ÎCCJ a stabilit: Oricine mută o mașină implicată într-un accident răspunde penal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a decis, astăzi, că fapta penală de a modifica starea locului accidentului are în vedere și schimbarea poziției unui vehicul implicat într-un accident de circulație.

Decizia nr.22  în dosarul nr.241/1/2022:

”Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a penală, în dosarul nr. 4091/229/2018 (1518/2021) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice” şi, în consecinţă, stabileşte:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, stabileşte că „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație”.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.”

Potrivit Codului penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Comments

comentarii

[wp-rss-aggregator template="monitorul-de-cluj"]

Lasă un răspuns