fbpx

Drept la replică sau delirul unui consilier local din Cluj-Napoca. Atunci când ți se urcă GDPR-ul la cap

Consilierul local PSD care a sfidat un polițist ne-a trimis un drept la replică halucinant, în care insinuează că am obținut ilegal sentința ce o privește. Pentru doamna Ciubăncan: Dacă avem numărul unui dosar și părțile, iar apoi obținem sentința anonimizată din acel dosar, care are o reclamantă și o pârâtă care este Poliția, cât de greu este să ne dăm seama cine e reclamanta anonimizată?

Ni se mai spune că nu e de interes ce face un consilier local. Serios? Dar cum a ajuns acolo și pentru cine stă la masa de consiliu respectivul? ”Nu consider articolul dumneavoastra nici o opinie si nici o informatie de interes public, ci, doar flagrantul unei fraude abuzive prin obtinerea si vehicularea nelegala a datelor personale ale unei persoane fizice, intamplator si consilier local”, ne-a transmis consilierul Anca Ciubăncan. Iar jurnaliștii care publică informații de interes public sunt exceptați de la GDPR-ul cu care ne tot bombardează unii vizați de articole.

Vă lăsăm să vă delectați, amuzați, îngrijorați cu textul trimis de alesul local:

DREPT LA REPLICA

Cu privire la articolul ~Un consilier local din Cluj-Napoca nu a acordat prioritateunui pieton și nu a oprit la semnalele poliției, apoi a contestat sancțiunile~ publicat de către CLUJUST – la data de august 16, 2021 editia on-line si editia scrisa, nefiind indicat nici un autor, ci, doar ” Admin/ 16/08/2021 / PROCESE / Spune-ti parerea”

Subsemnata Anca Ciubancan, cetatean roman si european, domiciliata in Municipiul Cluj-Napoca si doar vremelnic, prin votul cetatenilor clujeni, consilier local în cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca, prin prezenta va solicit ca, IN VIRTUTEA DREPTULUI MEU LA REPLICA, SA PUBLICATI DE INDATA, in maxim 24 h, atat in editia scrisa,  daca o aveti, cat si in cea on-line, respectiv la data de 19 august 2021 urmatoarele:

1.     NU consider ca o FRAUDA poate justifica publicarea nelegala a datelor personale a niciunei persoane, adica nici a subsemnatei, nici macar prin invocarea unui fals interes public ca urmare a calitatii mele de consilier local ;

2.     NU ati obtinut in mod legal nici o hotarare judecatoreasca de la instanta clujeana;

3.     NU doar pentru ca  NU sunteti acreditat ca si operator de date personale, dar, pentru ca orice instanta, operator de date personale, comunica oficial orice hotarare, doar dupa ce a fost ANONIMIZATA, prin inlaturarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, cunoscand consecintele juridice pentru orice persoana juridica acreditata pentru operarea datelor cu caracter personal, motiv pentru care garanteaza si opereaza doar corect datele personale, cunoscând consecintele legale extrem de oneroase. Ca atare, VA SOMEZ IMPERATIV ca de indata ce primiti prezenta SA COMUNICATI PUBLIC in ce mod, INDIFERENT DACA LEGAL SAU NU, ati obtinut ACCES NEANONIMIZAT la o hotarare care ar contine datele personale ale subsemnatei, publicand totodata dovezile pe care le detineti, in sensul in care veti sustine ca le-ati obtinut ;

4.     NU ati obtinut acordul si permisiunea subsemnatei sa-mi uitilizati datele personale, precum, nume prenume, fotografie, etc. ;

5.     NU am fost niciodata contactata cu privire la acest subiect de nici o persoana care sa reprezinte CLUJUST si nici o alta publicatie, deci, niciodata nu am facut nici un fel de afirmatie fata de vreun reprezentant sau ziarist al publicatiei CLUJUST cu privire la cele publicate, cu atat mai mult cu cat de aproape doua luni sunt plecata din tara, sa-mi ingrijesc si sustin in calitate de curator tatal grav bolnav, internat in spital de peste 6 saptamani ;

6.     NU sunteti acreditat ca si operator de date personale si ca atare FOLOSITI NELEGAL datele personale ale subsematei , deci, NU ati respectat si chiar ati incalcat GDPR – Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD)Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, ce a intrat în vigoare la 24 mai 2016 și aplicabil de la 25 mai 2018, care, tot fara echivoc, prevede ca: ~ Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este un drept fundamental. Articolul 8 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”) și articolul 16 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevăd dreptul oricărei persoane la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.~ ;

