Acasă » CEDO » Hotărârea CEDO imputată lui Kovesi a acordat daune pentru condițiile din arest, nu din cauza anchetei DNA

Hotărârea CEDO imputată lui Kovesi a acordat daune pentru condițiile din arest, nu din cauza anchetei DNA

Hotărârea CEDO Pendiuc c. României, pentru care unii o acuză pe Kovesi că ar fi mințit la CSM, a acordat unei femei daune morale de 600 de euro pentru condițiile din arestul Poliției Capitalei și a respins plângerile reclamantei legate de ancheta DNA.

După ce un post de televiziune, citând un site, a prezentat ”nucleara” că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar fi mințit în ședința Secției pentru procurori din cadrul CSM cu privire la condamnările României la CEDO cu privire la anchetele DNA, am zis să verificăm informația. În primul rând că pe site-ul citat de respectiva televiziune este postată doar traducerea celor susținute de reclamanta Emanuela Elena Pendiuc și faptul că i s-au acordat daune de 600 de euro în baza articolului 3 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. După cum veți vedea mai jos, toate plângerile inculpatei cu privire la tratamentul din sediul DNA au fost respinse.

Plângerea a fost declarată admisibilă doar cu privire la condițiile de detenție din arestul Poliției Capitalei, motiv pentru care au câștigat la CEDO zeci de oameni. Reclamanta a stat 22 de ore în arest. ”Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit o supărare ca urmare a condițiilor fizice ale detenției sale, ceea ce nu poate fi redresat prin simpla constatare a unei încălcări. În consecință, judecând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantei 600 EUR pentru prejudiciul moral. Declară plângerea admisibilă în temeiul articolului 3 al Convenției privind condițiile fizice de detenție a reclamantei la Centrul de detenție al Poliției Municipiului București, iar restul plângerilor sale sunt inadmisibile”, se arată în hotărârea CEDO.

Ce a susținut DNA în cauza de la CEDO:

”La data de 17 decembrie 2015 DNA a informat Guvernul, inter alia, că, la 6 noiembrie 2014, au fost luate în același timp măsuri procedurale similare cu cele luate împotriva reclamantei împotriva a unsprezece alți suspecți care erau anchetați în același dosar. Mai mult, în cursul procedurii, reclamanta fusese asistată de reprezentanții legali aleși și, ca toți ceilalți suspecți, îi fusese oferită apă sau fusese capabilă să cumpere alimente și apă. În plus, în fiecare coridor și birou al clădirii erau disponibile dozatoare de apă și cupe de unică folosință. Toți cei din interiorul clădirii, inclusiv cei aflați în studiu, au avut acces la cantina. În cele din urmă, toți inculpații și reprezentanții lor legali au avut opțiunea de a se așeza în timpul procedurii.”, a precizat DNA.

CEDO despre ancheta DNA

”Curtea notează că, la momentul evenimentelor, reclamanta a fost în primele săptămâni de sarcină și că a fost confruntată cu anumite complicații.

Cu toate acestea, Curtea notează că niciuna dintre dovezile disponibile nu demonstrează că, la 31 octombrie sau 6 noiembrie 2014, reclamanta sau reprezentanții ei legali au informat autoritățile de investigare cu privire la sarcina ei, tratamentul necesar pentru aceasta, efectele secundare și complicațiile ea se confruntă. Documentele medicale prezentate efectiv de către solicitant către autorități nu conțin nici o referință sau informații specifice despre sarcina sau tratamentul prescris ei.

Chiar presupunând că afirmațiile ei că ea a informat autoritățile cu privire la starea și tratamentul ei cel puțin verbal au fost adevărate, Curtea consideră că declarația simplă adresată autorităților de anchetă, în absența oricărui document medical care să-i justifice afirmațiile, este insuficientă pentru a dovedi existența stării ei.

Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivit afirmațiilor proprii ale reclamantei, la 6 noiembrie 2014 ea a adus o mică sticlă de apă de acasă și a putut să bea din ea în timpul șederii sale la sediul DNA.

Curtea notează, de asemenea, că reclamanta nu a contestat afirmația guvernului potrivit căreia birourile DNA aveau o cantină accesibilă tuturor celor din clădire și unde cineva putea cumpăra alimente sau apă și să se așeze. Chiar presupunând că reclamanta nu știa că birourile ADN-ului aveau o cantină sau că nu avea niciun ban, ea nu a furnizat nicio explicație cu privire la motivul pentru care nu i-ar fi putut cere pe unul sau pe ambii reprezentanți legali aleși să cumpere ceva apă și hrană pentru ea din altă parte.

Curtea notează, de asemenea, că durata investigării cauzei reclamantei poate fi justificată având în vedere faptul că ar putea fi considerată complexă – a implicat alți unsprezece suspecți și a avut legătură cu acuzații grave grave care i-au fost aduse. În plus, în timpul celor șapte sau opt ore petrecute la birourile DNA-ului, reclamanta a fost implicată în mod repetat în măsuri procedurale și nu a contestat Guvernului cu privire la informațiile transmise de DNA că, în timpul efectuării acestor măsuri, ea și ea reprezentanții legali au avut opțiunea de a sta jos.

În sfârșit, Curtea notează că nu există nici o dovadă în dosar potrivit căreia tratamentul pe care reclamanta l-a experimentat la 6 noiembrie 2014 a afectat-o ​​fizic sau a avut un efect negativ asupra sarcinii sale.

În aceste circumstanțe, în pofida situației medicale a reclamantei la momentul evenimentelor, Curtea constată că tratamentul pe care la primit la 6 noiembrie 2014, înainte de plasarea în custodia poliției, nu a depășit suferința inerentă și inevitabilă cauzată de procedurile judiciare și chestionarea legată de acest caz.

Rezultă că această parte a plângerilor reclamantei este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.”, se arată în hotărâre.

Despre condițiile de detenție

”Curtea observă că durata detenției reclamantei în centrul de detenție a fost foarte scurtă, în conformitate cu dovezile disponibile, de aproximativ douăzeci și două de ore.

Curtea notează, de asemenea, că părțile nu au contestat faptul că reclamantei i-au fost acordate treizeci de minute de exerciții în aer liber în timpul detenției. Cu toate acestea, chiar dacă Guvernul a contestat unele dintre afirmațiile reclamantei cu privire la condițiile fizice ale detenției sale, nu a contestat supusele ei că, pentru treizeci de minute de exercițiu în aer liber, ea a fost dusă într-o curte unde aerul era incomod, și pereții curții erau prea mari pentru a permite aer curat.

Curtea notează, de asemenea, că Guvernul nu a contestat, de asemenea, argumentele reclamantei potrivit cărora toaleta a fost separată de cameră printr-o simplă perdea de plastic și trebuia să fie conectată cu o sticlă de plastic pentru a împiedica intrarea șobolanului în celulă , că dușul a fost montat deasupra toaletei și că a fost folosit și pentru spălarea acesteia, că a fost reținută de fumători, chiar dacă ea a informat în mod special serviciul medical al centrului de detenție că este nefumător, că nu a primit niciun fel de mâncare de la 8.20 până dimineața următoare sau că mâncarea primită dimineața a fost neplăcută și necomestibilă.

Curtea notează că nu există nici o dovadă în dosar că reclamanta a cerut alimente imediat după ce a ajuns în centrul de detenție sau că a dezvăluit autorităților din centrul de detenție sau serviciului medical că este însărcinată. Cu toate acestea, având în vedere informațiile furnizate guvernului de către departamentul de coordonare a centrelor de detenție – în special lipsa unor reguli scrise care să stabilească procedura care trebuie urmată în ceea ce privește masa de seară a unui deținut în cazul în care acesta ajunge la centrul de detenție mai târziu de ora 18:00 și că el sau ea va fi plasat în funcție de preferințele sale de fumat pe cât posibil – Curtea nu este convinsă că o cerere specifică a reclamantei sau divulgarea completă a stării sale medicale ar fi schimbat situația.

Curtea consideră, prin urmare, că detenția reclamantei a fost scurtă și că faptul că i s-a permis să meargă în afara celulei timp de treizeci de minute nu a fost suficientă pentru a compensa alocarea limitată a spațiului personal pentru ea și, astfel, să înfrângă prezumția puternică de încălcare a articolului 3 al Convenției.

Curtea este de acord cu guvernul că nu există nici o dovadă în dosar potrivit căreia condițiile fizice ale detenției reclamantei i-au afectat sănătatea sau evoluția sarcinii și constată că reclamanta nu a contrazis afirmația guvernului că nu a fost reținută într-o celulă cu minori, dependenți de droguri sau condamnați.

Cu toate acestea, având în vedere efectele cumulative ale condițiilor fizice ale detenției, Curtea consideră, indiferent de starea medicală a reclamantei, că, deși nu există niciun indiciu că ar fi existat o intenție de a fi umilită sau degradată, greutățile pe care le-a suferit au depășit nivelul inevitabil al suferinței inerente detenției și au depășit pragul de severitate în conformitate cu articolul 3 al Convenției.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții în ceea ce privește condițiile fizice de detenție ale reclamantei”, se arată în hotărârea CEDO.

Cu privire la lipsa de tratament medical adecvat pe perioada reținerii

”Referindu-se la prezenta cauză, Curtea notează că reclamanta a fost examinată de către un medic imediat după ce a ajuns în centrul de detenție și că l-a informat cu privire la tratamentul cu Utrogestan. Cu toate acestea, ea nu a prezentat documente medicale în sprijinul afirmației sale și nu există nicio dovadă în dosar că ea ia spus medicului că era deja însărcinată sau că i sa prescris de asemenea tratament cu vitamine și minerale.

Curtea notează, de asemenea, că nu este contestat faptul că reclamantei nu i s-a dat nici o formă de medicație în timpul detenției sale. În același timp, pe baza dovezilor disponibile, consideră rezonabil să presupună că a avut acces la medicamentele sale atât înainte, cât și imediat după încarcerarea ei și că accesul la medicamente a fost restricționat pentru un timp foarte scurt.

Curtea este dispusă să accepte faptul că incapacitatea reclamantei de a-și lua medicamentele în timpul detenției sale ar fi putut provoca o anumită primejdie. Cu toate acestea, constată că cauza principală a anxietății sale potențiale a durat foarte scurt și că, potrivit dovezilor disponibile, întreruperea tratamentului nu a avut consecințe medicale asupra stării sale medicale generale, asupra sănătății și asupra dezvoltării sarcinii.

În aceste condiții, după o apreciere a faptelor pertinente în ansamblul său, Curtea consideră că nici starea de sănătate a reclamantei, nici posibilele suferințe cauzate de întreruperea scurtă a tratamentului său nu au atins, în circumstanțele particulare ale cauzei, un nivel suficient de severitate pentru a constitui o încălcare a dreptului garantat de articolul 3 al Convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Viorel Burzo împotriva României, nr. 75109/01 și 12638/02, § 86, 30 iunie 2009).”, notează judecătorii CEDO.

A cerut 5.000 de euro, i s-au acordat 600

”Reclamanta a cerut 5 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Ea a susținut că, deși constatarea unei încălcări constituia o satisfacție echitabilă suficientă, plata de către autoritățile naționale a compensațiilor simbolice a fost un mijloc de a le face să realizeze consecințele potențial grave ale acțiunilor lor. Ea a susținut că plângerile ei au fost ca un avertisment, astfel încât alte persoane, în special femeile însărcinate, să nu fi fost supuse unor condiții similare de tratament și detenție.

Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă în cazul de față. În orice caz, suma solicitată de reclamantă cu privire la prejudiciul moral este excesivă. De asemenea, scopul unei plăți este acela de a despăgubi o parte vătămată pentru daunele suferite. În consecință, aceasta nu ar trebui considerată drept o pedeapsă aplicată statului solicitat, deoarece o astfel de abordare nu era scopul de a acorda pretenții de satisfacție echitabilă.

Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit o supărare ca urmare a condițiilor fizice ale detenției sale, ceea ce nu poate fi redresat prin simpla constatare a unei încălcări. În consecință, judecând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantei 600 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice taxă care ar putea fi imputată.

Declară plângerea admisibilă în temeiul articolului 3 al Convenției privind condițiile fizice de detenție a reclamantei la Centrul de detenție al Poliției Municipiului București, iar restul plângerilor sale sunt inadmisibile;

Consideră că a avut loc o violare a articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile fizice de detenție ale reclamantei;

Susține

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, 600 EUR (șase sute de euro), plus orice taxă care ar putea fi datorată, cu titlu de prejudiciu moral, să fie convertită în moneda națională a statul respondent la rata aplicabilă la data decontării;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate anterior, până la decontare, se plătește o dobândă simplă la suma de mai sus, la o rată egală cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada de întârziere plus trei procente;

Respinge restul cererii reclamantei de satisfacție echitabilă.”, se arată în finalul hotărârii.

VEZI DECIZIA COMPLETĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina