndeplinire dispozițiile respectivului ordin. Institutul Național al Magistraturii a încheiat contracte de prestări servicii pentru: întreținere și reparații echipamente pentru centrala termică, întreținere și reparații ascensoare, întreținere echipamentele de climatizare, servicii de întreținere centrală telefonică, alimentarea cu apă și canalizare, serviciile de telefonie, activitatea de pază, furnizarea energiei electrice, serviciile de salubrizare, furnizarea gazelor naturale. Totodată, Institutul Național al Magistraturii a făcut demersuri în vederea încheierii, cu ceilalți beneficiari, a protocoalelor pe baza cărora să recupereze cheltuielile ocazionate de furnizarea de combustibili, energie și servicii. În acest sens, au fost încheiate protocoale cu Institutul Național de Expertize Criminalistice, cu Școala Națională de Grefieri și cu Ministerul Justiției, protocoale în baza cărora aceste instituții suportă contravaloarea cheltuielilor de întreținere proporțional cu cota-parte din imobil pe care o dețin în folosință.

În ceea ce o privește pe pârâta Asociația Magistraților din România, reclamantul a arătat că nu s-a putut încheia un protocol similar, întrucât aceasta a refuzat în mod constant atât semnarea protocolului cât și suportarea contravalorii cheltuielilor de întreținere care îi incumbă proporțional cu spațiul pe care îl are în folosință. Printr-o cerere adresată Ministrului Justiției la data de 2.03.2009, pârâta Asociația Magistraților din România a solicitat modificarea Ordinului Ministerului Justiției nr. 2964/C din 22 noiembrie 2007, în sensul de a se menționa că „ Asociația Magistraților din România este scutită de plata cotei-părți din cheltuielile de întreținere și administrare a imobilului din București, bd. Regina Elisabeta nr. 53,, sector 5, deoarece prin Protocolul 4296/22.04.2003, Ministerul Justiției a asigurat AMR spațiu (3 camere) având ca destinație birouri de lucru ”, răspunsul fiind în sensul că memoriul formulat nu poate fi soluționat în sensul solicitat, întrucât Ordinul nr. 2964/C/22.11.2007 respectă întocmai prevederile HG nr. 313/1992 și ale Legii nr. 213/2007, iar menționarea Protocolului din 2003 este inutilă având în vedere că acesta nu mai poate produce efecte între părți, începând cu data emiterii ordinului în cauză.

De asemenea, reclamantul a arătat faptul că, în perioada iunie 2010 – aprilie 2014, a transmis pârâtei 28 adrese, prin care a făcut cunoscută suma datorată de către pârâtă la momentul transmiterii corespondenței, începând din luna aprilie 2011 pârâta refuzând inclusiv primirea corespondenței. Reclamantul a continuat să plătească integral contravaloarea cheltuielilor aferente contractelor încheiate. În dovedirea acestui aspect, reclamantul a învederat faptul că Raportul de Audit Public Intern cu tema „Evaluarea contabilității financiare și de gestiune la INM” cuprinde constatări referitoare la nerecuperarea debitelor de la AMR, cu recomandarea realizării procedurilor legale privind recuperarea debitelor restante, precum și faptul că prin Decizia nr. XII/Dl/5/1.02.2010 a Curții de Conturi s-a constatat nerecuperarea cheltuielilor sale cu utilitățile de la Asociația Magistraților din România și s-a stabilit obligația Institutului de a recupera debitul reprezentat de aceste cheltuieli.”, se arată în dosar.

În martie 2017, a fost pronunțată sentința de către instanța de fond:

”Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de pârâta, ca neîntemeiata.

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de pârâta.

Respinge ca prescrisa cererea reclamantului având ca obiect sumele achitate de reclamant în perioada mai 2010 – 02.06.2011.

Admite în parte cererea formulata de reclamantul Institutul National al Magistraturii în contradictoriu cu pârâta Asociatia Magistratilor din România.

Obliga pe pârâta sa achite reclamantului suma de 23290,13 lei, reprezentând cota parte a pârâtei din cheltuielile de întretinere a imobilului, achitata de reclamant ulterior datei de 02.06.2011, suma ce se va actualiza cu rata inflatiei, calculata de la data fiecarei plati efectuate de reclamant pâna la data achitarii debitului.”