7.      NU aveati cum ajunge legal in posesia unei hotarari judecatoresti IN CARE NU AU FOST ANONIMIZATE DATELE PERSONALE CU CARACTER A ORICAREI PERSOANE FIZICE, adica nu doar a subsemnatei, asa incat, sa scrieti un articol care sa va dea certitudinea  ca hotararea judecatoreasca fara numar la care faceti referire in articol, se refera la subsemnata, riscand foarte mult cand ati publicat acest articol nelegal ;

8.     NU ati facut ~eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate.~,  iar,  pe subsemnata  nu  m-ati contactat niciodata sa-mi aflati punctul de vedere pentru ca in ceea ce ma priveste, negandu-mi a priori DREPTUL DE ACCES LIBER LA JUSTITIE, DREPT CONSTITUTIONAL GARANTAT IN MOD EGAL SI FARA DISCRIMINARII PENTRU TOTI CETATENII ROMANI, prin art.16(1) si art.21(1), (2) si (3) din Constitutia Romaniei, indiferent daca, cetatenii sunt consilieri locali sau nu. Deci, tot un neadevar care abuziv si fundamentat  pe o discriminare incalca constitutia, atunci cand sustineti ca: “dar. tot ea a avut tupeul să îi amenințe pe polițiști că îi dă în judecată“;

9.     NU exista nici un fel de interes public actual, care sa justifice, in vreun mod, referirea la subsemnata, utilizarea datelor mele personale si amestecul grav în viaţa mea privată, fara nici o justificare a prevalentei aflari informatiei in interesul public, deoarece un drept individual al meu nu reprezinta un interes public. Mai mult, articolul publicat de dumneavoastra, in conditii de nelegalitate, NU se justifica prin dreptul la informare publica si deoarece , si la noi presa , tinde spre standardele democratiei occindentale si in acest sens parafrazez un dicton jurnalistic anglo-saxon spunand: ~Fake news is no news!~, adica, in traducere pentru cei care nu cunosc indeajuns limba engleza ~O stire falssa  nu este o stire!.~;

10.NU stabliti daca este vorba de o hotarare definitiva, ci, dimpotriva  incercati sa justificati un nou abuz. Aceasta deoarece, instanta citata isi incalca grav propria constatare prin care a stabilit : “Conform art.34 alin.(1) O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, ASCULTA PE CEL CARE A FACUT-O si celelalte persoane citate, daca acestea s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotareste asupra sanctiunii” ;

11. NU acceptati nici macar dumneavoastra solutia inca nedefinitiva a instantei, motiv pentru care, la aceeasi data 16/08/2021,  ati publicat inca doua articole, prin care practic sugerati modul in care poate fi atacata hotararea pe care o citati, deoarece, evident aceasta incalca si principiul de drept “Non bis in idem(adica, tradus, nu pot fi aplicate doua sanctiuni pentru una si aceeasi stare de fapt), aceptand ca valabila incheierea a  doua Procese-Verbale de Contraventie in CASCADA, PENTRU UNA SI ACEEASI STARE DE FAPT , dar si in mod flagrant dreptul la aparare, in lipsa administrarii oricarei probe propuse de contestatoare, respectiv, fara audierea martorilor propusi prin contestatie, inlaturand astfel orice posibilitate de a dovedi contrariul celor stabilite de catre agentul constatator ce sunt ocrotite prin prezumtia legala, pana la proba contrara ;

12.NU este adevarat nici macar faptul ca persoana fizica din hotarare nu ar fi oprit la semnalul poliției, aspect cu privire la care va contraziceti singuri, deoarece, daca nu oprea NU putea face nici OBIECTIUNI SI NICI NU SEMNA  Procesele-Verbale de contraventie contestate, asa, cum susineti ca a facut.

