fbpx

Examenul de primire în profesia de avocat-2021

Examenul de intrare în avocatură din acest an se va da în 19 septembrie 2021, la București. Înscrierile la examen se fac online în intervalul 26 iulie-20 august, iar taxa de examen este de 1.400 de lei.

Organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea septembrie 2021, examen organizat la nivel național, în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A.) a fost anunțată de Baroul Bucuresti.

Data desfășurării examenului este 19.09.2021 pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic*.

*Notă: În cazul în care, în virtutea unor dispoziții normative impuse de protecția sănătății populației, organizarea în sistem fizic a examenului nu va fi posibilă, examenul nu se va mai desfășura, urmând a fi reprogramat pentru o dată ulterioară.

Tematica de examen este cea stabilită prin Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 148/2021.

Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare, se încarcă de către candidați, în portalul IFEP, la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspx, în intervalul 26 iulie 2021 (ora 08.00) – 20 august 2021 (ora 16.00). Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.

În perioada 20 august 2021 – 27 august 2021 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.

Taxa de examen este de 1400 lei și se va achita în contul I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. Sucursala Unirea București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea septembrie 2021”.

ACTE NECESARE INSCRIERE EXAMEN DE ADMITERE IN PROFESIA DE AVOCAT, sesiunea septembrie 2021

I. Pentru dobandirea titlului profesional de avocat stagiar, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:

  • certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;
  • actul de identitate, în copie certificata pentru conformitate;
  • diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
  • dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
  • certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
  • certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrica*;
  • certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (nu este necesar celor care nu au promovat sesiunile anterioare).

II. Pentru dobandirea titlului profesional de avocat definitiv, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:

  • certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;
  • actul de identitate, în copie certificata pentru conformitate;
  • diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
  • dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
  • certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
  • certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrica*;
  • dovada promovarii, in conditiile Regulamentului de examen, a examenului de definitivare in functia juridica indeplinita anterior;
  • certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie (nu este necesar celor care nu au promovat sesiunile anterioare).

IMPORTANT

In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Regulamentul –Cadru de examen, toti candidatii trebuie sa indeplineasca condiţiile prevăzute la art. 12 din Legea nr. 51/1995.

La examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice se pot înscrie persoanele care îndeplinesc,suplimentar, condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 51/1995. Dovedirea vechimii in functia juridica indeplinita anterior se face prin anexarea la dosarul de examen a inscrisurilor specifice, in copie certificata pentru conformitate (carte de munca/ adeverinta angajator, etc.)

Comments

comentarii

Alexandru Chipciu a fost exclus din lot de Marius Șumudică înainte de CFR Cluj - Young Boys Berna în Liga Campionilor.... Citește mai mult
Ploaia și vijelia de duminică seara au creat probleme în mai multe zone din județul Cluj. Vântul a „luat pe sus” acoperișul unei case din Mihai Viteazu, producând o avarie la rețeaua de gaze.... Citește mai mult
Luni au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe Splaiul Independenței, după crearea unui culoar dedicat transportului în comun.... Citește mai mult
Municipiul Cluj-Napoca a fost din nou lovit de o ploaie puternică în după-amiaza zilei de luni.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!