Dezlegare de drept-data acordării indicelui de corecție

ICCJ: ,,data acordării indicelui de corecţie este cea la care stabilirea pensiei a avut loc pentru prima oară în condiţiile Legii nr. 263/2010.”

Chestiunea de drept:

,,Data acordării indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010,  este data publicării deciziei CCR nr. 702/2019-10.02.2020 – sau data la care pensionarul trece la pensia pentru limită de vârstă, dacă această dată este anterioară datei de 10.02.2020, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 107 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte acordarea diferenţelor de pensie rezultate ca urmare a aplicării indicelui de corecţie? ”,

În ședința din data de 11.10.2021, ICCJ, prin Decizia nr. 70  a stabilit următoarele:

,,Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, data acordării indicelui de corecţie este cea la care stabilirea pensiei a avut loc pentru prima oară în condiţiile Legii nr. 263/2010, chiar dacă aceasta este anterioară zilei de 10 februarie 2020, când Decizia nr. 702 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea Constituţională a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.”

Sesizarea Curții de Apel Craiova: incheiere anonimizata dos. 1956 1 2021

Comments

comentarii

Germania a anunţat înăsprirea politicii sale cu privire la migraţie prin instituirea de controale la toate frontierele sale. Comisia Europeană cere ca măsurile să rămână „excepționale”.... Citește mai mult
„Bătaie” pe locurile de parcare din zona străzii Ion Creangă, una dintre cele mai dificile și aglomerate străzi din oraș. Din comoditate, șoferii evită să-și lase mașinile în Parkingul Hașdeu din apropiere.... Citește mai mult

Lasă un răspuns