Cei doi inculpați, de 29 și 31 de ani, au fost arestați preventiv în dosare diferite, la propunerea procurorilor DIICO Cluj.
”În data de 02.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați, cercetați în două cauze penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, și efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauze s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021 și până în prezent, cei doi inculpați au procurat, manipulat, stocat și distribuit droguri de risc (canabis) și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive ( 3-CMC) mai multor consumatori din județul Cluj.
În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate 3029,3 grame canabis, respectiv 1.166,4 grame 3-CMC, 15 grame de ciuperci cu efect halucinogene, suma de 46.000 de lei două cântare de mare precizie, un aparat de vidat și mai multe terminale mobile.
În cursul zilei de astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați.”, a transmis DIICOT.