O bloggeriță din Deva a plătit până acum aproape 2.000 de lei pentru o descoperire de cont de 700 de lei, făcută acum 10 ani la cardul de salariu emis de Banca Transilvania.
Denisa Bârgău a povestit pe blogul ei coșmarul prin care trece:
”M-am uitat şi în cutia poştală când am plecat de acasă şi am găsit un plic de la biroul unui executor judecătoresc din Deva, care conţinea o somaţie, alte bălării şi o “încheiere” de la Judecătoria Deva. “Fără citarea părţilor”. Mă rog, sunt detalii în care nu intru pentru că nu am habar de chestiuni care ţin de justiţie. Ideea e, pe scurt, că în 2006 am semnat un contract de credit [aşa-numitul “descoperit de cont”] cu Banca Transilvania. Când am plecat de la locul de muncă, banca a fost informată şi mi-a reţinut ultima tranşă din salariu, 500 de lei; creditul era de 700. Eu nu am mai putut folosi cardul de salariu, pentru că, logic, mi l-au blocat. Am considerat, deci, că relaţia mea cu Banca Transilvania s-a încheiat, din moment ce nu am primit nici o hârtie, nici o notificare, nimic, doar “card blocat” şi la revedere. Aşa că mi-am văzut de viaţa mea.
Şapte ani mai târziu, Banca Transilvania mă anunţa că s-au terminat banii din cont.
— Care cont?, zic.
— Ăla în care aţi depus dumneavoastră suma de 500 de lei [adică partea din salariu pe care mi-au blocat-o ei]. Banca şi-a reţinut dobânda la credit şi acum nu mai are de unde.
Deci reţineţi, ei nu mi-au dat nici o înştiinţare, nici o hârtie, nimic, au tăcut şi au halit din banii ăia până când s-au terminat, iar acum vor ca eu să le dau încă o dată banii, plus cheltuieli de judecată. 1.116,67 lei, ca să fie bine, să nu fie rău.
Nu aş mai vrea să văd comentarii în care mi se spune cât sunt de prostuţă că am făcut credit, că nu aveam nevoie de creditul ăla, angajatorul ni le-a băgat tuturor pe gât. “Luaţi, că nu ştiţi niciodată când aveţi nevoie şi-i bine să ai o rezervă!”. Aşa-i. E bine să ai o rezervă din care să se îndestuleze Banca Oamenilor Întreprinzători.”, povestește Denisa Bârgău.
În 2014, femeia a plătit executorului suma de aproape 1.200 de lei. ”Bani pe care, nu fără durere în suflet, i-am plătit executorului judecătoresc, cu care am vorbit ulterior la telefon și care m-a asigurat că, dacă mai e ceva de plătit, mă anunță el, dar crede că e bine, numai să-i intre în cont și vede el.”, scrie pe blog.
În toamna lui 2015, când era pe zero cu datoria, bloggerița s-a dus la Banca Transilvania să încheie relația contractuală, însă nu s-a putut deoarece era nevoie de actualizarea datelor, iar pentru asta trebuia să ducă certificatul de căsătorie. Nu a mai apucat să depună certificatul în acea zi, iar apoi nu s-a mai dus la bancă. ”DACĂ ERAM PE ZERO, de ce să mă mai grăbesc? Asta a fost o altă mare greșeală făcută de mine, din care voi ar fi bine să învățați”, scrie tânăra.
În ianuarie 2016, a primit notificare de la executor judecătoresc că datorează 272 de lei Băncii Transilvania. ”Pentru că am lăsat timpul să treacă în favoarea băncii și în defavoarea mea, datorez din nou bani.
Din nou, dobânzi și penalități. Creditul meu de 700 de lei din care am plătit, în zece ani, 1.700 de lei, a mai făcut un puiuț de aproape 300 de lei pe care trebuie să îi plătesc sau să suport consecințele (adică executare silită, poprire pe conturi, pe salariu, confiscare de bunuri, chestiile obișnuite pentru un executor judecătoresc…)”, a scris Denisa Bârgău.
Bloggerița s-a dus din nou la bancă, hotărâtă să plătească și să încheie socotelile cu banca, dar a apărut o nouă încurcătură, despre care puteți citi AICI.