Fără precedent: Avocații dintr-un barou refuză să mai intre la ședințele unei judecătoare care le-a amendat o colegă!

Protest inedit și curajos al avocaților din Baroul Hunedoara. Aceștia nu vor mai intra 4 săptămâni la ședințele de judecată prezidate de o judecătoare care a amendat pe nedrept o colegă de-a lor, aflată în spital, grav bolnavă. Judecătoarea are în jur de 30 de ani, a absolvit UBB Cluj cu o medie foarte mare și este doctor în drept.

Comunicatul de protest al Baroului Hunedoara a fost transmis tuturor instanţelor din judeţul Hunedoara, Curții de Apel Alba Iulia, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Consiliului Superior al Magistraturii.

„Consiliul Baroului Hunedoara, întrunit în Şedinţa de Consiliu în data de 30 ianuarie 2020, faţă de situaţia creată de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta din cadrul Judecătoriei Deva, constând în aceea că în data de 29 ianuarie 2020, cu ocazia judecării dosarului 2621/221/2018, a dispus în sarcina avocatului ales al inculpatului persoană juridică măsura amenzii judiciare în cuantum de 1.500 de lei, motivată de lpsa nejustificată de la termenul de judecată stabilit în cauză, instanţa aflându-se în desfăşurarea unui protest concretizat în suspendarea activităţii. Apreciind măsura dispusă ca fiind expresia unei lipse de respect faţă de întreg Corpul Profesional al Avocaţilor din cadrul Baroului Hunedoara, în cadrul Şedinţei de Consiliu din data de 30 ianuarie 2020, a fost hotărâtă organizarea unei forme de protest ce se va materializa după cum urmează:

Începând din data de 3 februarie 2020, pentru o perioadă de cel puţin patru săptămâni vom refuza participarea la şedinţele de judecată ale completului de judecată condus de doamna judecător Ioana Nicoleta Gheberta. La acest complet vor participa doar avocaţii aleşi/numiţi dn oficiu în cauze cu persoane arestate sau în executarea unor pedepse privative de libertate. În toate celelalte cauze aflate pe lista de şednţă la acest complet, în această perioadă de minimum 4 săptămâni avocaţii nu se vor prezenta în sala de judecată.

În cauzele cu persoane aflate în stare de deţinere sau în executarea unor măsuri privative de libertate, în semn de protest, avocaţii vor participa la şedinţele de judecată ale completului doamnei judecător Gheberta Ioana Nicoleta purtând banderola albă aplicată pe mâna stângă, pe robă.

Consilul Baroului Hunedoara a hotărât formularea unei sesizări în materie disciplinară la Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător Ioana Nicoleta Gheberta, alături de cererea de reexaminare a amenzii, care va fi formulată de avocatul sancţionat”, a comunicat Baroul Hunedoara.

Comunicatul a fost trimis la instanțe, CSM și UNBR, dar nu a fost publicat pe site-ul Baroului, din dorința avocatei amendate, care suferă de o boală gravă. Clujust l-a obținut pe surse.

Ioana Nicoleta Gheberta a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca în 2012 cu o medie foarte mare, este doctor în drept din 2016 . Din 2013 este cadru didactic asociat la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, unde predă teoria generală a dreptului și tot de atunci este membru activ al Asociației Române pentru Studiul Dreptului Comparat, al Dreptului Internațional Privat și al Dreptului Comerțului Internațional. De asemenea, are mai multe articole de specialitate publicate în reviste și cărți de drept.

Comments

comentarii

Atenţionare de călătorie. Aglomerație la frontiera cu Bulgaria în minivacanţele de Paște și 1 Mai.... Citește mai mult
După un incident șocant petrecut în urma derby-ului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, în care mai mulți copii au fost agresați de suporteri, clubul CFR a făcut un gest de solidaritate: i-a invitat pe doi dintre tinerii implicați la antrenamentul echipei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns