Procurorii DIICOT și polițiștii antidrog, ajutați de colegii de la Rutieră din Dej, au oprit un BMW în care era o cantitate însemnată de substanță 3-CMC. Din doi inculpați cercetați în dosar, unul a fost arestat preventiv, iar unul este sub control judiciar.
”La data de 18.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 17.07.2023, inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce transportau, pe cale terestră, un colet ce conținea cantitatea de peste 4 kilograme 3-CMC (drog de mare risc), în scopul comercializării.
De asemenea, asupra inculpaților au fost identificate și ridicate sume de bani în lei și euro, mai multe telefoane mobile și o cantitate de bijuterii.
La data de 18.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a dispus arestarea preventivă a unui inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. Față de cel de al doilea inculpat, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Poliției și ai Poliției Municipiului Dej – Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică și din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej.”, a transmis DIICOT.
Solutia pe scurt: ”În temeiul art. 226 alin. 1 şi alin. 2, raportat la art. 223 alin. 2, art. 202 alin. 1, alin. 3 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj formulată în dosarul 334 D/P/2023 şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Muza Emanuel Marc, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pentru o durată de 30 zile, începând de astăzi, 18 iulie 2023, până în data de 16 august 2023 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat, respectiv în termen de 48 de ore de la comunicare pentru reprezentantul parchetului. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.07.2023, ora 17.20.”
În 2016, inculpatul arestat acum pentru trafic de droguri era arestat pentru șantaj și proxenetism, alături de interlopii ”Pupu” și ”Faraonul” din Florești.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