În 11 octombrie 2018, Tribunalul București a menținut obligația impusă AMR, schimbând doar un aspect privitor la cheltuielile de judecată.

Soluția pe scurt: ”Admite apelul. Schimba în parte sentinta apelata, în sensul ca: Înlatura obligatia reclamantei de la plata catre pârâta a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata. Pastreaza celelalte dispozitii ale sc. apelate. Definitiva.”

Motivarea sentinței menținute în apel

 Sentința civilă NR. 1641/2017 – Judecătoria Sectorului 5 București

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 2964/C din 22.11.2007 al Ministrului Justiției, s-a transmis spre folosință imobilul din București, bd. Regina Elisabeta. 53, sector 5 următoarelor entități:

– Institutul Național al Magistraturii, reclamant în prezenta cauză, care a primit o suprafață de 1552,2 mp;

– Ministerul Justiției, care a primit o suprafață de 177,4 mp;

– Institutul Național de Expertize Criminalistice și Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, care au primit o suprafață de 438,6 mp;

– Școala Națională de Grefieri, care a primit o suprafață de 529,7 mp;

– Asociația Națională a Magistraților din România, pârâtă în prezenta cauză, care a primit o suprafață de 47 mp.

Prin Ordinul respectiv, reclamantul a fost numit administrator principal al imobilului, calitate în care acesta urma să încheie contracte cu principalii furnizori de combustibili, energie și servicii. De asemenea, conform art. 12 din Ordin, reclamantul urma să încheie protocoale cu unitățile care au spații în folosință, prin care acestea se obligă ca în raport cu cota deținută să suporte cota parte din cheltuielile de întreținere și administrare a imobilului.

Cumulând suprafețele date în folosință și menționate în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2964/C din 22.11.2007, instanța deduce că suprafața totală dată în folosință este de 2744,9 mp. Din această suprafață, pârâta a primit în folosință 47 mp, ceea ce reprezintă 1,71% din suprafața totală.

În calitatea sa de administrator principal al imobilului, Institutul Nationa al Magistraturii_a încheiat contracte cu: GDF Suez Energy România SA, pentru furnizarea de gaze naturale (filele 151-156 din vol. I); Electrica Muntenia Sud, pentru furnizarea energiei electrice (filele 160-175 din vol. I); Confort SRL, pentru întreținerea și reparația centralei termice (filele 176-204 din vol. I); Albamir Instal SRL, pentru întreținerea și reparația centralei termice (filele 205-213 din vol. I); Prompt Ap Impex întreținerea și reparația ascensoarelor (filele 214-255 din vol. I); IFMA SA, pentru întreținere și revizii tehnice curente la ascensoare (filele 256-290 din vol. I); Aer Revolutions SRL, pentru service la aparatele de aer condiționat (filele 291-296 din vol. I); Prompt Ap Impex – întreținere și reparații la aparatele de aer condiționat (filele 297-306 din vol. I); Aer Revolutions SRL, pentru întreținere lunară și reparații la agregate sau instalații frigorifice (filele 307-316 din vol. I); Apa Nova București SA, pentru furnizarea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului public de canalizare (filele 317-330 din vol. I); Romtelecom SA, pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice (filele 331-346 din vol. I); Vodafone Romania SA, pentru servicii de telefonie fixă și mobilă (filele 347-427 din vol. I); Electromagnetica Goldstar SRL, pentru întreținerea rețelei telefonice (filele 428-459 din vol. I); RER Ecologic Service București – REBU SA, pentru prestarea serviciilor de salubrizare privind colectarea și transportul deșeurilor (filele 460-495 din vol. I).

În temeiul contractelor menționate, furnizorii de servicii menționați au facturat în sarcina reclamantului serviciile prestate, iar reclamantul a achitat contravaloarea facturilor, astfel cum reiese din facturile fiscale și extrasele de cont depuse la dosarul cauzei în vol. II (filele 1-312) și în volumul III (filele 1-335).

Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză:

– în perioada mai 2010 – septembrie 2011, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului în valoare de 574.428,57 lei; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 9822,72 lei

– în perioada mai 2010 – septembrie 2011, în sarcina reclamantului s-au mai facturat, separat față de cheltuielile de la punctul anterior, cheltuieli de către Romtelecom SA; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 581,45 lei

– în perioada octombrie 2011 – aprilie 2014, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului în valoare de 1.160.291,74 lei; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 19840,98 lei

– în perioada octombrie 2011 – aprilie 2014, în sarcina reclamantului s-au mai facturat, separat față de cheltuielile de la punctul anterior, cheltuieli de către Vodafone Romania SA; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 189,33 lei

– în perioada mai 2010 – 02.06.2011, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului în valoare de 418.018,79 lei; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 7148,12 lei

Reclamantul a formulat o serie de obiecțiuni cu privire la calculele realizate de expert. Astfel, a arătat reclamantul că „expertul desemnat a luat în calcul, în mod greșit, valoarea totală a facturilor cuprinse în adresa INM nr. 2889/19.07.2010 și nu valoarea facturilor aferente diferenței de 68,29 lei, așa cum era corect”. Instanța constată că adresa respectivă indicată de reclamant se regăsește în copie la fila 255 din vol. III al dosarului și că este corectă afirmația reclamantului, deoarece expertul a inclus în tabelul cu calculul creanței sumele din adresa nr. 2889/19.07.2010, dar în același timp a inclus separat și câteva dintre facturile enumerate în adresa respectivă, cu consecința majorării creanței. Cu toate acestea, instanța nu apreciază necesar să rectifice calculul expertului, deoarece, așa cum se va vedea mai jos, toate sumele din adresa nr. 2889/19.07.2010 au fost solicitate cu depășirea termenului de prescripție extinctivă, ceea ce înseamnă că instanța nu le va lua oricum în considerare, cu consecința neprejudicierii pârâtei prin eroarea de calcul a expertului.

A mai arătat reclamantul că expertul nu a luat în calcul suma de 15,96 lei reprezentând regularizări făcute în favoarea pârâtei prin adresa reclamantului nr. 1329 din 20.04.2011. Instanța reține, la fel ca și mai sus, că și aceste regularizări vizează sume pentru care a intervenit prescripția și care oricum nu vor fi luate în considerare.

Reclamantul a învederat că la adresa INM nr. 4238/19.12.2011, expertul desemnat nu a luat în calcul suma de 12,47 lei reprezentând contravaloarea procentului aferent facturii nr. 1090/21.11.2011 emise de către furnizorul Prompt, în valoare de 729,12 lei. Instanța constată că este reală această afirmație a reclamantului, motiv pentru care la suma de 19840,98 lei, stabilită de expert în sarcina pârâtei cu titlu de cotă parte din cheltuielile de întreținere aferente perioadei octombrie 2011 – aprilie 2014 se va adăuga suma de 12,47 lei.

De asemenea, reclamantul a arătat că suma de 26,51 lei aferentă facturii nr. …/31.07.2011 emisă de către furnizorul GDF Suez Energy România SA se regăsește și în situația întocmită de către expertul desemnat potrivit cerinței de la obiectivul nr. 1. Instanța constată că suma de 26,51 lei a fost inclusă atât în tabelul aferent perioadei mai 2010 – septembrie 2011, cât și în tabelul aferent perioadei octombrie 2011 – aprilie 2014, ceea ce, în mod evident, este eronat. Prin urmare, suma respectivă va fi scăzută din tabelul aferent perioadei octombrie 2011 – aprilie 2014.

Reclamantul a mai menționat că la factura nr. …/17.03.2014 emisă de către furnizorul Vodafone expertul desemnat a luat în calcul suma de 13,33 lei și nu suma de 17,66 lei cât reprezentau în mod real cheltuielile aferente pârâtei. Instanța constată că această obiecțiune a reclamantului este neîntemeiată, deoarece valoarea facturii indicate de reclamant este de 779,53 lei, iar 1,71% din această sumă înseamnă 13,33 lei, adică aceeași sumă indicată și de expert.

A mai arătat reclamantul că expertul desemnat a luat în calcul factura nr. 965/20.06.2011 în sumă de 1041,60 lei, emisă de către furnizorul Prompt, aceasta fiind plătită în data de 29.06.2011, neîncadrându-se în perioada menționată în obiectivul nr. 3. Instanța constată că în tabelul aferent perioadei mai 2010 – 02.06.2011 a fost inclusă și această factură emisă la data de 20.06.2011. Având în vedere că factura respectivă excede perioadei avute în vedere, suma de 17,81 lei aferentă facturii respective va fi eliminată din tabelul menționat.

Reclamantul a învederat și că în „situație cheltuielile Romtelecom” expertul desemnat a luat în calcul în mod eronat suma de 20,13 lei aferentă lunii aprilie, suma corect determinată fiind de 10,01 lei. Instanța reține că reclamantul se referă la luna aprilie a anului 2010, adică la o perioadă cu privire la care, așa cum se va arăta mai jos, a intervenit prescripția extinctivă, prin urmare suma indicată de reclamant, oricare ar fi aceasta, nu va fi oricum luată în considerare, context în care nici nu mai trebuie verificată obiecțiunea reclamantului. Aceeași este situația și cu obiecțiunea conform căreia suma aferentă cheltuielilor cu întreținerea ascensoarelor calculată de către expertul desemnat nu este corect determinată, diferența provenind de la dublarea facturilor nr. 965/20.06.2010 în sumă de 1041,60 lei și nr. 652/28.04.2010 în sumă de 1023,40 lei emise de către furnizorul Prompt. Aceleași concluzii le reține instanța și cu privire la obiecțiunea conform căreia suma de 35,64 lei procent din contravaloarea facturii nr. 1201/30.11.2010 emisă de către furnizorul Confort a fost prinsă de două ori în situația expertului desemnat.

De asemenea, a arătat reclamantul că în anexa nr. 3 „situația cheltuielilor Vodafone telefonie voce fixă”, expertul desemnat a luat în calcul în mod eronat suma de 13,58 lei aferentă facturii nr. …/17.07.2013, suma corect determinată fiind de 13,50 lei. Instanța constată că această obiecțiune a reclamantului este neîntemeiată, deoarece valoarea facturii indicate de reclamant este de 794,15 lei, iar 1,71% din această sumă înseamnă 13,58 lei, adică aceeași sumă indicată și de expert.

Aplicând corecțiile reținute de instanță cu ocazia analizei acestor obiecțiuni ale reclamantului, instanța deduce că:

– în perioada mai 2010 – septembrie 2011, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 9822,72 lei ;

– în perioada mai 2010 – septembrie 2011, în sarcina reclamantului s-au mai facturat, separat față de cheltuielile de la punctul anterior, cheltuieli de către Romtelecom SA; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 581,45 lei ;

– în perioada octombrie 2011 – aprilie 2014, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 19826,94 lei ;

– în perioada octombrie 2011 – aprilie 2014, în sarcina reclamantului s-au mai facturat, separat față de cheltuielile de la punctul anterior, cheltuieli de către Vodafone Romania SA; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 189,33 lei ;

– în perioada mai 2010 – 02.06.2011, în sarcina reclamantului s-au facturat cheltuieli de întreținere a imobilului; din aceste cheltuieli, 1,71% reprezintă suma de 7130,31 lei .

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive , invocă de pârâtă, instanța reține că în temeiul art. 3 din HG nr. 313/1992 privind transmiterea unor imobile și suportarea cheltuielilor de administrare și investiții pentru clădirile aparținând unor instituții publice din Municipiul București, m inisterele și celelalte organe centrale de specialitate finanțate de la bugetul de stat, prevăzute în anexa nr. 1, vor asigura, pe lângă întreținerea și gospodărirea clădirilor, și repararea acestora .

Acest articol trebuie interpretat coroborat cu art. 1 al aceluiași act normativ, în care se arată că în cazul în care în aceeași clădire își desfășoară activitatea mai multe instituții, utilitățile aferente vor trece în administrarea celei cu suprafața cea mai mare, cheltuielile urmând a se suporta proporțional, pe bază de protocol, încheiat între utilizatori . Față de acest articol, nu pot fi interpretate dispozițiile art. 3 din HG nr. 313/1992 în sensul că doar Ministerul Justiției și celelalte organe de specialitate finanțate de la bugetul de stat suportă cheltuielile cu întreținerea imobilului, deoarece o asemenea interpretare ar lipsi de eficiență dispozițiile menționate ale art. 1, care nu s-ar mai aplica, deși ele trebuie interpretate astfel încât să producă efecte juridice. Din contră, dispozițiile art. 3 din HG nr. 313/1992 se interpretează, în acest context, în sensul că ministerele și celelalte organe centrale de specialitate finanțate de la bugetul de stat se vor ocupa de întreținerea imobilului, fără ca acest lucru să însemne automat că eventualele cheltuieli angrenate pentru întreținerea respectivă nu ar putea fi recuperate de la beneficiarii întreținerii. Prin urmare, dispozițiile pe care și-a întemeiat pârâta excepția pe care a invocat-o nu exclud posibilitatea instituției care a suportat cheltuielile de întreținere să se regreseze împotriva beneficiarilor întreținerii, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune , instanța reține că în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 din Decret, termenul prescripției este de 3 ani. De asemenea, conform art. 7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Întrucât în speță reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză, dreptul la acțiune s-a născut în momentul în care patrimoniul reclamantului s-a diminuat cu sumele pe care ar fi trebuit să le achite pârâta, adică în momentul plății facturilor emise în sarcina reclamantului. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, cu corecțiile reținute de instanță mai sus, reclamantul a achitat în perioada mai 2010 – 02.06.2011 suma de 7130,11 lei, care constituie procentul de 1,71 pe care îl solicită pârâtei, aferent perioadei respective. Întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 03.06.2014, pentru plățile realizate de reclamant anterior zilei de 03.06.2011 a intervenit prescripția extinctivă. Prin urmare, instanța va admite excepția prescripției și va respinge ca prescrisă cererea reclamantului având ca obiect sumele achitate de reclamant în perioada mai 2010 – 02.06.2011, adică 7130,11 lei.

Instanța nu poate reține apărarea reclamantului conform căreia pârâta a efectuat plăți parțiale prin care ar fi recunoscut debitul, deoarece plățile realizate de pârâtă au vizat exclusiv datorii care nu fac obiectul prezentei cauze. Faptul că pârâta a achitat datorii mai vechi nu înseamnă că a recunoscut că îi datorează reclamantului și datorii viitoare, pe care nu le-a avut în vedere atunci când a efectuat plăți. Din contră, faptul că pârâta a refuzat să achite sumele solicitate de reclamant prin prezenta acțiune și faptul că s-a opus și în cadrul prezentului dosar achitării lor, susținând că sunt nedatorate, demonstrează mai degrabă că pârâta nu a recunoscut debitul și că, prin urmare, nu a fost întrerupt cursul prescripției.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că sub imperiul vechiului Cod civil, aplicabil în cauză pentru plățile realizate de reclamant până la data de 30.09.2011 inclusiv, îmbogățirea fără justă cauză este un fapt juridic ce presupune o mărire a patrimoniului unei persoane pe seama micșorării patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic pentru aceasta.

Instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, deoarece: patrimoniul pârâtei s-a mărit prin aceea că i s-au diminuat datoriile cu sumele pe care reclamantul le-a plătit și care constituiau cota parte a pârâtei din cheltuielile de întreținere; ca o consecință a măririi patrimoniului pârâtei, patrimoniul reclamantului s-a diminuat cu aceeași sumă pe care ar fi trebuit să o achite pârâta; atât mărirea patrimoniului pârâtei, cât și micșorarea patrimoniului reclamantului, derivă d__ aceeași cauză, respectiv plata realizată de reclamant pentru sumele care constituiau cota parte a pârâtei din cheltuielile de întreținere; mărirea patrimoniului pârâtei, cu consecința micșorării patrimoniului reclamantului, nu are o cauză legitimă, deoarece cheltuielile de întreținere trebuie suportate, conform legii, proporțional cu spațiul ocupat, iar nu doar de către reclamant; nu există pentru reclamant alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, deoarece între părți nu există raporturi contractuale pe care reclamantul să se poată întemeia și nici nu există în legi speciale o acțiune, alta decât actio de in rem verso , la care reclamantul să fi putut recurge.

Instanța constată că toate aceste condiții sunt îndeplinite și pentru plățile realizate de reclamant cu începere din data de 01.10.2011, acestora din urmă fiindu-le aplicabile dispozițiile noului Cod civil (art. 1345-1348). În plus, reține instanța și că: mărirea patrimoniului pârâtei s-a realizat fără ca această mărire să îi fie imputabilă pârâtei, în sensul că pârâta nu a comis o faptă ilicită, ci chiar prevederile legale sunt în sensul că o singură entitate din imobil realizează administrarea acestuia, ceea ce înseamnă că entitatea respectivă se ocupă de asigurarea utilităților și de plata acestora, iar celelalte entități trebuie doar să contribuie la plată; reclamantul nu solicită mai mult decât pierderea patrimonială suferită sau mai mult decât îmbogățirea pârâtei; îmbogățirea subzista și la data sesizării instanței.

Prin urmare, instanța o va obliga pe pârâtă să achite reclamantului sumele reținute în raportul de expertiză depus la dosar, cu corecțiile arătate de instanță mai sus și cu scăderea din suma totală a sumei cu privire la care s-a reținut că a intervenit prescripția, adică: sumele de 9822,72 lei și 581,45 lei, aferente perioadei mai 2010 – septembrie 2011, din care se va scădea suma pentru care a intervenit prescripția, adică 7130,31 lei; sumele de 19826,94 lei și 189,33 lei aferente perioadei octombrie 2011 – aprilie 2014. Totalul datorat de pârâtă, în această situație, este de 23290,13 lei . Pentru repararea integrală a prejudiciului, instanța va dispune ca această sumă să se actualizeze, conform solicitării reclamantului, cu rata inflației, calculată de la data fiecărei plăți efectuate de reclamant până la data achitării debitului.

În concret, pentru calcularea actualizării cu rata inflației, părțile trebuie să pornească de la sumele indicate în tabelele anexate de expert răspunsului la obiecțiuni, din care se vor elimina sumele pentru care a intervenit prescripția și celelalte sume indicate mai sus de către instanță ca fiind nelegal incluse în tabele, dar la care se vor adăuga sumele care nu au fost incluse în tabele, deși ar fi trebuit să fie incluse, și indicate de instanță mai sus, când s-au analizat obiecțiunile reclamantului. La fiecare dintre sumele care vor rămâne în tabele după eliminarea și adăugarea sumelor indicate de instanță trebuie să se calculeze rata inflației, de la data plății de către reclamant până la data plății de către pârâtă.

Cu privire la cota parte din cheltuieli pe care pârâta trebuie să o suporte, instanța reține că aceasta a fost determinată conform art. 1 din HG nr. 313/1992, care stabilește că în cazul în care în aceeași clădire își desfășoară activitatea mai multe instituții, utilitățile aferente vor trece în administrarea celei cu suprafața cea mai mare, cheltuielile urmând a se suporta proporțional, pe bază de protocol, încheiat între utilizatori . Față de acest act normativ, cheltuielile nu trebuie suportate, așa cum a susținut pârâta, în funcție de consumul fiecărui utilizator, ci toate cheltuielile se suportă de toți utilizatorii, proporțional cu spațiul deținut. De altfel, nici nu s-au instalat contoare diferite pentru fiecare utilizator, pentru a se putea determina cât a consumat fiecare. De asemenea, deși HG nr. 313/1992 face referire la un protocol care ar trebui încheiat între utilizatori, neîncheierea protocolului după emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2964/C din 22.11.2007 nu o exonerează pe pârâtă de plata datoriei, deoarece regula consfințită prin textul de lege rămâne aceeași, în sensul că se suportă cheltuielile proporțional. Dacă s-ar interpreta textul de lege în sensul că în lipsa protocolului nu poate fi obligat utilizatorul la plata de cheltuieli de întreținere, atunci orice utilizator ar putea refuza să semneze protocolul pentru a nu plăti nicio sumă de bani. Or, o asemenea interpretare a textului de lege se abate de la scopul pentru care a fost edictat, acela al împărțirii proporționale a cheltuielilor.

Totodată, deși HG nr. 313/1992 face referire la instituții, acest aspect nu trebuie interpretat în sensul că doar instituțiile ar trebui să suporte cheltuielile de întreținere, deoarece atunci când reglementează maniera de suportare a cheltuielilor de întreținere, legiuitorul face referire la utilizatori, iar nu doar la instituții. În plus, dacă s-ar interpreta textul de lege în sensul că doar instituțiile ar trebui să plătească cheltuieli de întreținere, atunci în cazul imobilelor date în folosință unor entități care nu sunt instituții publice nu ar mai trebui nicio persoană să achite cheltuielile de întreținere, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat. Prin urmare, textul de lege trebuie interpretat în sensul că utilizatorii, indiferent că sunt instituții publice sau alte entități, suportă cheltuielile de întreținere proporțional.

În ceea ce privește cota parte pe care trebuie să o suporte pârâta, s-a arătat deja mai sus că, în temeiul Ordinului Ministrului Justiției nr. 2964/C din 22.11.2007, pârâta ocupă 1,71% din suprafața totală a imobilului administrat de reclamant, prin urmare în mod legal i s-a solicitat pârâtei să achite o cotă parte de 1,71%.

Deși pârâta a criticat necesitatea încheierii de către reclamant a unor contracte pentru întreținerea centralei termice ori a ascensoarelor, instanța reține că pentru buna funcționare a activității tuturor entităților din imobilul în discuție și pentru siguranța personalului acestora se impunea încheierea contractelor respective. De asemenea, deși pârâta a criticat maniera în care este întreținut imobilul de către reclamant, acest aspect nu schimbă cu nimic situația conform căreia reclamantul a achitat o serie de sume de bani pe care ar fi trebuit să le achite pârâta.

A mai arătat pârâta că ocazional a cedat anumite spații ale sale pentru a fi folosite de reclamant. Instanța constată că existența unei înțelegeri a părților în sensul de a fi folosite ocazional spațiile pârâtei de către reclamant nu conduce automat la concluzia că reclamantul trebuie să suporte el însuși cheltuielile de întreținere care revin pârâtei. Pentru a fi incidentă o asemenea concluzie, ar fi trebuit ca părțile să încheie o convenție în acest sens. În lipsa unei înțelegeri a părților în sensul indicat de pârâtă, rămâne aplicabilă regula conform căreia cheltuielile se suportă proporțional, regulă de la care părțile nu au înțeles să se abată atunci când reclamantul a solicitat să folosească spațiile pârâtei, iar pârâta a acceptat fără să solicite o contraprestație, de orice fel.

Referitor la apărarea pârâtei conform căreia are un număr redus de angajați, care nu folosesc în permanență spațiul în discuție, instanța o apreciază lipsită de relevanță, deoarece cheltuielile cu utilitățile se repartizează utilizatorilor proporțional cu spațiul deținut, iar nu în funcție de numărul de angajați ori timpul de lucru.

A mai susținut pârâta că pentru sumele solicitate, reclamantul nu a prezentat toate documentele justificative, dar instanța constată că reclamantul a depus la dosar toate documentele pe care le deține și în baza cărora a realizat plăți către furnizorii de utilități, iar expertul contabil desemnat în cauză a analizat, la rândul său, documentele depuse de reclamant, stabilind în funcție de acestea suma datorată de pârâtă.

Referitor la dreptul pârâtei de a i se atribui în folosință gratuită bunuri proprietate publică, instanța reține că nu reiese din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2964/C din 22.11.2007 că ar fi fost emis în temeiul textului de lege care reglementează dreptul respectiv pentru pârâtă (art. 41 alin. (1) din OG nr. 26/2000). Din contră, din Ordinul menționat reiese că utilizatorii imobilului urmau să își împartă costurile cu utilități, pârâta nefiind scutită de la plata acestora.

Referitor la Ordinul Ministrului Justiției nr. 254/C/03.03.2015, invocat de pârâtă în concluziile sale scrise, acesta este ulterior perioadei analizate în speță, motiv pentru care nu poate fi valorificat.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina