fbpx

DNA îl acuză pe inspectorul șef ISCIR că a pretins șefilor inspecțiilor teritoriale câte 1.000 de euro lunar

Ca în mafie, șeful mare de la ISCIR este acuzat că a pretins tuturor șefilor din teritoriu câte 1.000 de euro pe lună pentru menținerea în funcție.

Procurorii DNA– Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 8 iunie 2022, față de inculpatul Viorel Părpăneață , la data faptelor și în prezent inspector de stat șef în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

”Pe data de 20 mai 2022, în cadrul unei ședințe de management organizată la un hotel din Sinaia, jud. Prahova, inculpatul Viorel Părpăneață, ar fi pretins de la fiecare dintre șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul I.S.C.I.R. câte 1.000 de euro lunar pentru menținerea lor în funcție și ar fi lăsat totodată să se înțeleagă că, dacă inspectorii șefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demiși (revocați) și vor fi numiți alți inspectori șefi.

Ulterior, la data de 08 iunie 2022, inculpatul Părpăneață Viorel ar fi primit de la unul dintre inspectorii șefi din teritoriu suma de 5.000 de lei.”

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Părpăneață Viorel trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

– să nu exercite funcția de inspector de stat șef al I.S.C.I.R., funcție în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Comments

comentarii

Un fost ministru al Sănătăţii atrage atenţia că Spitalul Regional Cluj este în pericol de a nu se construi din bani europeni din cauza întârzierilor prea mari la acest proiect.... Citește mai mult
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), s-a dezlănţuit la adresa primarului Emil Boc numindu-l mincinos, incompetent, paralel cu proiectele mari de infrastructură. Drulă este de părere că domnia lui Boc se apropie de sfârşit. „Un lucru e limpede, «Emile, vremea ta apune». Acum arăţi la fel de PSD-ist ca... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!