13. NU e real nici faptul ca persoana fizica NU ar fi acordat prioritate unui pieton NEIDENTIFICAT SI NEAUDIAT DE NIMENI, NU a savarsit nici o infractiune si nici NU a consumat nici bauturi alcoolice, nici droguri sau alte substante interzise la volan si asta in antiteza cu cel la care, acum se gandeste o tara intreaga;

14.NU contest ca si dumneavoastra,  in nici o calitate, adica, nici ca persoana fizica, dar,  nici in calitate de consilier local, dreptul oricarui cetatean roman la opinie corecta si informata si mai ales NU contest dreptul oricarui cetatean roman la acces liber la justitie pentru a-si apara drepturile, atunci cand considera ca autoritatile i le-au incalcat, ci, parafrazand un mare politician clujean subliniez ca: “Ma voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca orice alt cetatean(deci si dumneavoastra) sa aiba dreptul de a nu fi de acord cu mine.”, dar, cu un singur amendament, si anume, ca opinia oricui, sa fie informata si argumentata corect pe baza unor realitati ;

15. NU consider articolul dumneavoastra nici o opinie si nici o informatie de interes public, ci, doar flagrantul unei fraude abuzive prin obtinerea si vehicularea nelegala a datelor personale ale unei persoane fizice, intamplator si consilier local si totodata, negarea dreptului constitutional la acces liber la justitie, fundamentat discriminator pe calitatea de consilier local, fiind un real, concertat si nejustificat  linsaj  mediatic, aplicat unui consilier local PSD, femeie, mama si sotie, careia in mod halucinat, intr-o democratie, jurnalisti care nu s-au documentat corect  imi neaga dreptul de acces liber la justitie ;

16.NU ati verificat informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica, motiv pentru care ati parazitat opinia publica cu o multime de informatii false, denaturate, rastalmacite si nerelevante prin vechime si deci lipsite de interes public ;

17. NU ati ~ respectat în redactare regulile citării.~, necitand ceea ce ati compilat trunchiat ca informatie de interes public, ceea ce a determinat denaturarea adevarului prin articol ;

18.NU ati respectat Codul Deontologic al Jurnalistului Elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media  Contract 993/2006, care, fara echivoc, la art.9 stabileste ca: ~ Jurnalistul care distorsionează  intenționat informația, face acuzații nefondate, plagiază, folosește neautorizat fotografii, imagini tv sau surse ori calomniază, săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate.~ incalca flagrant Etica Jurnalistica, , asa cum ati procedat dumneavoastra ;

19.NU aveti consimtamantul meu sa prelucrati si sa stocati datele cu caracter personal și libera circulație a acestor date, ca atare, prin prezenta, imi exercit atat DREPTUL LA REPLICA, cat si DREPTURILE PREVĂZUTE ÎN GDPR, precum dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificarea datelor, dreptul la ştergerea datelor( „dreptul de a fi uitat”), dreptul de a restricţiona procesarea, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unui proces automatizat sau de profilare, motiv pentru care VA SOLICIT IMPERATIV, CA DE INDATA SI IN MOD CONCOMITENT CU PUBLICAREA PREZENTULUI DREPT LA REPLICA, SA STERGETI DIN TOATE MIJLOACELE DUMNEAVOASTRA DE STOCARE ORICE INFORMATIEI CU PRIVIRE LA ORICARE DINTRE DATELE MELE PERSOANALE SI SA INCETATI UTILIZAREA ABUZIVA A ACESTORA, enumerand nelimitativ, nume prenume si orice fotografie a subsemnatei obtinuta in orice mod.

20.             In caz contrar, ma veti forta sa imi exercit si fata de publicatia dumneavoastra, dar si fata de entitatea juridica care o detine, dreptul constitutional privind dreptul de petitionare si acces liber la justitie, pentru a inlatura astfel abuzul si a obtine reparatia prejudiciului, concomitent cu sesizarea organelor GDPR competente sa ia masuri contraventionale de constrangere pentru incetarea exercitarii abuzive a utilizarii datelor mele personale.

21.Totodata specific si faptul ca nu aveti acordul subsemnatei nici pentru prelucrarea si utilizarea în scopul niciunei transmiteri si in nici un mod a adresei mele de e-mail utilizata pentru comunicarea prezentului drept la replica, dar, nici a datelor personale in alt scop decat cel util pentru publicarea prezentului drept la replica .

            Anca Ciubancan                                        Cluj-Napoca, 18 august 2021

 

Captură de pe portalul instanțelor de judecată

Comments

comentarii

U-BT Cluj a câștigat, joi seară, cu scorul de 91 la 71 , primul meci din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin.... Citește mai mult
„Cronici Subiective”, noul volum semnat de scriitorul-finanțist Septimiu Moga, aduce în fața publicului „spirite și duhuri” din trecutul fascinant, dar mai puțin cunoscut al Clujului, prin evenimente și locuri încărcate de istorie, de o incredibilă actualitate.... Citește mai mult

Lasă un răspuns